Unul din lucrurile care deosebește orice acțiune publică din românia de orice altă acțiune din lumea civilizată este completa lipsă a limitelor. În românia nu există gri sau nuanțe, există doar alb și negru, de fiecare dată terminându-se în negru, pentru că nu există alb în civilizația de acolo.

Exemplele sunt destule. La români, gay sunt cei ce și-o trag în cur, trebuie scoși în afara legii, nu putem accepta așa ceva, sunt bolnavi. Femeile…ehehehehe, da da, bine, gay…hehehhe.

Așa a ajuns și circul ăsta cu fumatul. Citiți înainte comentariile de aici, că sunt relevante.
De la hai să interzicem fumatul în spațiile publice, s-a ajuns, heirupistic la interzis fumatul inclusiv pe balcoane, dacă au minim 2 pereți. Dacă ai mașina cumpărată pe firmă, e ilegal să fumezi în ea, pentru că de ce nu. În orice local s-a interzis fumatul, nu există deloc niciun debușeu legal pentru a putea să îți satisfaci viciul în oraș. Pentru că de ce să facem o lege fin granulată și să muncim, când putem face un țărănism clasic românesc și să interzicem tot?

Problema este că, atunci când interzici ceva și îl faci prohibitiv, nu obții decât efectul invers și îi înrăiești pe cei, MULȚI, care au acest obicei. Și nu toți sunt țărani cocliți, ci mulți înțeleg că e un viciu dăunător pentru cei din jur și fac tot posibilul să îi protejeze. Și este absolut tristuț să vezi că apostolii antifumat se transformă după chipul și asemănarea apostolilor CpF și începi să te întrebi de unde le vin banii și ce rude au cu interese în pharma, plasturi antinicotină și programe guvernamentale de renunțare la adicții.

Desigur, există o explicație și pentru legile astea făcute cu barda. Pentru că exista și înainte o interdicție, prin care proprietarii de restaurante și baruri trebuiau să delimiteze zonele de fumători. Și le delimitau. Practic tot localul era de fumători și, undeva într-un colț, 2 mese de nefumători pe care scria NEFUMĂTORI. Și aia era delimitarea.

De exemplu eu aș fi de acord cu existența localurilor dedicate exclusiv fumătorilor. Localuri cu impozite duble, bineînțeles, taxă de intrare și legitimație de membru. Sau restaurante în care se poate fuma, dar fumătorii, FUMĂTORII să fie delimitați de nefumători nu doar prin perete și ușă, ci și printr-o cameră de rupere, ventilată masiv. Și astfel, fiecare poate alege să își practice viciul sau nu.

Oricum, ce se întâmplă acum sunt doar zbaterile dinaintea eșecului. În Austria tocmai se întâmplă ce se va întâmpla la noi.

Parlamentarii din Austria au votat ridicarea interdicției privind fumatul în baruri și restaurante care urma să intre în vigoare în luna mai, în ciuda unei petiții care a strâns peste 545.000 de semnături.

Asta se întâmplă într-un stat relativ democratic, unde derapaje precum PSD sunt, fizic, imposibile, datorită autocontrolului tuturor instituțiilor.

Din păcate, în românia toate semnalele arată că se va umbla la lege. Pentru că o monstruozitate precum ce se întâmplă acum este, fizic, imposibilă, de la următoarele alegeri. Un parlament COMPLET corupt, cu o majoritate zdrobitoare formată exclusiv din infractori care luptă pentru a distruge legislația ce îi poate urmări, este o șansă pe care companiile gen JTI, BAT sau Philip Morris nu o pot rata, nu acum și nu astfel.

Așa că deja milioanele de euro se rostogolesc în buzunarele primitoare ale cui trebuie și, cu proxima ocazie, va începe relaxarea legislației antifumat. Întâi cu ceva mic, simplu, doar un amendament, gen fumatul când ești în autoturism sau tâmpenia aia cu cei 2 pereți. După care, ușurel, va veni și restul.

Rețineți ce vă spun, că aici o să vă întoarceți și veți citi, când se va întâmpla.