Sunt genul de tip care cere mult de la produsele pe care își dă banii. Pentru că sunt, în general, în criză de timp și, prioritar, leneș, prin urmare nu accept ideea de a mi se pierde timpul de către cineva pe banii mei. Da, eu sunt tipul ăla care refuză să dea un click în plus, pentru că se adună și înseamnă timp pierdut.

În cazul în care sunteți curioși vezidetalii.ro/rowenta-cetin

Publicată de Cetin Arhi Ametcea pe Duminică, 3 decembrie 2017

Unul din produsele luate pe acest sfârșit de an este un aparat de tuns Rowenta. Din istoria cetin.ro, știți că, tot timpul am avut probleme în a-mi găsi un aparat care să împace corect și tunsul, și bărbieritul.

Știți ce am remarcat, după toate peripețiile achizițiilor produselor de gen? Că întotdeauna, dar întotdeauna, singurele la care nu am avut de comentat au fost cele de la Rowenta. Uscător de păr cu difuzor pentru nevastă, epilator, vreo 3 sau 4 aparate de tuns pentru mine, o chestie de tuns părul din nas, toate au funcționat impecabil și nu am avut de ce să mă plâng. A, că, în timp, s-a mai stricat câte unul, asta e legea firii, se întâmplă, dar niciodată nu am avut chestii de gen Mi-am luat mașină de tuns, dar nu cade părul tăiat dintre dinții pieptenilor decât cu periuța. Sau curge ceva lichid din interior, au, mă arde ochiul. Gen.

Aveam înainte, tot un Rowenta, dar cu fir. Foarte bun și el, dar e bun când ești tuns de către cineva. Când ești singur, nu e chiar cea mai fericită chestie ce ți se poate întâmpla, devine destul de incomod firul acela prin cap.

Acum sunt ok, mulțumit și fericit, părul și barba mea sunt satisfăcute, iar aparatul nu are fir și sunt liber ca un haiduc. Ba, în plus, mă pot bărbieri și tunde în duș, cu apa curgând pe mine, pentru că este și waterproof.
Recomand.