Una din cele mai grave probleme din viața tinerilor este presiunea socială a rudelor și, eventual, a prietenilor. Modalitatea grosolană de a călca cu bocancii murdari de gunoi prin viața unor oameni care nu au altă vină decât de a fi apropiați de ei.

Se începe cu presiunea pe relație. Pfuai, sunteți împreună de atâția ani, e rușine să nu vă căsătoriți, de ce nu vă căsătoriți, ce vă reține să vă căsătoriți? Și ei se căsătoresc, ce dracu să facă, dacă toată lumea îi bate la cap că trebuie să se căsătorească? Pentru că sunt tineri și ușor influențabili. Toți oamenii care au avut relații lungi și s-au căsătorit de gura lumii, au divorțat într-un an, maxim 2. Cel puțin din cei ce îi cunosc eu. Desigur, or exista și excepții, dar regula e asta.

După care hai să te frecăm la cap să îți iei casă, pentru că, nu-i așa, așa se realizează un om, atunci când are casă. Problema e că părinții și oamenii de vârsta acelor părinți nu au prins alte vremuri și ei știu că a-ți lua casa binemeritată de la stat era vârful realizărilor pe care le puteai avea. Dacă mai prindeai și un CEC cu Dacia 1310, deja erai marfă de contrabandă, trebuia să te căsătorești cu o membră de partid sau ceva. Iar oamenii aceștia habar nu au de nimic.

Serios, oamenii de la vârsta mea în sus (15 ani la revoluție) sunt incredebil de pierduți în meandrele irealului disconcret. Nu știu nimic, nu au vrut să învețe nimic dar, în același timp, sunt atotștiutori, tehnologia i-a pierdut pe drum, iar ei știu că nimic din ce e făcut de mașini nu e bun. Nu ar fi o problemă dacă nu și-ar educa și copiii așa. Și iată, copiii trebuie să aibă casă, să fie la casa lor.

Neînțelegând că, în vremurile de azi, un om are nevoie de mobilitate mai mult decât oricând. El trebuie să poată pleca, după job, în orice parte a țării sau a lumii, nu să fie blocat de un coteț din beton, care nu îl ajută cu nimic, ci doar îi produce cheltuieli. Ce e mai trist de atât este că și oameni tineri vin cu argumente gen Nu contează, apartamentul îl ai pe viață, dacă pleci, îl închiriezi, faci bani, lași la copii, win win. Vai de capul vostru, bă copii. Până la un 35 de ani nici nu ar trebui să te gândești la împovărat stupid de rate, ci să te concentrezi pe viață, carieră, relație, călătorii, pentru că ai o singură viață, indiferent de ce te mint băăieții în negru.

Iar următoarea este. FĂ UN COPIL! DUPĂ CARE MAI FĂ UNUL!
Cea mai cumplită dintre toate. Din cauza îndemnului ăsta s-au născut atâția copii nedoriți, neiubiți, crescuți alandala și transformați în adulți nefuncționali, ce duc mai departe disfuncționalitățile părinților lor.
Pentru că e foarte ușor să dai din gură. Fă un copil. După care te duci la tine acasă, îți bagi mâna în cur și ți-ai făcut datoria față de rege, patrie și dumnezeu, doar nu îl crești tu.

Nu faceți copii. Nu simțiți nevoia de a avea copii, nu îi faceți. Nu toți oamenii sunt făcuți pentru a avea copii, nu trăim în evul mediu, nu trebuie să salvăm lumea, dimpotrivă, deja suntem prea mulți. Copiii au nevoie de dedicare 100% și de iubire. Copiii nu trebuie să facă parte din greutățile vieții, ci trebuie să fie cei ce vă ușurează viața, cei care alungă grijile din inimă, nu invers.

Și poate faptul că acum nu simțiți că vreți un copil este temporar. Eu nu am vrut niciodată copii. Nu m-am considerat vreodată suficient de matur pentru a-mi lua responsabilitatea unui copil. După care am făcut unul la 35 de ani. Și acum am 3. Și sunt foarte fericit cu ei, nu am nicio greutate, nu îi simt ca pe o greutate, nimeni nu se amestecă în viața mea și a lor. Și pentru voi, la fel, poate nu e timpul.

Lăsați gura lumii. Nu gura lumii vă pune pâine pe masă, nu gura lumii nu doarme nopți. Ci voi. Deciziile de viață se iau doar de către voi, de nimeni altcineva.