Ieri, într-un comentariu, Beleaua îşi manifesta dezaprobarea legată de afirmaţia mea că la NetCamp mă voi întâlni cu prietenii mei, considerând că un prieten adevărat nu ţi-l faci pe internet, ci alergând cu el în spatele blocului.

Cred că se face o confuzie între internet şi mIRC. Aici noi nu vorbim de relaţii bazate pe hy, asl pls, 16 f Dolhasca, urmate de o întânire la colţul blocului, întâlnire din care realizezi că de fapt 16 F este 35 m şi doritor de băieţei simpatici.

Noi vorbim de relaţii bazate pe afinităţi şi interese comune, în acest caz internetul şi bloggingul.
Dar să nu sar prea repede la explicaţie.

Deci prietenii tăi cei mai buni sunt cei cu care alergi de copil prin spatele blogului, da? Nu este adevărat.

Eram în armată, aveam 2 luni de când eram înrolat, sufeream ca un câine. Eu făceam armata la Gara Obor, de loc fiind din Vitan-Bobocica. Şi pe jos dacă veneai ajungeai la mine în maxim o oră.
Prietenii mei cei mai buni, marea gaşcă de pe stadionul Olimpia, oamenii cu care împărţisem aceeaşi vodkă, aceeaşi iarbă sau aceeaşi femeie, au venit în primul weekend după încorporare. După aceea nu au mai venit.

Într-o seară mă trezesc cu unul din ei la poartă.

– Hai frate, că şi-am adus haine civile, să fugi, că diseară e ziua lui cutare pizdă şi trebuie neapărat să vii şi tu, că îi eşti prieten.
– Mă, nu am cum să plec, aici e iad, mă bagă ăştia la BD dacă fug din unitate şi restul armatei o să şterg căcaţii cu lama de pe veceuri.

Iar prietenul meu s-a supărat şi a plecat. S-au supărat şi ceilalţi prieteni, inclusiv sărbătorita. Cum, nu am fugit eu din armată ca să dau noroc cu ea şi să îi urez la mulţi ani?
Nu i-am mai văzut pe oamenii aceia niciodată, decât fugitiv, pe stradă. Ei mă salută, eu mă prefac că nu îi cunosc.

În schimb, de exemplu pe micuTZU, l-am cunoscut pe un forum. Am văzut că e singurul care nu avea caracteristicile clasice de forumist, nu se dădea rotund, nu era atoateştiutor şi în general, era mai normal decât restul. Ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, s-au cunoscut şi nevestele între ele, cu copii şi alte chestii. De 4 ani suntem prieteni, este cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată, singurul om care când mi-a fost greu, nu m-a întrebat dar de ce nu ai făcut altfel, ci m-a întrebat cu ce pot să te ajut.

Exact la fel a fost şi Blegoo. El este prietenul meu de departe. Nu ne-am văzut niciodată decât virtual şi totuşi, atunci când eu nu puteam să mai respir din cauza atacurilor de panică şi a greutăţilor, a fost lângă mine ca un prieten vechi de zeci de ani. Sper să rămânem prieteni zeci de ani, deşi suntem cam boşorogi amândoi.

Şi pe lângă el am cunoscut, prin internet, mulţi alţi oameni de excepţie, cu care mă laud chiar că sunt prieten sau amic.
Andrei, Bobby, Cristina, Valentin, Dan, Sebastian, Laurenţiu, Sorin, Cristian, Marius, Iulian, Catalin, Victor şi lista ar mai putea continua.

Concluzia?
Oameni sunt peste tot. Trebuie să ai norocul de a-i găsi sau de a te găsi.
Simplu.