Prima viziune națională integrată pentru Arii Protejate – administrare participativă pentru dezvoltarea durabilă a societății românești. Și cu mine

Am fost luni, alături de deja vechii mei prieteni de la Carpathia, la gala Regăsește România, gală prilejuită de lansarea primei viziune națională integrată pentru ariile protejate din România, de către federația Coaliția Natura 2000.

A fost drăguț, a fost Cioloș, am fost eu, a dat și Klaus un mesaj citit de consiliera sa. Drăguț, intențiile sunt bune, să vedem cum se prezintă și viitorul, pentru că de la vorbe la fapte sunt mulți pași, reali și politici.

 

Coaliția Natura 2000, federație reprezentativă pentru sectorul conservării biodiversității, a prezentat prima viziune națională integrată pentru ariile protejate din România, în cadrul Galei „Regăsește România”. Evenimentul a reunit factori decizionali din toate sectoarele de activitate și marchează începutul unui demers susținut de conștientizare și participare publică asociate implementării viziunii organizației.

Reușita se măsoară pe termen lung: miza este ca peste 30 de ani parcurile naționale să reprezinte 12% din suprafața României, peste 30% din teritoriul țării să aibă statut de arie protejată, iar zonele de protecție strictă și integrală din fiecare parc național să fie de cel puțin 75%. Este foarte important ca ariile protejate să devină unul din principalii piloni de dezvoltare economică pentru zonele rurale din România. Pentru a îndeplini aceste obiective este necesară constituirea unui fond dedicat special managementului ariilor protejate (de tip „trust fund”) de cel puțin 500 milioane de Euro, printr-un efort public-privat.

Reprezentanți ai administratorilor de arii protejate, ai instituțiilor statului și formatori de opinie și-au adus contribuția la trasarea direcțiilor de acțiune pentru ca bogățiile naturale ale României să fie conservate și valorificate. Țelul propus de Coaliția Natura 2000 pentru următorii 10 ani este ca în 2028 să avem o rețea de arii protejate administrată eficient, rețea care contribuie la conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă.

Natura, în ansamblul ei, nu trebuie percepută ca un dat definitiv, ci trebuie prețuită și îngrijită continuu de către noi toți. Îmi doresc ca respectul față de natură, conștientizarea nevoii de a conserva biodiversitatea și de a proteja mediul să devină preocupări fundamentale ale cetățenilor țării noastre. În același timp, educarea tinerei generații și informarea sunt extrem de importante, întrucât o Românie educată este o țară care se îngrijește de viitorul cetățenilor ei inclusiv prin cultivarea dragostei față de natură și protejarea mediului.

Sunt încrezător că acest eveniment reprezintă un moment cheie spre o mai bună comunicare și colaborare între instituțiile statului, organizațiile neguvernamentale, mediul academic, mediul de afaceri, actorii și decidenții cu preocupări și atribuții în domeniu. Sper că împreună veți găsi soluțiile potrivite pentru a păstra în România această oază magică de frumusețe naturală!” a transmis președintele României, Klaus Iohannis.

Unul dintre subiectele nevralgice care au atras atenția participanților a fost cel referitor la consecințele economice și măsurile necesare implementării viziunii prezentate. Pentru ca ariile protejate să aducă beneficii economice, demararea unor programe de sprijin antreprenorial și încurajarea investițiilor în afacerile locale reprezintă un prim pas important. În acest sens, cu ajutorul unui fond de investiții în întreprinderi bazate pe conservarea naturii (”conservation entreprise”) de cel puțin 50 milioane de Euro, antreprenorii din comunitățile locale pot fi încurajați să pornească afaceri bazate pe valorile ariilor protejate, construite pe principiulutilizării responsabile a resurselor naturale.

În România, trăim cu falsa percepție că ariile protejate impun restricții, că sunt bariere care împiedică dezvoltarea comunităților. În realitate, ariile protejate administrate eficient pot deveni modele de dezvoltare durabilă. Aceasta este viziunea noastră și ne dorim o conștientizare a faptului că ariile naturale protejate sunt vitale pentru România, asigurând păstrarea unicității țării noastre în comunitatea europeană și contribuind la creșterea calității vieții și la evoluția și prosperitatea societății românești” a declarat Dan Hulea, președintele Asociației Coaliția Natura 2000.

Ne confruntăm cu probleme majore de mediu: poluare din ce în ce mai accentuată, deșeuri periculoase pentru sănătate, schimbări climatice care aduc fie călduri insuportabile și reduc rezervele de apă, fie frig neașteptat sau inundații frecvente. Riscurile la care ne supunem prin neglijență transformă conservarea naturii într-o prioritate.

Ariile protejate, principalul instrument de conservare, au impact asupra întregii societăți, iar viitorul lor depinde de noi toți. Este imperios necesar un cadru legal care să permită administrarea participativă a acestora și care să încurajeze un management eficient și eficace, în beneficiul nostru, al tuturor.

Coaliția Natura 2000 are în prezent 20 de organizații active în domeniul conservării naturii, a promovării valorilor naturale ca resursă critică pentru dezvoltarea României, care au contribuit în mod semnificativ la asigurarea măsurilor de conservare, inclusiv de protecție a patrimoniului natural și cultural al țării.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

15 comentarii

  1. ultima poza cu fularul/esarfa lu ala e mortala ( parca e ala de dormea in parlament )
    #fashionvictim

    Thumb up 1
  2. Se misca cu talent astia. Bravo! Dar toate astea in ideea ca aceste rezervatii nu vor trece in gestiunea partidului unic.

    P.s. dar ce sacou, ce linie

    Thumb up 4
  3. unele personaje sunt… uau
    ****

    Thumb up 2
  4. #7

    o idee foarte bună, sunt curios cum va fi pusă în practică

    Thumb up 0
  5. #8

    A bagat cineva de seama cat de mult seamana mosu’ ala in sacou

    Thumb up 6
  6. #12

    Cine e hipsterul batran, cu cravata aia pictata parca de Serghei, in sevraj?

    Thumb up 4
  7. #13

    Stai să vezi că a ajuns și ăsta la ciolan, de acum nu ne mai vede.

    Thumb up 2
  8. #14

    Boss, data viitoare anunta-ma cand se mai vad astia ca as avea niste intrebari de bun simt pentru ei.
    Da, misto initiativa, alea alea. Doar ca mai trebuie umblat pe la cate ceva.

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.