De când mă știu, sunt mofturos la mâncare. Nu mănânc piele fiartă de pui sau orice alt animal, nu mănânc alte animale decât pui/rață/gâscă/curcan, vită sau porc, nu porumbei, vrăbii, prepelițe, iepuri, nu mănânc vânat, șorici, fructe de mare, care mi se par excesiv de scârboase, în afara scoicilor și nu mâncam pește.

Mirosul de pește mă ucide, când simt așa ceva, mă distruge psihic, nu mai sunt om. Credeți-mă, chestia asta îți poate afecta inclusiv relația cu femeile și nu e o glumă.
Cu timpul, am reușit să trec peste și să mai mănânc pește prăjit în mălai, rar plachie, marinat sau afumat, dar la afumat e tricky, că dacă nu nimerești bine peștele, vine mirosul acela îngrozitor. Dar, SUB NICIO FORMĂ, nu pot mânca pește cu cap, doar ideea în sine, acum, și îmi provoacă greața.

Când nu aveam chef de pregătit peștele, îmi mai cumpăram câte o conservă de pește, de preferință macrou în ulei, nu de alta, dar aport de fosfor, mercur, chestii utile pentru organism.

Ultima oară când am cumpărat niște conserve, am luat, de curiozitate, șprot mărunțit de la Kaufland, știam că îmi plac peștișorii ăia mici, curățați bine și prăjiți în ulei. Am mâncat o conservă a doua zi dimineață, ușor amețit de somn, nu m-am uitat ce mănânc, mai ales că am pus deasupra niște ceapă julien, să îi mai taie din miros și am pasat totul cu lingura.

A doua zi, deschid o conservă și o răstorn în farfurie. OROARE. Din farfurie, mă priveau câteva capete de peștișori, cu ochi holbați și reci, înotând prin uleiul soios și exhalând o duhoare de zombi. Conservele erau cu tot cu cap.

Am murit pe loc. Nu mă mai părăsește starea de greață de câteva zile, sper să nu fi făcut o hepatită sau ceva.