Ieri am aflat, din întâmplare, că una din prietenele mele dragi nu mai este printre noi. Mai exact, a plecat în Germania, împreună cu soțul. Pe moment, am rămas profund mirat. Sunt atât de obișnuit cu români care dau din gură non stop că pleacă, dar se compla și nu pleacă nicăieri, încât nici măcar nu mă mai aștept ca cineva să plece pe bune.

O auzisem acum vreun an că e în căutare și că tot întreabă stânga-dreapta ce să facă și cum, dar nu am fost atent. După care, bang, Bună, ce faci, bine, sunt în Germania. the end.

Și mă gândeam la voi. Sunteți, mulți dintre voi, tineri și foarte tineri și aveți vise și speranțe, visați să realizați ceva în viață, să aveți o familie, copii, copii pe care să îi creșteți mari și să ajungă și ei oameni realizați.

Nu stați aici. Plecați. Luați-vă inima în dinți, lăsați în urmă prostiile și plecați. Nu lăsați să treacă timpul, trecerea este neiertătoare și, în cazul acesta, al schimbării țării, nu e în favoarea voastră. Plecați unde vedeți cu ochii, aici, în acest loc, nu aveți nicio șansă la o viață decentă și confort sufletesc.

Aici e țara unde se bagă acciză și timbru la apa minerală, copii, ca să se poată plăti pensii și pomeni electorale.