Ce provoacă sărăcia?

Românii sunt cei mai religioşi dintre europeni, 55% dintre ei declarându-se ”foarte religioşi”, relevă un studiu realizat de Pew Research Center, relatează Agerpres.

50% dintre români (locul al 4-lea) declară că religia este foarte importantă în vieţile lor, 50% (locul al 2-lea) că participă la slujba religioasă cel puţin o dată pe lună, 44% (locul al 3-lea) că se roagă zilnic şi 64% (locul al 4-lea) că sunt absolut siguri că Dumnezeu există, arată profilul de ţară prezentat de Pew Research Center.

Per total, pentru europeni religia este mai puţin importantă decât pentru locuitorii din Africa, America Latină ori SUA, arată studiul, care indică însă mari diferenţe şi între cele 34 de ţări europene analizate.

În timp ce în Italia 27% dintre respondenţi se consideră foarte religioşi, în Germania acelaşi răspuns l-au dat numai 12% dintre persoanele intervievate. Cele mai mici procente de persoane care se declară foarte religioase au fost consemnate în Estonia (7%), Cehia şi Danemarca (ambele cu 8%).

Cine sunt și cei mai săraci dintre europeni, cei mai needucați, cei mai xenofobi? Ați ghicit, tot religioșii. Desigur, este doar o întâmplare coincidentală, nu există nicio legătură între tâmpirea copiilor începând din grădiniță și toate aceste fenomene, important e că au media mare.

Așa să ne ajute dumnezeu.

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

54 comentarii

  1. #1

    Cred ca faci o eroare. Legatura e invers. Cu cat tara e mai saraca, cu atat devine mai religioasa.

    Thumb up 29
    • da, nu e asa. sunt studii serioase facute pe tema asta.

    • #3

      Şi cum se menţine o ţară săracă decenii peste decenii? Încăpăţânându-se să nu iasă din dogmele primitive ale religiei.

      Thumb up 9
    • #4

      Cautati pe youtube ceva cu mafia imobiliara patriarhia romana sau asa ceva. E facut de lartrina 3 (nu urmaresc postul asta) acum cativa ani – reportajul pare a fi fost facut destul de obiectiv.

      Thumb up 4
    • Cu cat tara este mai saraca cu atat este mai religioasa si surpriza…cu cat tara este mai religioasa cu atat este mai saraca.Intelgi micul exercitiu logic ..!?

      Thumb up 0
  2. #6

    în anii ’90, când pedofilii și homalăii de popi nu aveau averile astea lumești din prezent și nu erau lacomi, procentu era de 80 %
    în ritmu ăsta, cam în maxim 30 ani o să ajungă la 20 %
    și încă ceva: una zic prostalăii în sondaje și alta cred de fapt
    că s’au mai deșteptat cu deschiderea granițelor și cu apariția netului

    Thumb up 16
  3. #9

    Nu zice nimic de cat de moncinosi sunt aia care zic ca se duc lunar la biserica?

    Thumb up 13
  4. #10

    Dude, cat timp la Untold si-n Vama e mai plin decat la moastele Preacuvioasei Paraschiva, allow me to call bullshit on that.
    La procentele alea din populatie care „se roaga in fiecare zi” ar trebui ca la Catedrala MultMuirii Neamului sa fi fost esantion reprezentativ pentru toata populatia, de la cel cu barba sura pan’ la cel cu tata-n gura iar duminica in biserici sa fie ca la paste. Can’ colo, numa octogenari.

    Thumb up 13
    • #11

      La biserica si la fîțîială sintem primii. Popor de turbati.

      Thumb up 6
  5. #12

    Nici ateii fanatici nu sunt cu absolut nimic mai buni decat fanaticii religiosi. Este plin fb-ul de „glumite” ca ce pacat ca n-a ars catedrala, ce frumos ar fi sa se prabuseasca,daca ar fi plina in momentul prabusirii, cu atat mai bine. Altii de abia asteapta Sharia, in speranta ca vor fi daramate biserici.
    Problema cu astia este ca ai pretentii, in marea majoritate fiind vorba de oameni cu scoala, care nu pot fi comparati cu o baba cu 4 clase, care se taraste in genunchi inconjurand biserica,la sarbatori.

    Thumb up 23
    • #13

      Ateii fanatici nu-și construiesc temple ca să susțină o idee. Nu toți știu să facă glume de calitate, e drept, pentru asta îi poți acuza.

      Thumb up 27
    • #14

      Depinde de fanatici, aia fanatici extremisti 🙂 sunt rai in ambele tabere. Ateii militanti, aia care nu ar da foc la biserici dar ar interzice accesul minorilor in ele si in general indocrinarea religioasa a copiilor, sunt de 1000 de ori mai buni decat religiosii care-si duc copiii in ele si-i cresc cu frica de dzeo.

      Thumb up 13
    • #15

      Si legatura ateilor fanatici cu saracia e…? Dezvolta, te rog! Intelege ca sunt cretini si de o parte si de alta, am putea sa ne legam si de basisti, antenisti, stelisti, corporatisti, etc. Pana una, alta, avem o corelatie clara intre nivelul de indoctrinare religioasa si saracie.

      Prefer ca ‘,’copilul meu sa faca o gluma nesarata despre niste oarecare, decat sa fie un indoctrinat fara dinti in gura care isi doneaza ultimii bani pentru Mercedesul popii.

      Thumb up 7
    • #16

      nu exista atei fanatici in legatura cu religia. pot exista doar fanatici intr-o alta directie, care sa fie simultan atei, iar in acelasi tip de fanatism poti gasi afectate si persoane religioase.

      Thumb up 1
    • #17

      LOL..!! Tarile nordice nu prea servesc religie si cred ca nu mai trebuie sa spun cat de dezvoltate sunt. Incearca alta teorie, asta nu prea este viabila.

      Thumb up 3
    • #18
      Arhi

      degeaba au bani, daca nu il au pe dumnezeu.

    • #19

      Majoritatea tarilor alea atee si prospere de azi au fost ultrareligioase atunci cand s-au imbogatit. Ateismul e urmarea prosperitatii si nu invers. Singurul barometru al religiozitatii adevarate este de rata church attendance, de preferabil saptamanala. Unul care declara ca trece o data pe luna la biserica nu e chiar cine stie ce persoana religioasa. Or rata asta saptamanala e de fapt foarte slaba la ortodocsi daca sunt comparati cu catolicii: 21% la romani, 17% la greci, 13% la moldoveni, 6% la rusi, fata de 45% la polonezi, 22% la cehi, 12% la unguri.
      http://www.pewforum.org/2017/05/10/religious-belief-and-national-belonging-in-central-and-eastern-europe/

      Thumb up 7
  6. #20

    Vad saracia cea mai crunta cum iese la iveala in cadrul evenimentelor bisericesti la care particip din cand in cand. O observ zilnic, dar parca nu asa de concentrat ca in biserica.

    Thumb up 5
  7. #21

    in dubai aia nu-s religiosi?
    sau in arabia saudita? :))

    Thumb up 6
    • #22

      asa, si…?

      Thumb up 0
    • #23
      Arhi

      Vlad, nu cauta logica in afirmatiile lui vlad, e in perioada aia a anului cand il cuprinde spiritul craciunului

    • #24

      @cetin :)))))))))))))
      @handi: te rog eu sa nu votezi si sa nu faci copii
      multumesc

      Thumb up 0
    • #25

      În Dubai nu-s. În Arabia Saudită nu știu că nu am fost pe acolo.

      Thumb up 0
    • #26

      @vlad cu vî mic, te’au pus stăpânii tăi evrei să mănânci câcat despre șeici?
      pentru cultura ta generală, toată lumea e religioasă în toată peninsula arabă

      Thumb up 1
    • #27

      ceva imi spune ca musulmanii saraci sunt mai religiosi ca aia bogati!

      Thumb up 2
    • #28

      ba idiotilor, mancatori de cacat care sunteti voi mancatori
      omul in sinea lui poate fi oricat de religios sau agnostic
      cine e credincios cu adevarat – nu doar de parada sau mers cu biletele de loto la sfintire – nu e neaparat sarac sau cretin
      exemple sunt cu duiumul
      nu mai generalizati ca vitele

      Thumb up 2
  8. #29

    Cred ca totusi procentul de oameni profund religiosi a scazut semnificativ in ultimii 15-20 de ani. Problema e ca partile s-au polarizat si au devenit „fundamentaliste”.
    In anii 2000 erau oameni religiosi si atei dar nimeni nu facea propaganda, fiecare era cu a masii. Acum toti arunca cu noroi in ceilalti fiind din ce in ce mai intoleranti.
    In plus, propaganda BOR precum si spiritul mercantil a impins la aparitia evenimentelor publice gen moaste si alte sfintiri care acum 15 ani nu existau. Plus ca acum ai acces la magazinele patriarhiei de unde tot timpul poti cumpara chestii. Ca de pe amazon, mai o cruciulita azi, o icoana maine.

    Si uite asa, daca in anii 2000 n-auzeam pe nimeni ca-si face rugaciunea seara si ca merge la biserica „sa asculte slujba” acum descopar fete in their 20s care isi fac rugaciunea pe marginea patului in fiecare seara.
    Imagine that: dupa ce o suge si o ia in toate pozitiile, se spala pe dinti si isi spune rugaciunea si bea aghiasma de seara, te saruta pe frunte si se culca.

    Thumb up 10
    • #30

      Intai spune rugaciunea si dupa aia o suge si o ia. Asa am auzit…

      Thumb up 3
    • #31

      ca sa spuna rugaciunea in timp ce o suge trebuie sa gasesti o ventriloaca!

      Thumb up 3
  9. #32

    ignoranta provoaca saracia. iar aia pleaca de la educatie. cam atat.
    esti prost si votezi pe unii care distrug educatia, productia de prosti creste si se reia ciclul. cam atat.
    religiozitatea asta in crestere e doar un rezultat natural al ignorantei. nu doar politicul profita de prosti.

    Thumb up 6
  10. #33

    ignoranta provoaca saracia. iar aia pleaca de la educatie.
    esti prost si votezi pe unii care distrug educatia, productia de prosti creste si se reia ciclul. cam atat.
    religiozitatea asta in crestere e doar un rezultat natural al ignorantei. nu doar politicul profita de prosti.

    Thumb up 2
  11. #34

    Adevărata „sfântă”treime despre care behăie poponauții:sărăcie,prostie,religie.Nu neapărat în ordinea asta.

    Thumb up 4
  12. #35

    Scriu si eu asta aici ca ma roade de ceva vreme. Doua exemple: una bucată botoxata și cu silicoane, avocat de profesie, ba de vreo 2 ani asa e cu Dumnezeu și cu exemple din Biblie și cu rai si cu iad și cu Ștefan cel Mare si cu P. Daniel ca au facut si au dres. A doua o mare doamnă care râdea cand auzea de biserică, milionara, bai nene, acum nu o mai scoti din biserici și mănăstiri și cu maicile și cu donații și cu mantuirea.
    Bai ce s-a întâmplat? Exista un butonel care se activează după 40? Cum sa treci de la ateism la ortodoxie habotnica?

    Thumb up 10
  13. #38

    Ok, deci de la religie, o parte bună dintre romani sunt hoți, leneși samd
    Ya, right…

    Thumb up 4
    • #39
      Arhi

      :))))))))))))

    • #40

      da, la modul serios!

      raspunsul la titlu:
      saracia provoaca ceva ce provoaca saracie!

      Thumb up 0
    • #41

      Hoti, lenesi, curvari, betivi, agresivi, mincinosi..si mari ipocriti , mai ales ca sunt toata ziua cu facut de cruci, posturi alimentare si tavalit prin biserici.Termina ba lista daca tot o incepi…

      Thumb up 2
  14. #42

    bai, inseamna ca la referendum au fost doar ateii …

    Thumb up 1
    • … sau că ortodocşii nu sînt atît de retardaţi precum vrea să sugereze articolul.

      Thumb up 0
  15. #44

    Habotnicia si frecatul mentei pe bloguri in exces dauneaza grav bunastarii.

    Thumb up 6
  16. #45

    Fapte: Iisus a existat, Pilat din Pont a existat, cei 12 apostoli au existat, Iisus a fost crucificat si a inviat dupa trei zile. Exista izvoare istorice, documente si marturii din perioada aceea care confirma toate aceste lucruri. Stiu ca Invierea pare de domeniul fantasticului pentru atei si necredinciosi dar exista dovezi istorice ca s-a intamplat. Iisus a prezis ca va fi crucificat, ca va fi parasit de discipoli dar ca va invia dupa trei zile. De aceea marii preoti de la Templu au cerut lui Pilat sa trimita paznici care sa pazeasca mormantul sigilat care sa se asigure ca nimeni nu va incerca sa fure trupul lui Iisus pentru a putea spune apoi ca a inviat. Cu toate acestea la trei zile dupa crucificare Iisus a inviat.
    Dupa Inviere IIsus s-a aratat la o multime de oameni, exista marturii din epoca, cel mai de impact martor e Sfantul Pavel, cunoscut inainte de a deveni discipol al lui Iisus ca Saul, unul dintre cei mai feroce vanator de crestini.
    De aceea nu poti compara crestinismul cum Mos Craciun, Mos Nicolae, iepurasul de la Pasti, etc.

    Thumb up 2
    • #46
      Arhi

      am ras masiv:)))))))))) FAPTE:)))))))))))))

    • #47

      Exact, fapte, izvoare istorice: https://en.wikipedia.org/wiki/Tacitus_on_Christ

      Thumb up 1
    • #48
      Arhi

      e imposibil sa iti descriu cat de penibila esti

    • #49

      Nu ma supar, am fost si eu pe vremuri ca tine, si eu am copilarit in comunism, in plina perioada ateista. Citeste cazul unui fost ateist, fost reporter de investigatii la Chicago Tribune care a incercat sa dovedeasca ca tot ce tine de Iisus e doar mit. N-a reusit, dimpotriva, a devenit credincios: https://relevantmagazine.com/current/lee-strobel-4-compelling-reasons-believe-resurrection-actually-happened/

      Thumb up 1
    • #50
      Arhi

      serios, sa o lasam, e penibil

    • #51

      Ce anume e penibil? Raspunsurile tale?
      „am ras masiv:)))))))))) FAPTE:)))))))))))))”
      „e imposibil sa iti descriu cat de penibila esti”
      „serios, sa o lasam, e penibil”
      Astept contraargumente, intrebari, nelamuriri etc. Dar daca nu ai asa ceva, de acord, o lasam asa cum e. Dialogul e greu, implica doua persoane si un pic de respect reciproc.

      Thumb up 1
    • #52
      Arhi

      dialog? argumente? respect? cu asa ceva? tocmai ți-am zis că esti penibila, nu ai prins ideea? am mai mult respect pentru un copil care pledează cauza lui Mos Craciun decât pentru un adult deluzionat care bate câmpii despre înviere și alte rahaturi. vezi de drum si de dumnezeire, că vine apocalipsa.

    • #53
      Dani Corban

      Buburuza, inteleg oamenii credinciosi. Majoritatea suntem, chiar daca nu credeam in sfinti si zeitati. Eu, de exemplu. sunt de credinta ateu. Cred ca Dumnezeul prezentat de religii nu exista, dar nu pot demonstra.
      Dar este o diferenta mare intre a fi credincios (indiferent in ce crezi) si a sustine ca exista „documente si marturii” care demonstreaza invierea lui Iisus. Chiar daca Iisus ar fi inviat in urma cu 2 mii de ani, fii sigur ca NU exista „documente si marturii” in sensul asta. Marturia cui, scrisa de cine, pe ce si pastrata unde? Dar sa fie din urma cu 2 milenii, semnata de niste martori. Inchipuirile unor pustnici nascuti multe secole mai tarziu nu inseamna „documente si marturii”. Nici textele propagandiste raspandite de biserici pentru controlul si exploatarea maselor.

      Thumb up 1
  17. #54

    cel mai religios din tara e preafericitul daniel, iar despre el se poate spune orice, numai ca e sarac nu
    checkmate, atheists!
    FAPTE!

    Thumb up 9

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.