Urmăriți clipul întâi și după aia discutăm


Bun.
Ați mai văzut reclame relativ haioase care vin cu idei oarecum mai diferite decât clasicul “ah ce fericită sunt cu detergentul meu care spală orice pată”? Sau reclame violente? Sau reclame criminale?
Cum nu? Păi uite spotul de la CNA, în care ni se spune să renuțăm la violență.

Cei de la Gusto, da, ăia care au avut zâmbăreții din lanul de grâu, s-au trezit cu zeci de reclamații la CNA, de la persoane de bine, cum că reclama lor e morbidă și deranjează copiii, iar săracii părinți nu mai știu cum să le explice de fapt ce se întâmplă la televizor. Drept urmare, reclama lor se difuzează numai după ora 23. Asta deși RAC (Romanian Advertising Council) a ajuns la concluzia că spotul lor este conform cu normele de autoreglementare.

Trecând peste faptul că educația unui copil nu se face la televizor, că reclamele nu se adresează copiilor, ci adulților educatori, stau și mă gândesc, oare aceleași persoane fac reclamație și la Cartoon Network? Pentru că săptămâna trecută am văzut un desen animat unde era o mână de om, făcută pane, pe o farfurie. Mână care s-a transformat într-un schelet uman, tot pe farfurie. Am un prieten al cărui copil a avut ideea de a o împinge pe mamă-sa în fața mașinii, pentru a verifica dacă e adevărat că nu pățește nimic, pentru că el așa văzuse pe Cartoon Network. Este că te strici de râs de cât de educativ este? Puteți citi și restul reclamației.

În fine, cei de la Gusto au tratat problema în stilul propriu și dealtfel, au perfectă dreptate. Mi se pare absolut normal ca ziua la ora 17 să urmărim în direct violul babei Aglaia din Mănăștur, sexul în grup practicat de 2 fotbaliști cu o prezentatoare TV, crima dublă urmată de suicid a lui nea Pandele Strungaru din Rădăuți, după care să o urmărim pe Roxy Manelista distrugându-i reputația Nikitei. Da, acestea sunt emisiuni educative, extrem de ușor de explicat tinerelor minți pe care le educăm la TV. În schimb, reclama la pufuleți poate fi extrem de dăunătoare și trebuie extirpată!
Raus!!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.