Câns s-a dat legea antipungi, situația era drastică în românia. Toate marginile satelor și orașelor erau tapetate de pungi de hypermarket, pentru că erau gratuite și multe. Râdeam uitându-mă la pensionari cum iau teancuri întregi de la casele de marcat, să fie acolo, că nu ai de unde să știi când ai nevoie de o pungă, să îți bagi capul în ea și să strângi la bază, în timp ce faci o ultimă… you know, gândindu-te la Dragnea.

Între timp, situația s-a mai reglat, deși magazinele au transformat asta cu pungile într-o chestie de profit, pentru că legea interzicea pungile care nu erau biodegradabile, acum toate sunt biodegradabile, dar magazinele tot le vând.

Și de fapt aici voiam să ajung.
Băi, legea aia a fost dată ca să limiteze numărul de pungi care poluează mediul. Ca să îi învețe pe oameni să folosească pungi de lungă și medie folosință, să folosească pungi de pânză, cum e chiar la modă în Germania sau de hârtie, orice pentru a reduce poluarea.

Ori deja e demență la casele magazinelor gen Mega Image și restul. Iei o cutie de gumă, întrebarea obligatorie este Pungă vă dau? Nu Aveți pungă sau sugestia de a cumpăra o sacoșă de folosință îndelungată. Nu, PUNGĂ VĂ DAU? Pentru că marja la pungi este uriașă și, în statistică, la final de an, se compară procentaje, nu cifre după EBIDTA.

Mai las-o dracului, întotdeauna chestiile astea care protejează mediul trebuie făcute, în românia, doar prin lege? Trebuie ca cineva să vină cu o lege care să interzică oferirea de pungi la casa de marcat? CHiar atât de scârbe și nepăsători suntem cu ce lăsăm în urmă copiilor noștri??

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.