Vă scriu de pe patul spitalului, sunt în mare suferință, vă rog să aveți milă de data asta, că n-am avut nici hârtie de ciornă, am scris direct așa, pe blog.

Vacanță la țară, la Constanța.
În mod normal mă duc acolo să mă refac.
M-am trezit cu o migrenă de genul feminin.
Bine, nu prea am dormit că a sforăit coana Tanța de n-am putut să dorm deloc.
Da știu, voi femeile nu sforăiți…
În primele 3 luni de la nuntă.

Sfrrrrrrrrrrrrrr, hooooooorrrrrrccc, sfrrrrrrr, hoooorrrrcc.
Am încercat s-o masez un pic pe spate, zic poate-o împing jos din pat… Nimic.
– Femeie, închide gura că aspiri varul de pe pereți.

În fine, de dimineață mi-am luat ceaiul și m-am băgat în biroul din spate – e o cameră unde chipurile mi-am mutat firma, și deși are acces la strada din spate nu am niciun biznis, eu mă bag acolo să citesc. Bine, acuma m-am dus cu gândul că poate ațipesc un pic.

Pun capul pe birou.
Visez că sunt la pescuit…
Nu agăț nimic dar mă pierd în natură, vântul adie, stuful pare un câmp de săbii iar toate regretele din viață nu mai bântuie pe la geam ci zboară razant făcând valuri. Sunt așa de obosit încât în visul meu îmi doresc să dorm în stuf sau să adopt un pui de măgar pufos, împiedicat și drăgălaș să dorm cu capul pe el…

Cioc-cioc-cioc…
Ciocăne cineva la ușă.
Sunt ca un copil de școală, nu vreau să mă trezesc…
– Intrați, zic eu.
CIOC-CIOC-CIOC… mai tare de data asta.
– Intrați, e deschis…
Din nou CIOC-CIOC-CIOC dar de data asta cu intenții de demolare.
Arrrrgghhh! S-a dus dracu’ visul meu, mă ridic și mă duc la ușă. Când apare o doamnă mai durdulie așa, cu generozitate mare în anchior și-o privire de bufniță, m-am și speriat.
– Bună ziua, sunt de la firma nu-știu-care, am venit să vă prezint răcnetul leului…
– Vă rog eu, să nu urlați că încă dorm ăștia mici.
– A nu, așa se numește produsul nostru: răcnetul leului.
(‘ga-mi-aș, cine m-a pus să deschid)
Cu vădită repulsie zic:
– Durează mult?
– 36 de ore.
– Ești dilie domniță? Cum 36 de ore?!
– Răcnetul Leului este un produs ce îmbunătățește echilibrul hormonal masculin, influențează pozitiv libidoul, e ca viagra de weekend – zice ea învingătoare. Ține 36 de ore, poftiți aici pliantul…

Și-mi dă un pliant cu unu’ plin de mușchi care ridică o halteră de 500 de kile cu o mână.
N-am înțeles prea bine ce-a vrut să zică poetul cu pliantul și cu tot somnul meu fac un efort și-o întreb:
– Mușchii sunt efect secundar, sau…
– A, nuuu, să știți că nu există efecte secundare în afară de faptul că soția dumneavoastră se va bucura foarte mult.
A, deci ăsta e un efect secundar… Nedorit, cum ar veni.
A naibii soție, mă și enervasem, cum îndrăznește ea să se bucure 36 de ore? câtă impretinență! cred că dacă vedeam o soție în fața ochilor nici nu știu ce-i făceam…
Bine, (între noi fie vorba) la cum o știu eu pe coana Tanța, pe la 35 de ore și 59 de minute parcă o aud:
– Încă puțin, încă puțin iubitule, sunt aproape…

(mă întorc către duduia cu pliantul)
– Domniță, mulțumesc, nu sunt interesat. Reveniți peste 20 de ani.
– Să știți că hârtia pliantului a fost impregnată cu extras de floarea pasiunii, dacă o mirosiți…
– Mulțumesc, nu vreau…
– Bine, dacă aveți alte întrebări…
– Pui de măgari aveți?
– ?!… Nu dar să știți că produsul tonifiază și mari…
– E, fută-te-ar sfântul Maricel de Vară, da’ lasă-mă cucoană că mi-e somn!

Fac o pauză să vă spun că eu aveam de obicei de înjuram cu sfinți de-ăștia evrei. Și mi-a zis mama (specialistă mare în hagiografie) că cică nu e bine, că dacă-l înjuri pe arhanghelul Gabriel (de exemplu) aduce blesteme cu foc iar pe mine mă cam ardea la stomac așa că am schimbat-o pe de-ăștia românești, de-ai noștri și parcă mă simt mai bine.

În fine, mi-a lăsat aia pliantul și m-am întors la visele mele.
Da’ ce crezi c-am scăpat? După vreo 5 minute apare coana Tanța:
– Țuțuraș, ți-am adus niște struguri proaspeți… ioi, ce-i cu pliantul ăsta? cine-i ăsta cu mușchi pe el?
– Nu dragă, e un pliant la viagra, mi l-a lăsat o cucoa…
– Uite-așa vreau să te faci și tu.

Te-n gât Dalilo, dacă nu-l tundeai pe Samson dărâma ăla tot pământul, Samsoaneeee, unde ești băăăăă, scapă-mă că mi-e somn!
– Cum adică așa să mă fac și eu?!
– Așa cu mușchi… Hai nu vrei să mergi cu mine la sală? Plec în 5 minute… Are și bicicletă…
– Femeie, mi-e somn! Nu am putut să dorm că ai sforăit toată noaptea…
– E, asta-i bună, femeile nu sforăie.
Ce v-am zis eu?
Ele nici căcuță nu fac… Cel puțin în primii ani de căsătorie, eu așa eram convins.
Eu credeam că ea se duce la baie doar să controleze țevile la chiuvetă și la duș, că dădea drumu la apă tare de tot.
Vă zic, după 15 ani de căsătorie, a învățat că acuma nici pe poartă nu intru dacă văd lumina aprinsă la baie.

Ce mai încoace și-ncolo, n-am scăpat, a trebuit să mă duc cu ea la sală.
Când ajung la sală, o huidumă de om cu o palmă cât cazmaua de gropar și voce de Arnold cu retard:
– Hâh! Nea Ilie, haide la presă.
– Lasă Harap-albe că eu am lucrat în presă, e nașpa…
– Hâh, nu că așa-i zice la aparat.
Și mă pune pe un scăunel cu cilindru și aicea sus, cum te uitai, el pune așa cu două degete un disc de vreo cinci tone.
– Frățioare, mă scoți tescovină de-aicea…
Am pus picioarele pe suportul ăla și am împins…

Am văzut măgărușul cum plutea, și eu cu capul pe el dormeam și ne roteam prin galaxie, eu fericit că nu trebuie să-l scot la plimbare ca pe pichinez.

Mi-a povestit coana Tanța că cică am urlat ca un leu, dar eu nu țin minte nimic. Mă tot gândesc, oi fi mirosit pliantul sau mi-a dat coana Tanța cu el pe la nas… Eu cred că a fost un dezechilibru în Univers, nu știu ce naiba, ceva s-a întâmplat că în loc să se ducă în sus, al dreacu cilindrul a venit spre mine…
Și-acuma sunt în spital că nu știu ce hernie.
Hai v-am pupat și să dormiți bine.