levantica

Nu știu dacă îl mai țineți minte pe colegul Evo, care acum câteva zile, a avut un comentariu foarte apreciat de voi. Evo revine cu un text separat, pe care rămâne să îl apreciați. Sau nu
Cu această ocazie, mă gândesc ca lunea să devină ziua în care arhiblogul publică articolele amatorilor de celebritate. Prin urmare, mailul e la pagina de contact.

(Sau: „De ce trăiesc femeile mai mult decât bărbații? Pentru că din seria elementelor chimice și METHYLCHLOROISOTHIAZOLINONE!”)

„Un angajat de la raionul Alimente de Bază este rugat să vină la Casa numărul patru… Un angajat de la raionul Alimente de Bază să vină la Casa numărul patru, vă rog!” – se auzi o voce amplificată, monotonă și omniprezentă în hala imensă și cu raioane înghesuite în care se aflau o droaie de produse frumos ambalate și dornice de atenția cumpărătorilor compulsivi.

Participam la traficul coșurilor de cumpărături cu o voioșie auto-indusă și cu speranța că dacă nu mă gândeam la aglomerația pe care culoarele super-pieței abia o suportau, voi ajunge mai repede (și poate chiar nemototolit) la malul cu case de marcat, acolo unde o casieră (pentru că un casier încă nu am văzut) îmi va ușura buzunarele de balast.

Nu o să descriu cum s-a desfășurat cursa cu obstacole sau cum un distins domn încercase cu degetul mic o veritabilă zacuscă de vinete pe care o pusese la loc pe raft, strâmbând din nas nemulțumit; nu o să mă întind la vorbă cu subiecte derizorii pentru că am de împărtășit cu voi ceva cu adevărat important, și anume o conspirație pusă la cale de dinozaurii șerpilieni care conduc din umbră industria cosmeticelor.

Ajuns în fața zonei cu produse pentru îngrijire personală, încep să mă simt ca Alice în Țara Minunilor, imediat după ce gustase din ciuperca magică a lui Mario instalatorul. Pe listă, indicațiile erau clare: balsam de păr, cremă de mâini și șampon (la care era scris în paranteză „vezi să fie din ăla bun sau măcar ceva nou”).

Câmpul meu vizual se îngustase și aveam impresia că privesc printr-un teleobiectiv; mă simțeam atât de mic și neînsemnat, practic cât un muc de bețișor de urechi (pe care, apropo, nu aveți voie să îl întroduceți în ureche sau în nas – citiți eticheta) rătăcit în acel univers infinit al gelurilor de duș, uleiurilor de corp… unghierelor etc.

Stând perplex în fața unei întregi păduri tropicale sintetizate în tot felul de loțiuni, măști și balsamuri, am simțit cum lumina revelației divine coboară lângă mine și mă atinge pe umăr. Deși, la a doua privire, părea a fi mai degrabă o lucrătoare care aranja poțiunile pe rafturi și în calea căreia stăteam; mi-am dat seama că nu voia decât să-i fac loc ca să șteargă praful.

Femeile trăiesc cu până la zece ani mai mult decât bărbații; poveștile despre calitățile nebănuite ale cromozomilor X sau altele asemenea sunt pistol cu apă pe lângă ce am să vă destăinui acum: secretul stă în „alimentația pasivă” (așa cum o numesc eu). Balsam de buze cu lămâie sau cu șerbet de căpșuni, gel de curățare a feței cu grapefruit roz, demachiant „răcoritor pentru ochi” cu castraveți, gel de duș energizant cu cafea irlandeză, mască de păr cu extract de portocale – citind toate astea începeam să mă simt ca un concurent la MasterChef; colegii de echipă alergau de colo-colo după tigăile potrivite iar cineva țipa nervos că nu găsește avocado.

Vocea energică a Patriziei mă întreba politicos dacă sunt în căutarea unui anume produs iar eu i-am răspuns că nu și am întrebat-o cât timp mai am la dispoziție. „La dispoziție pentru ce?!” – aud cum se răspică o voce neliniștită care nu mai era deloc politicoasă. Întorcându-mă mirat, în locul lui Chef văd doar o altă angajată zeloasă a super-pieței, îmbrăcată într-o uniformă galben-fosforescent.

„A, nu, nimic! Mă grăbesc, scuzați-mă!” – am îndrugat ceva și m-am îndepărtat. Mi-am dat seama de ce adesea femeile simt nevoia să mănânce „doar o salată de crudități, iubitule!” – pentru că ele-și fac plinul în mod pasiv de-a lungul întregii zile, absorbind prin piele toți nutrienții pe care aceste produse cosmetice sunt capabile să îi ofere. Inteligent, nu?! Fiind pus la colț de rușinea încurcăturii amnezice, observasem că acolo se afla și segmentul destinat bărbaților; doar două-trei feluri de deodorant, unul-două feluri de șampon, alte două-trei feluri de spumă de ras și un singur fel de aparate de bărbierit (știți voi care).

Am luat la întâmplare un flacon cu șampon și am dat citire compoziției; al doilea val de revelație divină mi-a inundat glanda pineală și m-a făcut să înțeleg de ce bărbații au chelie, de exemplu. Vă las totuși pe voi să vă (de)formați o opinie: SODIUM LAURYL SULFATE, SODIUM LAURETH SULFATE, COCAMIDOPROPYL BETAINE (…) METHYLCHLOROISOTHIAZOLINONE, METHYLISOTHIAZOLINONE etc.

Cât timp mă chinuiam să pronunț în gând toate aceste denumiri, închipuiți-vă că lângă mine își făcuse apariția un fel de „cosmonaut” terestru, îmbrăcat într-un costum pe care scria „RADIATION HAZARD” și care avea pe cap un fel de mască sofisticată de protecție împotriva a ceva foarte dăunător pentru sănătate și mediu. Mi-a luat din mână recipientul cu posibil risc radioactiv și mi-a spus: „Domnule, nu aveți voie să desfaceți nimic dacă nu intenționați să cumpărați! Acum am să vă iert dar aveți grijă să nu se mai repete!”. Se pare că și de această dată nu era decât un alt lucrător harnic al super-pieței, iar masca de protecție împotriva radiațiilor nu era decât șapca lui pe care o mototolise în ultimul hal din cauza nervilor creați de curiozitatea mea.