Prin clasa a 6 a, una din colegele mele mele de clasă a început să se dezvolte înaintea fetițelor de vârsta ei. Au început să îi crească niște sâni imenși (cel puțin în ochii mei de copil), să capete forme, să i se schimbe vocea, tot tacâmul. Nu râdeți, știu că acum chestiile astea sunt normale, dar pe vremea mea, fetele nu erau atât de dezvoltate ca acum, când poți face pușcărie fără probleme, dacă nu îi verifici buletinul.

Deșteptul de mine, fiind și foarte dezvoltat psihic, a început să facă mișto de ea, la modul hăhăhă urâto, ai țâțe hăhă. Tot felul de glume tâmpite, care mai de care mai nesărate și mai fără gust. Asta cam un an, un an și ceva.

Pentru că, prin clasa a 8 a, a început și mie să îmi miroasă a catrință și să fac diferența între pește, brânză de oaie și femei. Și pe cine mi s-a pus pata? Pe Ana, colega mea, cea cu bustul cel mai larg din sectorul 3.

Din păcate pentru mine, Ana nu a uitat ce coleg de treabă am fost. Și mi-a dat cu flit din mers, agitând unul din uriașii ei gemeni.
De atunci am învățat să nu fac mișto de nici o femeie, indiferent cât de urâtă pare. Nu ai de unde să știi când mă întânesc cu ea beat și nici dacă face în timp o operație estetică.