Câțiva dintre voi știu că Răzvan Ciobanu mi-a fost coleg de armată (cu Răduță șef direct) și că am rămas, cumva, un fel de prieteni, de-a lungul anilor. Nu am urmărit știrile din presă, pentru că se știe că cantitatea de gunoi pe pixel pătrat de scriere jurnalistică este existențial de mare, dar am vzut un post pe facebook.

Un post în care niște unii se revoltau că Răzvan Ciobanu, declarat ateu, nu va avea sfânta slujbă de înmormântare, făcută de un sfânt sobor de preoți, pentru că vai, era ateu și, vai, era homosexual.

Eu mor încet de fiecare dată când aud asemenea mizerii.
În primul rând, omul era ateu. Nu credea în nimic din porcăriile astea, niciodată nu a crezut și își bătea joc în mod constant de aceste aberații. Nu avea nevoie, nu își dorea să aibă legătură cu preoții și sub nicio formă nu și-ar fi dorit să fie înmormântat de ei. La limita penibilului este cum instant câte un gunoi de ăsta de ziarist se duce repede la un popă ortodox și întreabă chestii al căror răspuns îl știe. La fel de bine puteau să vină și niște catolici să se ultragieze că niște preoți de ăia pedofili nu vor să îl înmormânteze. Sau niște musulmani, ori penticostali. Pentru că RZĂVAN CIOBANU ERA ATEU!

Secundo, toți credincioșii ăștia de mucava românească, de genul noi suntem credincioși, dar unde ne convine nouă, sar de cur în sus de fiecare dată când biserica ortodoxă sau, în fine, creștină, își expune dogmele în relația cu oamenii. Da, biserica nu îngroapă, cu slujbe, homosexuali. Nu pot să înțeleg cum, la fiecare moartea de asta, devine subiect de presă faptul că biserica își apără dogmele și le pune în practică. Dar vai, cum se poate, doar era om!! Da, băi, românilor, homosexualii sunt păcătoși, da, bebelușii nebotezați sunt păcătoși, dar lucrurile astea nu ne plac, ne place să ne lăudăm că suntem credincioși și să ne facem cruce înainte de a ieși la furat.