Am recitit Cișmigiu&Co

Am recitit Cișmigiu&Co. Și nu a mai avut același farmec ca în liceu. Acum mi-e frică să recitesc Elevul Dima dintr-a 7 a, ca să nu îmi distrug toate amintirile plăcute ale tinereții.

Aseară pe la 2, încercam să citesc ceva de Liiceanu. Bleax. Un stil profund coroziv mental, referiri traumatice la relații interumane și o fugă continuă pe lungimea unui cerc cu diametrul infinit.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

15 comentarii

  1. Ia-o spre Kipling – „Stalky & Co.”

    Thumb up 0
  2. Mai incerci si anul asta la BAC? :))

    Thumb up 0
  3. Si pentru carti exista o varsta, la fel ca pentru orice in viata. Cand trece varsta aia nu prea mai poti sa le savurezi la fel.
    Un exemplu este „Prin foc si sabie” a lui Sienkiewicz pe care am inceput sa-l citesc acum vreun an si mi s-a parut extrem de plictisitor, cu toate ca de la alti cititori am inteles ca este foarte fain. Secretul este ca acei „alti cititori” l-au citit undeva pe la sfarsitul liceului, nu ca mine care incercam sa-l citesc la 10 ani de la absolvire.

    Thumb up 0
  4. de acord. la fel am simtit si eu cand le-am recitit pe astea doua. 🙂

    Thumb up 0
  5. Pe vremea noastra citeam Elevul Dima pe sub banca si fara sa stie parintii.
    Acum astia o au ca lectura obligatorie.
    Isi pierde tot farmecul

    Thumb up 0
  6. „un stil profund coroziv mental… „: este cea mai reusita critica pe care am citit-o despre stilul de scris a lui Liiceanu!!! 🙂

    Thumb up 0
  7. #7

    Apropo de Elevul Dima dintr-a saptea, o ai cumva si in format electronic? Desi stiu ca sunt slabe sanse pentru asta, am cautat-o cam peste tot fara succes.

    Thumb up 0
  8. #8

    Cismigiu & comp are si o continuare, imi pare.. poate te atrage mai mult, desi da, pentru unele carti chiar exista o varsta. Totusi e bine sa ne mai intoarcem din cand in cand la.. ‘origini’

    Thumb up 0
  9. Le-am recitit si eu pe amandoua + „Invitatie la vals” in urma cu cateva veri si mi-a parut rau. 🙁

    @Duncan: s-a vandut la un moment dat cu Jurnalul sau Adevarul, ceva de genu’, sigur nu s-a dat tot stocul

    Thumb up 0
    • #10

      Eu am recitit Invitatia la Vals anul asta (La Medeleni l-as relua anual) dupa vreo 30 de ani si inca as fi dorit sa traiesc in vremurile alea.
      Elevul Dima….nu apuca sa faca pureci in rafturile bibliotecilor daca aveau cartea….se dadea din mana in mana pana-n fund la taxatoare. Eu am dat de o editie de nu mai avea colturi coperta si mi-a zis prietena de mi-a dat-o : ai timp pana poimaine sa o citesti ca trebuie sa i-o dau altcuiva dupa aia…era cu lista. I-am in 24 de ore…nici pe WC, nici la masa nu ma desparteam de ea…noroc cu faptul ca era o sambata

      Thumb up 0
  10. #11

    Incearca „Muzici si faze” de Ovidiu Verdes. Poate o sa-ti placa.

    Thumb up 0
  11. O carte atât de vie este Cişmigiu et comp încât mă emoţionez numai când îmi aduc aminte. 🙂

    Chestia cu camera „şofată” a fost super, câtă candoare era pe atunci, ce bun-simţ aveau elevii, şi acuma se iau la pooolă de faţă cu profesorii fără jenă

    Thumb up 0
  12. #13

    Eu recitesc din cand in cand Cismigiu&Co si mi se pare din ce in ce mai mult o carte geniala. Sunt curioasa ce te face pe tine sa spui ca nu mai are acelasi farmec, in afara de faptul ca in mod inevitabil nu te mai poti identifica cu personajele cum o faceai in liceu.

    Thumb up 0
    • #14

      Jalane » stilul nu mi se mai pare atat de senzational, poantele sunt destul de previzibile si asta nu pentru ca am mai citit cartea, personajele destul de uniforme si liniare. probabil are legatura si cu faptul ca intre timp m-am apucat si eu de scris.

      Thumb up 0
  13. #15

    „Cismigiu&comp.” mi s-a parut draguta, au fost momente cand chiar am ras, dar e genul usurel, o termini in cateva ore.
    „Elevul Dima…” a inceput sa imi displaca de la a doua citire, pe la 11-12 ani (prima citire a fost pe la 9-10, stiu ca citeam pana si pe strada, si pe scari, la scoala). Era previzibil ca Lotte si Dima vor ajunge impreuna. Si mi s-a parut o tampenie cand au vrut sa se sinucida. Si mi s-a parut o si mai mare tampenie ca n-a murit niciunul. Iar Dima era prea copilaros. Cum sa ai 18 ani si sa crezi in insule cu amazoane si bijuterii scumpe? Poate daca era a saptea de scoala, nu de liceu. Nici atunci…
    Magotu era cel mai simpatic. Farmecul cartii.
    Dar Dima m-a dat gata cu „Lucrezzia Borgia” lui. Draci, tipa nici macar nu stia ca prietenul lui exista. Sau stia, dar nu ii pasa. Si ce razbunare gaseste: o violeaza (pe jumatate, ca parca si ea dorea) si o acuza de crima (din nou, ce vina a avut ca a vazut-o ala cu amantul ei?)
    Iar masa de prieteni ai baiatului e bi-dimensionala, cu exceptia lui Magotu, care e altfel. Toti: ” Hai cu Grigorida, hai cu amazoanele”.
    Nimeni nu spune sa nu visezi… Dar la 18 ani ar trebui sa fii totusi mai lucid.
    Si sa dramatizezi mai putin decat o babaciune de 80 de ani.
    Acum nu stiu, eu am 13 ani (nici aia impliniti) la momentul de fata, si poate imi scapa ceva. Sper.

    Thumb up 0