Am fost săptămâna trecută într-un tur al țărilor civilizate din europa. Cu treburi, nu contează de care. Să zicem că am fost un mesager al bunăvoinței.

Ce voiam de fapt să zic.
Când stai printre oameni civilizați, te înveți extrem de ușor cu binele. Mintea ta uită că vii dintre ciobani și ai impresia că, cu siguranță, peste tot e la fel.

Așa eram și eu. M-am întors maxim de relaxat, happy, plin de voie bună și calm. Păsărelele ciripea, vaca Zimentahl răgea, frumoasă era veața mea.
După care, în Taromul de la întoarcere, fix când a pus avionul roțile pe tarmac, doi cocalari români, el și ea, el cu geacă cu ținte, ea cu lichid în buze, s-au ridicat în picioare și s-au dus spre ușă. Nojoke, la 1 secundă după ce roțile au atins pământul.

Serios, până și stewarzii rămăseseră blocați, pentru că nu știau ce să facă, și ei erau prinși în centuri, avionul mergea cu viteză și, practic, nu aveau voie să se ridice, în timp ce cocleții români gesticulau, nu înțelegeau de ce îi trimite pe scaune. A trebuit să se ridice unul din stewarzi și să îi trimită, împinși, la loc.

Și acela a fost momentul când m-am reîntors în țărișoara noastră dragă, țara mea de glorii, țara mea de dor.
Și cocleți.