Scris de Valentin Andrei

Astăzi am recitit câteva fragmente din istoria noastră, din 1918, până în 1989. Ce a urmat după, știu prea bine.
Monarhie Constituțională – 20 de ani
Dictatură Regală – 2 ani
Dictatură Militară, incuzând și vreo 5 luni de Stat Național Legionar – 7 ani
Dictatură Comunistă – 42 de ani
Liberté, égalité, fesene, pesede, pedele, penele, șamede – 30 de ani

Sunt atât de multe de condamnat în acești 100 de ani, de la decizii politice, intenționat luate împotriva propriului popor, la torturi și crime odioase. E o vorbă celebră, aceea că nu armele ucid, ci oamenii, așadar, gândiți-vă bine, dacă în școală v-ați chinuit colegii mai slabi, dacă în armată v-ați umilit camarazii cei noi iar dacă la birou n-ați prea avut integritatea la voi, acestea fiind doar câteva exemple, atunci credeți că ați fi fost altfel dacă ați fi fost Dumnezei, dacă în acele vremuri ați fi avut în mâini puterea absolută asupra acestei țări?

Chiar dacă avem origini dacice, fiind aici de mii de ani, în forma în care suntem acum, noi suntem totuși o țară crudă. Cu vreo 300 de ani înainte de Ștefan cel Mare, Oxfordul scotea absolvenți de universitate. Tocmai de aceea, eu am speranța că România va avea un viitor măreț prin lucrurile pe care le vor realiza copiii și nepoții noștri, dar asta doar dacă noi, părinții lor, le vom transmite doar lucruri de valoare. Bineînțeles, “shcoala vietzi” le-o putem preda, dar să ne asigurăm că înlocuim pentru totdeauna fraza, “nu este frumos să faci așa ceva, că te vede lumea” cu, “nu este bine să procedezi așa pentru că [explicație]”. Ați putea spune că ați mai auzit asta cu “copiii noștri vor face” și de la părinți, dar amintiți-vă numai ce ați învățat noi la istorie în școală. Dacă aș fi știut atunci de Batman și de Spiderman, pariez că aș fi considerat că Ceaușescu era șeful lor suprem.

Hai că o să fie bine 😉
Dacă datele sunt greșite, vă rog să le corectați.
Dacă vreți mai multe detalii, la sfârșitul textului există și câteva link-uri.

2 decembrie 1917 – se proclamă Republica Democratică Moldovenească, membră a Republicii Federative Ruse

18 februarie 1918 – după semnarea păcii de la Brest-Litovsk, Ucraina ridică pretenții asupra Bucovinei
martie 1918 – prin Pacea de la București, România, înfrântă de armatele austro-germane și bulgare, a fost silită să cedeze Austro-Ungariei o fâșie de teritoriu de-a lungul Carpaților, Bulgariei, Dobrogea la sud de linia Rasova-Agigea, și Puterilor Centrale restul Dobrogei până la brațul Sfântu Gheorghe; a redobândit aceaste teritorii după Unirea din 1918 prin Tratatele de pace de la Saint-Germain, de la Trianon și de la Neuilly

15 noiembrie 1918 – se convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul locuitorilor germani și polonezi, unirea cu România

5 noiembrie 1918 – prin manifestul „Către popoarele lumii”, se face cunoscută dorința națiunii române din Transilvania de a se uni cu Vechiul Regat

7 noiembrie 1918 – se publică textul convocării, Marea Adunarea Națională a Românilor întrunindu-se la 18 noiembrie 1918 la Alba Iulia

1 decembrie 1918 – Marea Adunarea Națională a Românilor a proclamat în unanimitate unirea cu România

15 octombrie 1922 – are loc la Alba-Iulia încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria ca suverani ai României Mari

1925 – Criza dinastică provocată de prințul Carol, moștenitorul tronului, care, trimis în 1925 să reprezinte familia regală română la funeraliile Reginei Alexandra a Marii Britanii, nu s-a mai întors în țară, întâlnindu-se cu iubita sa, Elena Lupescu. La 12 decembrie, printr-o scrisoare, renunță la drepturile sale la tron, în favoarea fiului său Mihai

4 ianuarie 1926 – Parlamentul îl proclamă moștenitor pe prințul Mihai

20 iulie 1927 – Mihai I este proclamat rege, domnind sub o regență formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și primul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan. Neînțelegerile dintre cei trei subminează monarhia constituțională, încurajând agitațiile care susțineau revenirea lui Carol II la tron, ca „salvator” al țării.

8 iunie 1930 – Carol al II-lea este proclamat rege

10 februarie 1938 – pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă miniștrii din Garda de Fier, și în directă opoziție cu sprijinul lui Adolf Hitler pentru Garda de Fier, regele Carol al-II-lea a dizolvat guvernul și a instituit o dictatură regală. Instituind starea de asediu și cenzura, el numește un guvern consultativ, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, având în componența sa pe generalul Ion Antonescu, ministru al apărării. Carol al-II-lea publică noua Constituție, care asigura baza juridică a regimului autoritar.

decembrie 1938 – Carol al II-lea el creează „Straja Țării”, după modelul tineretului hitlerist. Pentru a-și consolida puterea, el desemnează Consiliul de Coroană ca organ permanent și dizolvă partidele politice. Pentru a înlocui partidele politice, în decembrie 1938 se constituie Frontul Renașterii Naționale, primul organism politic de masă din istoria României. Apreciindu-l pe conducătorul Italiei fasciste, Benito Mussolini, Carol al II-lea creează breslele de lucrători, în scopul organizării corporatiste a statului român. De asemenea, el creează ținuturile, conduse de rezidenți regali, pentru a avea un control mai puternic asupra administrației locale.

26-28 iunie 1940 – prin ultimatumul și dictatele consecutive pactului Hitler-Stalin, România este silită să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia, Uniunii Sovietice: ; Ungariei, Transilvania de Nord, iar Bulgariei, Dobrogea de Sud (la sud de linia Ostrov-Vama Veche). România a redobândit Transilvania de Nord prin Tratatul de la Paris din 1947. La sfârşitul lui iunie 1940, Armata Română a acceptat decizia regelui Carol al II-lea de a se retrage din Basarabia fără luptă. O rezistenţă limitată pe Nistru, pentru respectarea celor patru zile de evacuare, ar fi salvat de la execuţie şi deportări mii de oameni. În timpul retragerii haotice din Basarabia, de-a lungul Prutului s-au ciocnit două mase uriaşe de oameni înspăimântaţi: zecii de mii de basarabeni fugeau din calea bolşevicilor, iar alte zeci de mii – ruşi, ucrainieni, evrei – se întorceau acasă sau fugeau din calea naziştilor. Pe calea ferată li s-a dat prioritate refugiaţilor din Basarabia.

6 septembrie 1940 – în contextul situației politice internaționale grave din Europa ulterioare datei de 1 septembrie 1939 și mai ales a pierderilor teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea este silit să abdice iar Mihai I este instaurat ca rege. Regele Mihai a depus la 6 septembrie 1940 un jurământ de credință cu următorul cuprins: „Jur credință Națiunii Române. Jur să păzesc cu sfințenie legile Statului. Jur să păzesc și să apăr ființa Statului și integritatea teritoriului României. Așa să-Mi ajute Dumnezeu.” în fața generalului Antonescu (Șeful Statului Român și președintele Consiliului de Miniștri), a patriarhului Nicodim Munteanu și a lui Dimitrie G. Lupu (numit anterior, în aceeași zi, prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și care depusese anterior un jurământ de credință către Șeful Statului Român). Ulterior, în aceeași zi, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oțel și uns rege de patriarhul României, Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală din București. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi comandantul suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”. Decretul regal nr. 3067 din 6 septembrie 1940 prin care Antonescu căpăta puteri depline „pentru conducerea Statului Român” (care a preluat în mare parte prevederile unui decret similar semnat în 5 septembrie 1940 de regele Carol al II-lea). În septembrie 1940, Romania a fost declarată stat naţional legionar.

octombrie 1940 – Regatul României își schimbă alianțele odată cu sosirea la putere a lui Ion Antonescu și se aliază cu Puterile Axei (Germania Nazistă, Italia Fascistă și Japonia imperialistă)
iunie 1941 – România intră în război de partea Puterilor Axei, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței.

23 august 1944 – după trei ani și două luni de campanii militare împotriva URSS, care duc armata română până în stepa din nordul Caucazului și înapoi, regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui Ion Antonescu, regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaților. Participarea României la cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat așadar prin două campanii: cea din est, pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei, pierdută, și cea din vest, pentru eliberarea Transilvaniei, câștigată. La încheierea războiului, pe planul diplomatic doar participarea de partea Axei a fost luată în cont, și România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1946) ca stat dușman învins. Pierderile Regatului României s-au cifrat la aproximativ 300.000 în luptele cu URSS și 169.822 în luptele cu Germania nazistă.

9 octombrie 1944 – premierul britanic Winston Churchill îl întâlnea pe liderul sovietic Iosif Stalin la Kremlin. Este ziua în care soarta României este pecetluită fără voia și fără știrea ei. Churchill îi propune lui Stalin să ia România, Bulgaria și jumătate din Ungaria și Iugoslavia, în schimbul Greciei. Stalin este de acord. Pentru România este începutul sfârșitului monahiei și al democrației.

31 august 1944 – Armata Roșie intră în București

octombrie 1944 – România era deja ocupată de Armata Roșie.

6 martie 1945 – la București se instala primul guvern comunist, condus de Petru Groza.

august 1945 – Regele îi cere demisia premierului Petru Groza, dar acesta refuză. În semn de protest, Mihai I declanșează greva regală: refuză să mai semneze orice act al Guvernului sau să mai primească în audiență miniștri. Populația și partidele istorice își manifestă simpatia față de tânărul monarh și organizează un mare miting de susținere în noiembrie 1945, dar acesta este înăbușit.

ianuarie 1946 – Regele încetează greva regală și este de acord cu organizarea de alegeri parlamentare în același an.

17 noiembrie 1946 – campania electorală este marcată de violențe, la fel și ziua votului. Comuniștii folosesc toate mijloacele de furt, violență și lipsă de scrupule, dar tot nu reușesc să obțină majoritatea. Așa că se folosesc de metoda stalinistă: nu contează cine votează, ci contează cine numără voturile. Și inversează rezultatele alegerilor. Partidul Țărănist și cel Liberal sunt scoase în afara legii în 1947, iar liderii lor sunt arestați. Regele Mihai pleacă în Anglia la nunta principesei Elisabeta. Comuniștii sperau să nu se mai întoarcă și chiar monarhul ia în calcul posibilitatea de a rămâne în exil.

21 decembrie 1947 – spre surpriza comuniștilor, Regele se întoarce în România în ziua de 21 decembrie 1947 și va sărbători Crăciunul la Sinaia.

29 decembrie 1947 – prim-ministrul Petru Groza îl cheamă urgent la București sub pretextul de a discuta o problema familială. Întâlnirea este fixată pentru a doua zi, la ora 10:30, la Palatul Elisabeta. Discuția de la Palatul Elisabeta s-a purtat în patru: de-o parte, regele și regina-mamă, iar de cealaltă, Petru Groza cu Gheorghiu-Dej. „Eu sunt în favoarea divorțului”, i-a spus prim-ministrul regelui scoțând din buzunar actul de abdicare. Luat prin surprindere, Mihai a cerut 24 de ore timp de gândire. A primit însă doar zece minute. Monarhul trăiește cele mai grele clipe din viața sa. Telefoanele erau tăiate, garda regală arestată, palatul înconjurat de trupe comuniste. Văzând că stă pe gânduri, Groza îi arată regelui pistolul și îl amenință că, dacă nu semnează, va fi o baie de sânge. În jurul orei 13:00, regele semnează actul de abdicare. La plecare, Petru Groza i-a atras atenția reginei Elena ca nu cumva ea sau Regele să ia legătura cu cineva din afara Palatului Elisabeta: „Nici cu americani, nici cu români” a sunat avertismentul. Familia regală se afla de fapt în arest la domiciliu. Au fost conduși apoi la Peleș unde au început să își facă bagajele, sub strictă supraveghere. Au luat numai haine și obiecte de strictă folosință personală.

30 decembrie 1947 – are loc abolirea monarhiei iar parlamentul proclamă Republica Populară Română
3 ianuarie 1948 – trecând pe un culoar format de ofițeri întorși cu spatele, regele Mihai urca în tren pe peronul gării regale din Sinaia cu destinația Elveția. „Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofițeri, nu mai țin minte ce grad avea, a întors puțin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe față. S-a închis ușa, obloanele vagonului au fost coborâte”, povestea Regele.

21-23 februarie 1948 – are loc fuziunea între PSDR și PCR, luând astfel naștere Partidul Muncitoresc Român.

13 aprilie 1948 – este promulgată Constituția R.P.R.

11 iunie 1948 – este adoptată „Legea nr. 119 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”. 8894 de întreprinderi sunt trecute în proprietatea Statului.

1 decembrie 1948 – este desființată Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma

1948 – printr-un protocol bilateral româno-sovietic, Republica Populară Romînă este silită să-i cedeze Uniunii Sovietice, deși cele două state erau aliate și comuniste, insulele Coasta-Dracului (Tătaru-mic), Dalerul mare, Dalerul Mic, Maican, Limba și Șerpilor, primele patru situate pe Brațul Chilia, a cincea la ieșirea acestuia în mare, iar a șasea în larg; aceste pierderi au fost oficializate prin Tratatul româno-ucrainean de la Constanța semnat la data de 2 iunie 1997

23 ianuarie 1949 – se înființează Direcția Generală a Miliției

7 februarie 1949 – este adoptat Decretul nr. 163/1949 privind înființarea Trupelor de Securitate

2 martie 1949 – este adoptat Decretul 84/1949, prin care toate proprietățile de peste 50 ha urmau a fi confiscate

3-5 martie 1949 – are loc Plenara CC al PCR în urma căreia se declanșează procesul de colectivizare a agriculturii

19-21 martie 1949 – se constituie Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM)

6 decembrie 1949 – în penitenciarul Pitești începe procesul de „reeducare” prin tortură

14 ianuarie 1950 – prin Decretul Prezidiului MAN nr. 6/1950 sunt înființate unitățile (ulterior colonii) de muncă „pentru reeducarea elementelor dușmănoase Republicii Populare Române”.

18 iunie 1950 – are loc deportarea în Bărăgan a populației din 203 localități de pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți

14 decemrbie 1956 – România devine țară membră a Organizației Națiunilor Unite ONU

4 noiembrie 1957 – are loc accidentul aviatic de pe aeroportul Vnukovo, în urma căruia Grigore Preoteasa, fost ministru de externe, își pierde viața. În avion se mai aflau Chivu Stoica şi Nicolae Ceauşescu, care au scăpat nevătămați

10 aprilie 1958 – se înfiinţează Consiliul Naţional al Femeilor, după desfiinţarea UFDR

28 octombrie 1959 – intră în vigoare Decretul 410/1959, privind situaţia mănăstirilor din ţară. Acesta a dus la închiderea unor mănăstiri şi alungarea a mai mult de jumătate dintre călugări

20-25 iunie 1960 – se desfăşoară Congresul al III-lea al PMR, care a consacrat controlul total al lui Gheorghiu Dej asupra partidului

23-25 aprilie 1962 – la Plenara CC al PMR se anunţă încheierea procesului de colectivizare a agriculturii. Două zile mai târziu, la 27 aprilie, Gheorghiu-Dej anunţă în plenul MAN colectivizarea a 96% din suprafaţa arabilă a ţării.

19 martie 1965 – Gheorghe Gheorghiu-Dej, preşedinte al Consiliului de stat şi prim secretar al PMR, se stinge din viaţă

9 decembrie 1967 – Marea Adunare Naţională alege în locul lui Chivu Stoica, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat, pe Nicolae Ceauşescu. Se formează un nou guvern condus de Ion Gheorghe Maurer

19 februarie 1970 – se constituie a Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.R.

15 iulie 1970 – se constituie Comisia centrală pentru sistematizarea localităţilor rurale şi urbane

9 decembrie 1972 – România aderă la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare

1 august 1975 – România semnează, alături de alte 34 de state, Actul final al Conferinţei de la Helsinki, ce pune accent pe respectarea drepturilor omului.

7 iunie 1979 – Elena Ceauşescu este numită preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie.

25 iulie 1979 – Este adoptat Decretul nr. 277/1979 privind unele măsuri pentru raţionalizarea consumului de carburanţi şi gospodărirea economicoasă a parcului de autovehicule.

28 martie 1980 – Nicolae Ceauşescu este ales pentru a treia oară în funcţia de Preşedinte al RSR

28 martie 1983 – este adoptat Decretul nr.98/1983 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi al maşinilor de scris, conform căruia „persoanele care, datorita antecedentelor penale sau comportării lor, prezintă pericol pentru ordinea publica ori securitatea statului nu pot fi autorizate sa deţină maşini de scris”.

14 decembrie 1989 – are loc o adunare în Piaţa Unirii din Iaşi, reprimară de Securitate.

15 decembrie 1989 – la Timişoara izbucnesc primele manifestaţii anti-regim. Protestele iau amploare şi, în termen de câteva zile, îmbracă forma unei revolte de masă. Forţele de ordine intervin brutal, deschizând focul asupra demonstranţilor.

22 decembrie 1989 – Ceauşescu părăseşte sediul CC al PCR cu elicopterul. Se creează un vid de putere, pe fondul căruia au loc acţiuni violente necontrolate.

Scurt istoric al regimului comunist


www.digi24.ro/…/30-decembrie-1947-proclamarea-repub…
ro.wikipedia.org/…/Cronologia_monarhiei_%C3%AEn_Rom…
ro.wikipedia.org/…/Pierderi_teritoriale_ale_Rom%C3%…
ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_Rom%C3%A2niei
www.digi24.ro/…/dezastrul-romaniei-mari-pierderile-…