Mă întreb oare pe câte site-uri o să mai voiajez ca să întânesc formularea asta fecală?
Care o fi fost nătărăul care a gândit-o?

Mă boilor, că altfel nu am cum să vă spun, noi am fost la revoluție pentru că muream de foame. Ne-au șuierat gloanțe pe lângă urechi pentru că am fost amăgiți că dacă dăm jos cuplul dictatorial, va curge lapte și miere.

Ne-am privit rudele, prieteni, cunoscuții murind împușcați de gloanțe care nici acum nu se știe cine le-a tras, crezându-i pe cei care l-au împușcat pe Ceaușescu pe 25 decembrie, când ne spuneau că facem revoluție și că noi și copiii noștri vom trăi mai bine.

Nimeni dintre noi nu s-a dus acolo gându-se „Mă duc să mor pentru dreptul la vot”. Nimănui nu-i păsa. Noi doar voiam să mâncăm și altceva decât adidași și calculatoare. Și naivi fiind, am murit. Am murit pentru ca Tăriceanu să fure cu Citroen, Băsescu să fure flota, Năstase pe mătușa Tamara, Plaga să se îmbogățească în vamă, Dan Iosif să fugă cu saci de bani din CC al PCR. Pentru asta am murit.

Așa că, dragi retardați, nu ne mai împuiați capul cu porcăriile astea. Nu ne mai jigniți și nu mai întinați memoria oamenilor morți pentru o iluzie cu vome verbale de acest gen.
Ocupați-vă de furat, e ceea ce vă prinde mai bine.