Citeam porcăria asta despre cum funcționează dublul standard în societatea americană, adică ea, femeia, nu se considera în proprietatea bărbatului și nu accepta să fie disciplinată prin bătaie, așa cum zice legea nigeriană, în schimb, copilul, era în proprietatea ei și ea avea dreptul legal de a-l rupe cu bătaia, pentru că e mama lui, nu?

Nu am fost un copil fericit aproape niciodată. Nu am avut o relație de prietenie cu părinții mei, ci doar una bazată pe frică și pe bătaie, de fiecare dată când greșeam ceva. Când veneau ai mei acasă de la serviciu, eu nu simțeam vreo fericire, pentru că știam că urmează măcar o palmă, ceva, pentru una din prostiile imense pe care le poate face un copil. M-a ajutat în viață disciplinarea asta, recunosc, dar doar prin prisma gândirii Nu vreau să ajung ca părinții mei. Mantra asta m-a ținut la suprafață de fiecare dată când mă sufocam de nervi, în orice situație.

Acum, fiind la vârsta când mă disciplinau ei pe mine, am grijă să mă uit în fiecare zi în ochii copiilor mei. Și nu văd frică, niciodată, chiar dacă mă rățoiesc la ei. Dimpotrivă, mai primesc un Hai mă tati, încetează cu prostiile astea. Pentru că ei sunt învățați că tati e cel mai glumeț om din lume. Și că tati are grijă de ei în orice situație.

Românilor, nu vă mai bateți copiii. Nu o să vă mai spun alea cu Nu aveți acest drept sau altele, pentru că se știe, la noi s-a inventat Eu te-am făcut, eu te omor și nu suntem deloc departe de Nigeria, inclusiv în tratamentul poliției față de femeile bătute. Dar credeți-mă, copilul vostru nu va fi disciplinat de bătaie. Ci doar va fi terorizat și, în loc de iubire, vă va oferi doar teamă animalică. În loc să fie fericit că vă vede, va fi fericit să rămână singur.

Și peste ani, lucrurile astea se vor întoarce peste voi și vă vor lovi înzecit.

În altă ordine de idei, știe cineva un magazin de arme la care nu ai nevoie de autorizație? Fata mea și-a făcut prieten la școală și încep să mă pregătesc pentru ce va să vină.