Scris de Hary

Ceasul biologic imi indica ca sint la varsta a doua. Adica in perioada in care cladesc viitorul copiilor mei si ma sacrific pe mine. Pentru ca asa trebuie sau pentru ca cica asa vrem noi. Unii spun ca asa sintem programati sa fim, noi cei care cladim familii ca sa crestem copii mai fericiti, mai inteligenti si mai bogati decat noi. Altii spun ca de noi tine felul in care alegem sa traim si ca de noi depind toate deciziile pe care le luam in viata.

Oricum ar fi, mie mi-e dor de varsta a treia.
Visez la momentul in care copiii vor fi majori si independenti de mine, preocupati sa-si rezolve singuri problemele lor personale si la momentul in care nu voi mai avea nici grija cainilor mei.

Ce viata frumoasa o sa am atunci.
Nu voi mai avea nici o grija, decat sanatatea proprie. Nu o sa ma mai deranjeze nici un hormon sexual, care sa-mi faca de ras intelectul si nici o adrenalina, care sa ma motiveze sa devin independent financiar… nimic nu ma va mai putea impiedica de la a savura linistea naturii inconjuratoare si interioare.

Mi-e dor de momentele in care nu o sa mai am nevoie de tot ce am construit si am cladit, ca sa ma simt fericit. Mi-e dor sa ma bucur de zambetul unei albine si sa ma prostesc cu broscutele in balta, fara sa ma simt responsabil pentru viata lor si a mea.
Mi-e dor de momentele in care ziua va avea alta semnificatie si in care timpul va avea alta valoare.

Imi doresc asa de mult sa fiu la varsta a treia… Pentru ca mi-e foarte dor de copilarie.
Daca se poate, chiar de maine. Pentru ca nu exista ceva mai sublim, mai maret decat sa pot avea din nou inocenta unui copil, dar sa pot profita de experienta de viata a unui batran trecut prin toate…

As da orice pentru acest vis, insa cu o singura conditie: ca dupa doua saptamani petrecute in copilaria varstei mele inaintate, sa ma pot intoarce inapoi, la viata mea nelinistita de adult…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.