Da, am ieşit clar din criză, dacă tot a zis domnul Boc, am remarcat şi eu. Au remarcat şi angajaţii staţiilor de benzină. Un lucru mă pune pe gânduri, totuşi. Ca să pui un asemenea afiş, trebuie să se fi întâmplat asemenea cazuri de jaf destul de des. Şi totuşi, nu am auzit niciodată la tv.

Că veni vorba, îmi aduc aminte acum 2 ani, când am plecat la mare, cum se băteau unii în benzinăria Lukoil dinainte de A2, cu lopeţi în gură, cuţite, 2 tipi laţi pe asfalt, cu sângele şiroindu-le din cap, iar poliţia stând deoparte şi aşteptând să se termine totul. Nici atunci nu am auzit de întâmplare prin presă.

Oare să pună benzinarii capac ştirilor negative?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.