festivalul bujorului

Acum câteva săptămâni fusese o știre la tv despre nuștiuce festival al bujorilor, din nuștiuce localitate. Adică oamenii aceia au undeva o poiană plină de bujori și fac acolo o reuniune anuală, unde fac clasicul grătar și clasica îmbătare, probabil urmate de clasica bătaie de seară, plus violul unui membru de familie. Bine, nu mai țin minte dacă era în vaslui, dar fiind români…

AAAAAnyway, toată lumea de la știri și internetul erau foarte ultragiate pentru că, țineți-vă bine, la festivalul bujorilor, oamenii rupeau bujori și îi luau acasă.

Ori eu asta nu prea înțeleg. Care e chestia atât de rea pe care o fac oamenii ăia? Faptul că rup o floare și o iau acasă, să le înfrumusețeze cottage-ul?

Ok, înțeleg că nu e ok să rupi panseluțele puse de Negoiță prin sectorul 3, având în vedere că prețul lor pe gram depășește prețul aurului. Dar de ce nu ai rupe o floare, de pe un câmp? Nu e ca și cum ar fi flori Highlander, nemuritoare. Florile respective ORICUM se usucă în câteva zile de la inflorescența maximă. Și nimeni nu le smulge cu tot cu bulb, că nu ești dus cu pluta să îți iei pământ acasă.

Hipsterul român preferă ca floarea să se usuce pe locul ei? Așa e tradiția la noi, nu călcați pe iarbă și nu rupeți florile? Serios, educația aia comunistă cu Nu călcați pe iarbă, noi fiind singura țară din europa unde era interzis să calci pe iarbă în parcuri, și-a pus amprenta maxim peste oameni. Una din distracțiile mele este să o iau pe Casteluna de mână și să o duc prin parc sau pe iarba lui negoiță de pe liniile de tramvai. Deși știe că s-a scos interdicția aceea dementă, se încrâncenează pielea pe ea când trebuie să calce pe iarbă.

Sau pe bujori.