Să dăm un check-in pe foursquare

Ştiţi că pe foursquare se dau check-inuri la greu, nu? Ceva de genul circa 400 000 (sursa: facebrands.ro). Oamenii semnalizează non stop că se află la adresa cutare, unde iau masa, sau la adresa cutare, unde joacă tenis sau plănuiesc fabricarea unei bombe nucleare. Iar asta o fac de bună voie şi din proprie iniţiativă.

În schimb, aceeaşi oameni protestează cu foc împotriva colectării datelor personale de către telefoane. Cum, celulele telefoanelor mobile reţin unde am fost, pe cine am sunat şi când? Păi e outrageous, bre! Este o violare a intimităţii mele inviolabile.

Meh, în cipa în care v-aţi pus prima poză pe haicinci, anonimitatea şi intimitatea voastră s-a dus pe copcă. Odată cu primul vostru CV urcat pe ejobs, datele voastre personale au fost vândute la terţe părţi, de câteva mii de ori. Cu primul cont de facebook, deja SRI-ul vă ştie absolut toate datele personale.

Aşa că hai puţin să nu mai aberăm despre privacy şi alte de-astea, când noi avem numarul de telefon pus pe facebook. Da, şi eu sunt împotriva colectării datelor, dar eu măcar îmi asum faptul că odată ce sunt pe internet, chestia cu anonimitatea nu mai e posibilă.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

15 comentarii

  1. Mie asta cu „raportatu” unde sunt etc ce fac mi se pare ….. tre sa ai un neuron si ala saracu in moarte clinica …

    Thumb up 0
  2. pai si daca unii ne tot vand datele atunci n-ar trebui sa ne mai pese deloce de privacy sau cum?

    e una sa imi vada numaru’ de telefon prietenii de pe facebook si alta e sa-l vada oricine altcineva, de exemplu. 🙂

    Thumb up 0
  3. Nu e rau ce zici tu dar furnizarea datelor trebuie sa fie la alegerea noastra, vreau sa dau din casa despre mine, e ok, nu vreau, e iar la fel de ok, fara ca altcineva sa o poata face fara permisiunea mea.

    Thumb up 0
    • #4

      neonu » absolut, am si zis ca eu sunt impotriva. dar cat timp esti in online si din asta traiesti, sa te scarpini in cur ca vrei anonimitate e oarecum superfluu, cat timp cerinta asta vine dupa 2 checkinuri pe foursquare si un mesaj pe facebook

      Thumb up 0
  4. #5

    Si uite asa ni se creeaza profile complexe pe baza obiceiurilor de navigare, care, coroborate cu datele personale pe care le varsam pe diverse site-uri (cum ai zis si tu, arhi), eventual cumparaturi online si gata! Daca ar fi sa am acces la profilul meu, probabil ca as fi socat cat de 90% bate cu realitatea. Si asta in conditiile in care eu sufar de un pic de paranoia a internetului (fara fb, fara hi5 – orice site de socializare, de fapt- fara plati cu cardul de niciun fel, fara poze cu mine la avatar, clear cache la browsere, proxy uneori, ma rog, cum ziceam, mica mea paranoie pe care o cultiv cu grija). Probabil ca pana la urma, 1984 nu e doar o licenta artistica.

    Thumb up 0
  5. asta e post din ciclu: si cu pulan cur si cu sufletun rai ?

    Thumb up 0
  6. 100% de acord. Nu e ok sa fie asa, decat daca suntem de acord sa ni se ia datele, dar asta se intampla.
    A, si ne mai miram ca ni se sparge casa cand cu 10 minute inainte dam pe facebook, twitter etc ca noi suntem in..Brasov.

    Thumb up 0
  7. adica hotii de case au cont pe 4 colturi asta?

    Thumb up 0
  8. unii si-o mai fac si cu mana lor postand peste tot date personale…

    Thumb up 0
  9. #10

    Ca fapt divers, daca nici pe fb nici pe hi5 nici pe mailuri nu am folosit numele mele reale sau adresa reala si nici numarul de telefon ma ajuta la ceva? Singurele locuri in care am toate datele corecte sunt pe ejobs si bestjobs in cv-uri….

    Thumb up 0
    • #11

      GabeLBz » ambele iti vand datele fara nici o problema

      Thumb up 0
  10. „aceiasi” oameni. Btw faptul ca „locatie” acum inseamna si loc, pozitie, localizare e de kkt. Sterge comentariul asta, nu vreau sa fiu „the grammar troll” 🙂

    Thumb up 0
  11. Ah, kkt, nu le mai moderezi? :))

    Thumb up 0
  12. Nu ajută la nimic, dar Fake Locations e haios rău.

    Thumb up 0
  13. #15

    Problema nu e că te urmăreşte aifonu pe unde ai fost… nasoleala e că o face fără consimţământul tău. Adică, dai check in pe patrupătrat că te duci la tenis, la cinema, la grătar, dar nu şi când te duci la clubul S&M de gay. Înţelegi unde bat?

    Thumb up 0