Să spunem un NU hotărât discriminării

Oh noes, unui grup de ţigani i-a fost refuzată intrarea în cluburi de noapte. Oh noes, ce discriminaţi suntem noi, nu suntem primiţi doar pentru că avem pielea de culoarea ciocolatei. Oh noes, trebuie să facem ceva împotriva celor ce ne discriminează.

Desigur, nimeni, dar absolut nimeni nu încearcă să înţeleagă motivaţia din spatele acestui gest. Nimeni nu încearcă să corijeze în primul rând grupurile de ţigani care devin stăpânii cluburilor unde intră, provocând scandaluri, bătăi sau acţionând relaxaţi la buzunarele şi poşetele ocupanţilor clubului.

Nu, acestea sunt comportamente normale, care trebuie înţelese şi nu trebuie generalizate. Există şi grupuri de ţigani care nu fac scandal şi nu provoacă haos şi distrugere pe unde merg. Atunci când sunt de la rromani criss şi verifică dacă în pofida mizeriei care o lasă rasa lor în urmă, pe oriunde trec, oamenii au curajul de a le spune nu şi de a-i trimite acolo unde e locul.

Pe câmp, în şatră, legaţi de căruţe.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

63 comentarii

  1. Una peste alta, cluburile, barurile, puburile sau ce sunt ele au dreptul să-şi selecteze clientela. Ceea ce văd că au făcut. Nu văd unde este discriminarea. Aş spune că ea intervenea de-abia dacă s-ar fi acceptat prezenţa ălora acolo.

    Thumb up 0
    • #2

      @BogDan: exact. am vazut de multe ori grupuri de albi interzisi inauntru si nimeni nu s-a sesizat ca ar fi discriminati

      Thumb up 0
    • #3

      Hai sa-ti explic eu: ai dreptul sa iti selectezi clientela, dar nu ai dreptul sa folosesti criterii rasiale. Daca pentru a intra intr-un restaurant e nevoie sa porti camasa si cravata, atunci oricine nu poarta camasa si cravata nu are voie sa intre, dar si oricine are camasa si cravata, indiferent daca e beat sau nu, indiferent de culoarea camasii sau a pielii, indiferent de sex etc. poate sa intre.

      Teoretic ar trebui sa faci altfel: nu te las sa intri pentru ca esti beat, pentru ca deja injuri si ameninti, pentru ca deja te impingi in aia din jurul tau si promiti ca-i rupi gura aluia din fata ta. Cu alte cuvinte, nu te las sa intri pentru ca esti un factor de risc. De aia. Si ma doare in poola daca esti alb, chinez sau indian, mie nu-mi trebuie batai in club.

      Din nefericire, tot ce ramane este ‘tiganii nu au fost lasati sa intre in club’.

      Thumb up 0
  2. Si mai si put marea majoritate….
    Asta e o remarca olfactiva fara sa fiu xenofob

    Thumb up 0
  3. e misto cu tigani in club. punctam la capitolul diversitate …
    ce te faci cand un alb o face pe-a tiganu’? 🙂

    Thumb up 0
  4. Din moment ce majoritatea localurilor au „Localul x are dreptul de a-si selecta clientela” nu vad nici o problema. Ce, daca eu apar in trening si adidasi de alergare sambata seara la Bellagio/Bamboo/Uatevar si nu sunt primit inauntru inseamna ca sunt discriminat ?

    Thumb up 0
  5. Pe baza de culoare sa nu discriminam, pe baza de pericol social sa discriminam zic!

    Thumb up 0
  6. Articolul Mediafax e foarte evaziv. Or fi fost aia plini de diplome si intelect, dar daca vii in fuste inflorate si cu kile de aur pe piept da-mi voie sa nu observ cat de absolvent esti.
    Si sunt perfect de acord, exista multi tigani in regula. Dar de ce tin toti neaparat sa se bage in oala cu ceilalti si sa ii spele in ochii lumii nu inteleg…

    Thumb up 0
  7. #11

    @Gzhazh : tu faci pe prostul?

    citat: Grupul de romi din Bucureşti a fost format din avocatul organizaţiei Romani Criss, un student, un consilier juridic şi o absolventă a Facultăţii de Drept, potrivit sursei citate.

    Acum nu știu cum au fost îmbrăcați respectivii țigani (mie îmi place să le spun țigani) enumerați mai sus, dar mă gândesc că au avut o costumație decentă și nu au venit în trening și adidași.

    Deci au fost discriminați, nu le-a fost refuzat accesul din cauza stilului vestimentar neadecvat.

    P.S. Presimt că A. Freigedank se încălzește, să ne explice cum rapidul e discriminat și nu era așa pe vremea lu’ Dănuț Lupu.

    Thumb up 0
    • @Blackie: invata sa citesti un pic. Doar pt ca respectivii sa zicem ca ocupau niste functii, nu inseamna ca au si venit imbracati ca si cum ar fi mers la birou.
      Textul este evaziv si iti da de inteles cum ca ei s-ar fi potrivit clientelei clubului prin prisma profesiei si vezi doamne au fost discriminati prin culoarea pielii.

      Stii tu ca nu au venit imbracati neadecvati ?

      Thumb up 0
    • #13

      @Gzhazh: sunt convins ca s-au dus imracati traditional, ei au nevoie sa scoata reactii de respingere, pentru a-si justifica banii pentru ONG-uri

      Thumb up 0
  8. #14

    oh nu, ce nenorocire! cum, nu i-au lasat sa intre? ce romani fara suflet. din pacate pt noi ( astia mai civilizati ) nu o sa scapam niciodata de ei =>de tigani, de aurolaci, de cocalari etc
    pt ca din gibon tot gibon iese si oricum ei se inmultesc ca sobolanii.
    chiar ma gandeam, ce misto ar fi, daca ar exista o lege prin care toti cei care vor sa faca copii sa participe la teste psihologice, sa dovedeasca ca il pot creste intr-un mediu normal, sa ii ofere o educatie corespunzatoare etc si amd

    Thumb up 0
  9. Daca e urasc ceva mai mult in tara asta in afara de tiganii din orasul meu, atunci ii urasc tiganii din restul tarii. Atunci cand spui tigan in mintea ta se aduna o sumedenie de ganduri si fapte negative ce sunt asociate cu rasa lor de ciori pretentioase si sensibile la discriminari. Iata de ce ii urasc pe tigani http://andreiamza.ro/2011/01/364-de-ce-i-urasc-pe-tigani/ Multumesc, Arhi.

    Thumb up 0
  10. #16

    La astia orice li se interzice, aplica, nu se conforma ca noi prostii ci o dau imediat pe discriminare pentru ca e cea mai buna replica de la caderea lui Ceausescu incoace cand e vorba de a sensibiliza. Si mai ales de cand cu drepturile omului tiganii au cele mai multe favoruri in raport cu albii.

    Thumb up 0
  11. De obicei un local care se respecta isi rezerva dreptul de a alege clientii. Aici nu poate fi vorba de discriminare. Motivul poate fi stilul vestimentar necorespunzator, sau poate faptul ca persoanele respective erau cunoscute ca fiind dintre aceia care creaza scandaluri.

    Thumb up 0
  12. #18

    Eu daca as fi cercetator in medicina as incerca sa inventez un virus mortal pentru tigani.Ce parere aveti?

    Thumb up 0
  13. #19

    Care eşti smecher aici, sa moara mama daca nu te tai !

    Thumb up 0
  14. dap. Articol fara cap si fara coada.

    Thumb up 0
  15. #21

    @Alexu
    Baiete m-as duce in curu’ gol pana pe marte sa iti aduc cele trebuincioase daca ar fi sa inventezi asa ceva:))

    Thumb up 0
  16. Da-i in sange ca nu merita atentia. Acum se plang daca suporta consecintele unei imagini negative. Oare care sunt aia care au creat asa imagine? Tot marea majoritate a lor. Lasa ca si grupul asta de semidocti respinsi tot aveau mirosul ala de tigan, de ala si de caneala pur si simplu nu scapi.

    Thumb up 0
  17. Aaaa.apropo de asta. Uite una buna de la mine. Care-i primul lucru care-l face un tigan dupa ce aprinde calculatorul? Se uita in recycle bin :D.

    Thumb up 0
  18. #24

    Scuzati gramatica..Sunt obosit azi:)))

    Thumb up 0
  19. ”Due to accommodation issues, we can’t allow any non-human species within this castel. This includes orcs, trolls, goblins and gypsies!” – Sa vedem dupa asociatiile de protectie a goblinilor 🙂

    Thumb up 0
  20. #27

    Sigur erau imbracati tziganeste ca altfel de unde isi dadeau aia seama ca is tzigani?
    Eu unu sunt foarte brunet si ma lasa in club cu toate ca daca imi pun clop si camasa rosie nu ma mai ghicesti in satra…

    Thumb up 0
  21. Dăi încolo, au bani să se ducă în club că primesc ajutoare sociale, deia, că dacă munceau toată ziua pentru bani, nu le mai era aminte de club.
    Cică discriminare. Aproape că au mai multe avantaje faţă de români în românia, şi tot ei fac pe ciumeţii.

    Thumb up 0
    • #29

      Comentariul lunii. Pai bine ba, atunci toti aia care merg in club fura? Ca daca ar munci, nu le-ar mai arde de mers in club…

      Thumb up 0
  22. @make: la asta ma gandeam si eu. Am un pigment de as face multi colorati sa se rusineze. N-am avut niciodata probleme cu asta, dar am fost luat de mai multe ori drept arab :))

    Thumb up 0
  23. Nu am obiceiul sa merg prin cluburi in primul rand, adica sa le frecventez. Ideea este urmatoarea: Exista cluburi specializate in roomi si rromani (Ex: Cluburile de manelisti care or fi alea). Sa intre acolo si sa isi dea in cap cu sabiile ca putin imi pasa.

    Eee, in restaurantele sau cluburile publice, interzis tata. De la unul d-asta se produc toate scandalurile si astfel unu mai avut’ iese cu barda sau ciomagu ori rupe o scandura de gard si il baga pe unul in spital, poate nevinovat.

    Drept urmare, cluburi de rromi sunt… sa se „duce” acolo.

    Thumb up 0
  24. #32

    Daca as fi cel mai puternic om din lume i-as muta pe toti in Harghita si Covasna, dupa ce as scoate toti vorbitorii de limba romana de acolo.

    Thumb up 0
  25. #33

    Sau, si mai bine, i-as muta pe toti impreuna cu romanii de etnie bozgoreasca care nu stiu limba romana undeva in Antarctica.

    Thumb up 0
    • Eşti dobitoc. Ungurii sunt super-oameni. E o altă categorie. Şi sunt alte probleme.

      Thumb up 0
  26. #35

    Fuge ca carnatii din Libia, de jegosi. Inainte se ducea sa moara in Spania pentru bolsevism, c-asa a ramas sontorog cu un picior tata lu Petre Roman. Si-acuma ii vezi pe la stiri, cum fuge ca potarnichile, pisamas pe ei.

    Eu vreau sa plec in Libia sa ma bat pentru Colonelul Muamar Gadafi! Ca io stiu tot, toata manevra si hotia care i-o face lu Gadafi, americanii si cu evreii. Si cu alti jegosi, pe care ii stim si p-aia. De ce fuge lumea din Libia. Ce barbati sunt aia care au fugit din Libia?

    Sa moara mama m-a enervat rau. Am scris mail la ambasada Libiei si-am dat si telefon . Si alta ambasada nu pot sa spun acum. Am fost cu un tovaras. Deci daca io, cetatean roman, vreau sa plec in Libia sa ma bat pentru Muamar Gadafi, de ce nu-mi da voie?

    Ce rebeli, pisamas pe ei, ca aia sunt niste golanii, care-i plateste americanii si cu francejii, care le da arme, care-i drogheaza. Colonelul Muamar Gadafi va fi asasinat!

    Eu si cu trei tovarasi din Parcul Operei si imprejurimi, vrem sa plecam Libia. De ce avem interzis? Nu vedeti ce fac americanii? Sa moara mama daca nu ma bag si cu mujahedinii, si cu arabii numai sa-i belim pe americani si civilizatia lor democrata de vagabonzi.

    Thumb up 0
  27. #36

    Traiasca Colonelul Muamar El Gadafi !

    Thumb up 0
    • #37

      Te rog sa nu uiti sa faci poze. Arhi le publica fara probleme.

      Thumb up 0
  28. #38

    ce te faci cu cei care n-au nici o vina? care-s ok?

    Thumb up 0
  29. #40

    Pai daca m-ar lasa pe mine sa fac un grup de comando, care sa plecam pe front sa-l ajutam pe colonelul Gadafi, in 5 zile eliberam Tripoli si curatam Libia de vagabonzii astia, care vrea petrol, pisamas pe ei. Sa faca foamea sa vada cum e. Am doi tovarasi unu care a lucrat in Libia si altu al carui tata a fost in Libia de pe vremea cand a luat puterea colonelul Gadafi.

    Thumb up 0
  30. #41

    Or fi ei super oameni, dar sa invete-n pula mea romaneste.Tin minte ca aveam un coleg de facultate ungur care era super baiat si chiar eram amici, dar stia romana.Nu ma refeream la toti ungurii, ci la aia care au buletin de rRomania si nu stiu romaneste, asa ca tu esti dobitocul.

    Thumb up 0
  31. #42

    Si mai am o idee.Ca sa aiba ce manca la Polul Nord eu propun un meniu pe baza de caini comunitari.

    Thumb up 0
  32. aici e cu 2 taisuri..sunt si tigani de treaba dar sunt si din aia care umbla dupa scandal..si niciodata nu poti stii ce s e intampla:(

    Thumb up 0
  33. #44

    Ai dracu americani, ei cred ca lumea-i proasta. Ca nu stiu eu si altii, cum parasuteaza ei mercenari de-ai lor, si parasuteaza armament pentru aia, droguri etc. Sunt smecheri. Ia parasutati-va si prin parcul operei daca va tine

    Thumb up 0
  34. #45

    ia uite ce zice un jegos:

    „daca Gaddafi a recrutat din randul armatei romane sunt terminati libienii.
    ei nu stiu cat poate manca,bea si dormi un apv-ist roman.”

    Bai baiatule, stai calm ca avem barbati. daca plec eu cu o brigada de moldoveni, in 3, maxim 5 zile eliberam Libia

    Thumb up 0
    • #46

      Corect. Nu mai ramane urma de mancare sau bautura p-acolo, si cum poola mea sa lupte rebelii pe stomacu’ gol?

      Thumb up 0
  35. Sambata seara in Auschwitz. Intra un colonel SS in camera tiganilor
    -In seara asta o sa aveti discoteca!
    Nebunie mare printre tigani, fericire maxima!
    -Va canta Hans la mitraliera!

    Thumb up 0
  36. „ce ti-e si cu turcii astia.. intotdeauna ne-au asuprit pe noi, romanii” Ianke, din Tache, Ianche si Cadir 🙂

    Thumb up 0
  37. #49

    si fac pariu ca reprezentantii obiectivi de la romani criss au incercat sa intre in cluburi de skinheads sau in bamboo in costum traditional, si aici nu ma refer la camasi mulate si ochelari de musca strivita de parbriz, e normal sa obtii rezultate de cacat la asemenea infiltrari

    Thumb up 0
    • #50

      @antiorice: iti dai seama, ei AU NEVOIE sa se vada discriminati, astfel vin fondurile de la stat, de la UE

      Thumb up 0
  38. doar se duc in club sa faca scandal, gasesc ei ceva sa iasa in evidenta

    Thumb up 0
  39. Eu cred ca Bercea este arestat pentru ca este tigan, el si cu Ambasador aveau o discutie tiganeasca cu Mercedes insa politia nu a inteles caracterul etnic al intalnirii.

    Thumb up 0
  40. #53

    Un ţigan excentric şi-a botezat copilul George
    Întâmplare inedită în comuna ilfoveană Ştefăneşti. Un ţigan din localitate, cunoscut pentru gesturile lui extravagante, a ţinut neapărat să-şi boteze copilul George. Pe consătenii lui i-a amuzat întâmplarea şi spun că n-au mai pomenit aşa ceva. Pentru mulţi, e prima oară când aud de un ţigan pe care să-l cheme George.
    Iată ce a declarat Exponatu, unchiul dinspre mamă al băieţelului: “Păi, dom’le, ăsta nici nu-i nume de rom, e nume de cal. Şi-a bătut joc de copil.”
    Nici Expertiza, mama lui George, nu a fost de acord cu numele, însă nu a avut cu cine să se înţeleagă. Bărbatul ei a lovit-o brutal la nivelul feţei de fiecare dată când a avut ceva de comentat. Deşi a încercat să-i sugereze subtil variante precum Termopan, Lamborghini şi Leptop, bărbatul nici n-a vrut să audă şi a ţinut-o pe a lui: Ori George, ori Alexandru.
    Carusel Potârcă, tatăl copilului, şi-a justificat încăpăţânarea în felul următor: Nu vrea ca fiul lui să ajungă o persoană fadă, care nu iese în evidenţă prin nimic. “E mai bine să râdă lumea de el decât să nu-l bage în seamă”, a precizat Carusel.
    De aici: http://www.timesnewroman.ro/monden/4008-un-tigan-excentric-si-a-botezat-copilul-george.

    Thumb up 0
  41. #54

    sa ii impuste pe toti mai bine

    Thumb up 0
  42. #55

    HR e un judet minunat, CV aproape la fel, oamenii sint de toata isprava indiferent in ce limba vorbesc. deci votez cu BogDan: alexu esti dobitoc!

    Thumb up 0
  43. #56

    Esti un prost mestere daca tu crezi ca este normal ca romanii sa vorbeasca ungureste, iar romaneste ba.

    Thumb up 0
  44. @Alexu
    eu vorbesc si romana si maghiara. faptul ca am invatat de la prietenii din copilarie maghiara la nivel conversatie++ pana acum mi-a scos si ceva banuti din asta.

    Thumb up 0
  45. #58

    Plin de xenofobi pe aici; mi-e scarba! Acum va intreb cati dintre voi aveti macar un prieten tigan-eu am si nu mi-e rusine cu el! 🙁

    Thumb up 0
  46. #59

    La noi este prostia asta, daca te iei de tigani, poponari, caini maidanezi, gata, faci discriminare si esti Satan in persoana.
    Daca se intampla asta unor oameni normali nu mai stia nimeni.
    Vina este a hipiotilor retarzi care viseaza floricele pe campii pentru ca le dau apa la moara pentr a „da bine” in fata lu’ „naiba sa-i pieptene”.
    In realitate noi, oamenii normali, suntem discriminati pentru ca si un caine maidanez are mai multe drepturi si suntem acuzati ca facem abuz cand nu lasam tiganii sa faca balamuc, homosexualii sa si-o traga pe banca in parc si canii sa ne muste linistiti.
    Dincolo de orice comentariu in plus, omul pus pe rele il recunosti de la zece poste, ma indoiesc ca respectivii au venit cu buchete de flori si vorbeau ca la Academie.
    Pe de alta parte nu gasesti oameni de Doamne-ajuta in discoteci si cluburi nici printre organizatori, nici printre clienti.

    Thumb up 0
  47. #60

    McGogoo, nu poti sa vii sa ma injuri, sa ma faci shitlist si sa iti mai pui si rapid o reclama. Ultima oara politicos, iti zic nu mai comenta aici.

    Thumb up 0
  48. #61

    S-a gandit cineva ca poate nu ii lasau in acele CLUB-uri pentru ca NU AVEAU TINUTA care trebuie? Este SRL-ul meu, am dreptul foarte clar sa-mi aleg clientii!

    Sunt suuute de pitzipoance care plang ca nu pot intra in Gaia pentru ca nu le lasa… deci nu poate fi vorba de discriminare ci de selectia clientelei.

    WOW!

    Thumb up 0
  49. Dai drac cine se streseaza si cu zburatoarele
    Sper ca selectia naturala sa isi faca efectu mai repede …

    Thumb up 0
  50. #63

    Dă-mi awp-ul să deprim cioara…

    Thumb up 0