Câteodată, tot ce înseamnă online reuşeşte să mă dezguste, într-un mod înfiorător.
Ştiţi că în Japonia s-a înregistrat unul din cele mai puternice cutremure din istorie, da? Mii de morţi, sinistraţi, s-a deplasat axa pământului, s-a micşorat ziua, Japonia însăşi s-a mutat cu vreo 10 centimetri.

Ştiţi cum s-a gândit onlineul s-a îi ajute?
Pe un cont de facebook se strâng 100 000 de poze cu cocori, care vor fi livrate online japonezilor, în semn de mare solidaritate.

Băi, mi-e scârbă. Reuşim să facem chain mail, ne trimitem vederi de aici în honolulu şi ne lăudăm cu ele pe net. Trimitem tot felul de mizerii dintr-o parte în alta a lumii. Iar tot ce ne trece prin cap pentru a-i ajuta pe oamenii ăia este să strângem poze cu cocori?

Şi aşa, în mintea lor cheală de neuroni, oare cum s-au gândit ei că vor face japonezii? Îşi vor dezgropa morţii dintre dărâmături, iar în pauze se vor uita la pozele cu cocori ale triştilor din online?

Bă, o sticlă de apă de om nu reuşeaţi să le trimiteţi?
A, stai, costă mult. E mai uşor să urcăm poze cu cocori, ciordite de pe net şi să ne liniştim sufletele: Frate, ce om bun sunt, ce om...

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.