Unul din cinci angajatori și-a construit bugetul pentru 2019 pe salariul minim. Guvernul nu se consultă cu mediul de afaceri atunci când ia o decizie cu impact economic, scrie Hoțnews.

Citeam așa, cu o lacrimă în ochi și un nod în gât, despre cum guvernul distruge mediul de afaceri, care nu își mai poate face planuri pe termen lung, bazate pe salariul minim. După care am avut o revelație stendhaliană, mi-am șters lacrima, am calmat sânișorii, și m-am gândit:

Dar cum ar fi dacă, nu știu, printr-un miracol de Crăciun, cumva, mediul ăsta de afaceri nu și-ar mai construi bugetele astea pe sărăcia oamenilor și ar lua salariul minim doar ca ceva orientativ, pentru plata impozitelor?

Cum ar fi dacă fabricile de textile nu ar mai angaja sclave cu 800 de lei pe lună, ținându-le cu pamperși pe ele, sub atenta oblăduire a statului? Cum ar fi dacă agențiile de publicitate nu ar mai angaja juniori cu 1400 de lei și i-ar ține așa până își pierd speranța și își dau demisia, timp în care manevrează bugete de zeci de mii de euro pe cont? Cum ar fi dacă companiile nu ar mai haiduci cu tineri fără experiență, ținându-i pe salarii de subzistență și program de minim 12 ore pe zi?

Nu, serios, cum ar fi? Adică, înțeleg, trebuie să asigurăm profitabilitatea companiei, marje de profit și alte de astea, dar cum ar fi dacă nu am mai face marjele astea din salariile celor care muncesc pentru noi? Cum ar fi dacă salariul unui angajat nu ar fi mai mic decât chiria pe care trebuie să o plătească? Cum ar fi dacă copiii lor nu ar trebui să mănânce cartofi cu pâine, pentru ca să crească marja de profitabilitate a agenției?

Pentru că atunci am avea și femei angajate în confecții, care să nu stea doar încuiate înăuntru, în timp ce se pișă în pamperși, atunci nu ne-am mai plânge la oricine ne ascultă că nu mai sunt oameni buni în agenții și rotațiile sunt mari și tot așa.

Pe bune, cum ar fi dacă oamenii ar fi mulțumiți de viața pe care o trăiesc și nu ar trebui să se raporteze la coșul minim stabilit de dragnea?