Salutați-l pe Galaxy Note 2

Salutați-l pe Galaxy Note 2, iubitul meu fost telefon și salutați-l și pe noul să proprietar, David arădeanul, care a ținut să ne arate că de fapt aparatul face poze bune și că, în mod senzațional, chiar nu vine cu deget inclus.

În altă ordine de idei, Galaxy Note 4 e genial. Pe lângă faptul că în sfârșit, la modul MEU de folosire al unui telefon, reușește să reziste o zi întreagă fără să îmi fie frică că rămân fără baterie, telefonul ăsta face absolut tot ce doresc eu, mai repede decât doresc eu și mai mult decât atât.

Momentan, sunt în raiul telefoanelor.
Iar ca idee, când am trimis telefonul către David, singurul curier care a venit până la mine, mi-a luat telefonul și în aceeași zi l-a trimis la Arad, a fost TNT România. Fan Courier și Cargus au reușit doar să mă țină acasă până la ora 3, după care să mă anunțe că nu au cum să ajungă, la insistențele mele.

Care TNT, de acum înainte, va rămâne curierul oficial al arhiblogului.
Pentru că m-am săturat de neprofesioniști.

64 comentarii

  1. #1

    De unde a cumpărat fotoliile?

    Thumb up 0

    • Deci la o asemenea intrebare chiar nu ma asteptam.

      Thumb up 0

    • Is mostenire de la bunica lu' consoarta...
      Deci merge Note -ul de zbarnaie...
      @Arhi...is curios..puteai selecta text cu stylus ?..uneori trag cu el peste text dar nu face nimic..

      Thumb up 0

    • habar nu am, nu am folosit stylusul mai deloc:)

      Thumb up 0

    • #5

      Pari foarte slab in poza. Aproape costeliv.

      Thumb up 0

    • #6

      @Dave
      Îs foarte faine. Caut de mult timp genul ăsta de fotoliu și nu găsesc pe nicăieri.

      Thumb up 0

  2. #7

    Ce frumos ii lucesc bicicletele alea. Ca la Arad... :)

    Thumb up 0

  3. #8

    Cu cat o firma mai mare (in speta, cea romaneasca) are mai mult succes si monopol cu atat mai mult vei/veti observa ca si-o iau azi. Patit si azi cu cei de la Cargus, alti idioti. Cu cine n-am avut probleme absolut deloc? TNT si DHL ! Punctuali, respectuosi. Cel putin asta-mi fu norocul cu ei.

    Thumb up 0

    • #9

      *si-o iau in cap ...

      Thumb up 0

    • #10

      Partea un pic mai nasoala la TNT sau DHL..avand o acoperire mai mare(ma refer ca sunt international des folositi), livrarea e in mod normal dupa 14:00-15:00...deci daca esti la scarbici..

      Thumb up 0

    • #11

      da tati, dar macar livreaza, vin si te scot din rahat, chestii... aveam niste draci in ziua aia. ma si gandeam cum stai tu la arad si te gandesti Mno, vedeta pizdii, i-am virat banii si acum imi da teapa cu telefonul... aha, cica nu vine curierul, da, aham

      Thumb up 0

    • #12

      Da..aia asa e..nu degeaba is unde is...
      Oricum ma gandeam eu ca nu suntem aci pe ocazii.ro sa vedem tepe online..

      Thumb up 0

  4. #13

    Cât costă?

    Thumb up 0

  5. Foarte buna alegerea cu TNT Romania :)

    @David, sa te bucuri de telefon!

    Thumb up 0

  6. #16

    Asta ca sa nu spuna cititorii ca pui doar femei pe blog.

    Thumb up 0

    • #17

      avem si barbati, in frunte cu singurul si unicul...

      Thumb up 0

    • Morom3t3

      Thumb up 0

    • aici ar cam merge aia cu apply cold water to the burn:))

      Thumb up 0

    • #20

      Crâncen de off topic ...

      Moromete, trăiţi-ar caprele, rodiţi-ar roadele, lucească-ţi, înflorească-ţi, plângeţi-ar pesedista din mahala de duminică până după bobotează ...
      M-a mâncat în c*r să-ţi intru pe blog, am văzut goanga aia de desen animat cu trei voinici, am mai scobit pe net şi-am ajuns la asta

      https://www.youtube.com/watch?v=5dHeeyAbTw8

      A fost cu icnete, popcorn pe oriunde, bere rece, chestii.
      Să trăiască să mai dea!

      Thumb up 0

    • #21

      @Arhi - "Avem si barbati" - pai mai da-ne si noua.

      Thumb up 0

    • #22

      auzi, ca s-a oferit moromete:))

      Thumb up 0

    • #23

      Nu-i suficient.

      Thumb up 0

    • #24

      De cand e Morom3t3 barbat?

      Thumb up 0

    • #25

      @Mihaela - Ahahahahahhahahaha :)))))))))

      Thumb up 0

    • #26

      neshe tricepsi, patratele...

      Thumb up 0

    • #27

      People want skin.

      Thumb up 0

    • #28

      bine, o sa incercam vineri sa facem ceva in aceasta directie.

      Thumb up 0

    • #29

      Auzi ne ia cu vineri.....lungeste Senioare boala pana s-or coace capsunile

      Thumb up 0

    • #30

      @Mихаи-multumesc pentru link !

      Thumb up 0

    • #31

      Eu de aici trag concluzia că nici Morom3t3 nu are suficiente bile.
      Next please!

      Thumb up 0

    • #32

      @Silviu - Nu despre bile era vorba aici.

      Thumb up 0

    • #33

      OK, dacă zici tu aşa.
      Nu mă risc să pornesc o discuţie în contradictoriu cu tine. :D

      Thumb up 0

    • #34

      probabil bilele tale ar regreta...:)))

      Thumb up 0

    • Miaelo, m-am luptat cu un anaconda odata. Apoi am realizat ca ma masturbam.

      Thumb up 0

    • #36

      in timp ce te luptai cu anaconda?

      Thumb up 0

    • #37

      @Morom3t3 - Nu mai suntem tinerele sa credem in povesti. Stii mail-ul, etc@pedobear, asteptam probatoriul.

      Thumb up 0

    • Am facut poza.
      Atasamentul a aproximat ca uploadarea va dura patru saptamani si doua zile.

      Thumb up 0

    • #39

      @Morom3t3: Ai facut poza la anconda? Nu pot sa zic sarpe ca acu apare si sictiru' de rigoare

      Thumb up 0

    • #40

      Bine, bine, patru saptamani si doua zile, dar ceva, ceva nu dai? Vorba Mihaelei, un triceps, niste patratele...

      Thumb up 0

    • Are taica toate figurile geometrice. Iete fotugrafie: 100% pecie, nu ca mangalitza astia care misuna pe aici. Bio, pe deasupra.
      Combinata cu zaibar e mortala.

      http://i.imgur.com/vpRa61b.jpg
      Te-astept la balcon sa-ti prezinti ovatia.

      Thumb up 0

    • #42

      @morom3t3 : tu esti ala cu chilotii albi ?

      Thumb up 0

  7. #43

    Nu mă mai satur ...

    Thumb up 0

  8. #44

    ... de cinci minute mă uit la poza făcută la Arad.
    I M P E C A B I L Ă

    Thumb up 0

    • #45

      inseamna ca nu era incorporat degetul din fabricatie?

      Thumb up 0

    • #46

      se pare ca nu

      Thumb up 0

    • #47

      Nu... eu cred ca a root-at telefonul si a pus custom rom care, spre surprinderea tuturor, are oBtiune de a scoate degetul din poze. Se pare ca softul camerei isi face datoria :)

      Thumb up 0

    • #48

      Poza e impecabilă deoarece a fost făcută cu-n aifon. Trolololo :)

      Thumb up 0

  9. sunt singurul care s-a gandit un pic la Ponta?
    Si chiar nu stiu de ce...

    Thumb up 0

  10. #50

    Vroiam sa ma pozez in spate cu un afis cu Johannis..sa vezi atunci pixelul verde !

    Thumb up 0

  11. #51

    Daca erai femeie poate nu erai la fel de incantat ca face lucrurile mai repede decat iti doresti tu...

    Thumb up 0

  12. #52

    Arhi a descoperit masina timpului, trimitand note 2-ul la eu-l sau in urma cu 20 ani ! Fantastic !

    Thumb up 0

  13. Stai liniștit. Totul revine la normal în legătură cu bateria. În câteva luni, o să te țină mai puțin ;)) obișnuiește-te cu ideea ;))

    Thumb up 0

    • #54

      De unde le scoateți?

      Thumb up 0

    • #55

      eu am auzit ca, de la o varsta, cedeaza toate

      Thumb up 0

    • #56

      Am note 3 din februarie. Bateria tine la fel ca primele zile, o zi de uz mediu spre intensiv, sau 3 ore de ecran aprins în continuu. După 2 ani e alta poveste, dar nu mituri din astea "câteva luni".

      Thumb up 0

  14. #57

    Dar poate doar a decupat degetul din poza... Pana nu-ti vad mainile cu toate degetele-n sus, n-am de unde sa stiu ca TNT-ul nu ti-a livrat si vreun buric la Arad :mrgreen:

    Thumb up 0