Zilele astea au tot ieșit în evidență Medlife și Sanador. Pe Medlife i-a lovit norocul de care s-au ferit și i-a închis o gravidă mizerabilă, care a mințit că nu a luat contact cu persoane infectate, doar ca să i se facă cezariană. Sper, cu sinceritate, să vadă cum e în Valhalla, că tot a făcut pneumonie, pentru gradul imens de mizerie umană pe care l-a dovedit.

Dar să revenim la Sanador.
Am o prietenă care a avut cancer. Nu spun unde sau numele celor implicați, pentru că nu am chef să o omoare mafia medicală din românia, cât timp încă nu e totul gata.

Prietena asta a mea a avut întâi cancer depistat din timp, a făcut o operație mică, extirpat bucățica bolnavă, tratament, totul bine. Doar că după vreo 2 ani, s-a reactivat, de data asta mai brutal. S-a ajuns la extirparea organului, chemoterapie dură, tot tacâmul. Dar a fost o războinică dură, s-a luptat ca o drăcoaică, deși e mică și firavă și a trecut și peste.

Ieri a primit ultimele rezultate după nuștiucâte luni de la operație și, pe film, totul bine, nu se mai vede niciun fel de tumoră. Doar că trebuia să meargă la medicul specialist, să o consulte și să vadă direct cum se prezintă. Medicul specialist fiind cel cu care a trecut prin toate etapele, cel care îi știa anamneza, tot. Totul la Sanador, pe un purcoi de bani.

Dimineața, la prima oră, o sună de la Sanador, să îi confirme programarea. Sigur veniți, da? Da, sigur.
După care, la ora 16, primește SMS că medicul nu poate și să sune în call center, să reprogrameze.

Sună femeia la call center pentru reprogramare A, da, din păcate medicul e în concediu până în luna mai, nu poate fi contactat, ne pare rău. A mea, panicată Păi ok, atunci recomandați-mi alt medic specialist pe domeniul acesta, doar sunt în tratament la clinica voastră, PLĂTESC pentru acest serviciu pe care, brusc, nu îl mai oferiți.

Și, iată, răspunsul a fost că poate să caute singură și să încerce mai mulți medici, pentru că nu e de datoria lor să îi găsească așa ceva. Și a mea plângea cu muci la telefon, iar call centerizda, cu sictir, Eu ce vreți să vă fac?

Da, ce voiam să vă spun despre Sanador, băieții ăia care voiau să ia 350 de lei pentru un test de COVID, băieții ăia care au ucis recent un băiețel și, iată, băieții ăia care au o mare durere în cur față de pacienții lor.

La modul cel mai sincer, un abonament privat, în românia, este o pierdere de bani și timp. Da, sigur, totul e minunat cât timp ai doar prostioare care scot mulți bani cu investiție mică, nașteri, ecografii, discuții intense. Dar când există o criză REALĂ, medicina privată e prima care îți dă un șut în cur și te trimite la plimbare.

A nu se înțelege că la stat ar fi mai breji, mai ales că și la stat lucrează aceleași gunoaie de așa ziși medici, unii ajunși și miniștri, recent. Doar că, la stat, nu își pot permite să te trimită la plimbare în felul acesta, sunt obligați să îți ofere ajutor, nu există această atât de invocată forță majoră.

Așa că da, dacă aveți abonamente medicale, Medlife sau Sanador, poate ar fi bine să vă gândiți înainte de a le reînnoi, pentru că ambele clinici și-au dat măsura profesionalismului în cel mai frumos mod posibil.