Vai, ce mare chestie, Sandra Bullock a pupat-o-n bot pe Meryl Streep. Încă un scandal sexual. Scandal sexual my ass. Ştiţi când e născută Mery Streep? În 1949. Adică are 60 de ani şi un pic, că e în iunie născută. Nu că Bullock ar fi mai tinerică, având şi ea 45 de ani. Dar totuşi, încă poate fi numită femeie, are atribute feminine, etc. Streep e bătrână şi stafidită. Mai are un pas până la marea traversare. E exact ca şi cum SB ar fi pupat-o pe mă-sa.

Nu de alta, dar am văzut în câteva familii că membrii respectivelor familii se pupă pe gură. De la copil până la tătic, fata cu tata, mama cu fiul şi cam toate combinaţiile. Inclusiv copiii mici mici, ceea ce mi se pare extrem de scârbos. Nu că celelalte combinaţii ar fi mai puţin scârboase, dar măcar ăia au opţiunea de a refuza, dacă vor.