parizer

Când m-am lăsat de fumat, în 2004, eram exagerat de sărac. Proaspăt căsătorit, fără bani, fără job, într-un oraș nou, pur și simplu era incredibil de greu să îmi cumpăr cele 3 pachete de țigări zilnice ce îmi erau necesare. Ajunsesem ca de la 3 pachete de marlboro lung, să fumez ceva mizerii cumpărate din piață, de la rakeții oamenii de afaceri moldoveni.

Logic mi s-a părut că e cea mai bună decizie să renunț la fumat. Da, a fost chinuitor, da, am suferit ca un câine vreo 2 săptămâni dar, cumva, am reușit. Și, privind înapoi, nu regret nicio secundă chestia asta și vorbesc acum STRICT din punct de vedere monetar.

Mă gândeam la asta dimineață, în timp ce stăteam la coadă la Mega Image-ul din cartier, de unde îmi iau dimineața chestii de mâncare. La același Mega stau la coadă dimineața tot felul de muncitori, majoritatea în construcții, din zonă.

Și mă uit la ei cu milă cum își cumpără o punguță de 140 de grame de parizer feliat, 2 pâini și un pachet de pall mall negru. În total 22 de lei. Se vede pe ei că sunt amărâți, că în mod normal nu și-ar permite asemenea cheltuială, că suma aceea este mare pentru a fi cheltuită zilnic.

Și totuși, preferă să mănânce talaș de ăla numit pompos parizer și să bage cât mai multă pâine, totul pentru a putea sufla în aer fum cu gudron și nicotină.

Oarecum tristuț.