În general, de religie se agaţă oamenii slabi, care caută un sprijin în afara propirului univers de valori, sperând că pronia cerească va fi mijlocitorul reuşitei în viaţă.
Nu e neapărat ceva de blamat. Orice om are dreptul să se agaţe de ceva, chiar dacă acel ceva se numeşte poveste cu făt frumos, împăratul ochios, Jupiter, Zalmoxes, Gebeleizis sau Doamne-doamne.

Una din cele mai crunte taine ale creştinilor este spovedania. Acordul tacit dintre credincios şi dumnezeu, prin care credinciosul îşi mărturiseşte păcatele înaintea reprezentantului domnului pe pământ, iar dumnezeu, prin acelaşi reprezentant, i le iartă. Spovedania este sfântă şi inviolabilă. Nimeni, în afară de preot şi păcătos, nu are dreptul să afle ce avea omul pe suflet. Indiferent de natura păcatului, nimeni.

Din păcate, securitatea rromână ştia.
Pentru că Andrei Andreicuţ, proaspăt-numitul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, asculta spovedaniile oamenilor, după care dădea fuga la securitate şi întocmea rapoarte.

Potrivit documentelor publicate, Andreicuţ l-ar fi denunţat pe unul dintre credincioşi, venit la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală şi faptul că intenţionează să se căsătorească cu o străină. Se întâmpla pe 28 octombrie 1983.

Da, ştiu, se încearcă să se lovească în acest stâlp al creştinătăţii. De fapt nu a făcut nimic. Sau fă ce zice popa, nu ce face popa.
Orbi sunteţi şi nu vreţi să fiţi vindecaţi…

Tks
Marius Catalin