Înainte de orice, un gând bun pentru românul ucis la Londra, în fața unui club de noapte și este privit ca un erou de toată presa din UK. Am văzut filmul morții sale cu carnea încrâncenată și multă ură. Păcat, mare păcat.

Ieri seară, la aeroport, în căbănuța de fumat din fața intrării, vorbeau mai mulți etranjeri între ei, unul fiind francez. Ceilalți, englezi, îi explicau cum trebuie să se ferească de români. Serios, discuție reală 100%. Pentru că sunt hoți, pun mâna pe tot ce e lăsat nesupravegheat, nu trebuie să ai încredere nici în cei cu copii, pentru că își trimit copiii să pună mâna și tot așa.

Inițial mă apucase road rage-ul și eram gata să mă amestec Dar stai, bă, că nu toți suntem așa, de ce generalizați aiurea, dar am tras repede frâna de mână. Mi-am adus aminte de cele 3/4 de avion de țigani cu care venisem ultima oară acasă, de băieții care își strigă semnale prin hypermarket sau înjură casierele, convinși fiind că nu îi înțelege nimeni. Mi-am amintit de șoferii Uber români, de faptul că am nimerit un român șofer pe Delta taxi și am tăcut din gură tot drumul, ca să nu se prindă că suntem români și să ne fure. Mi-am amintit că îmi învăț copiii ca, dacă aud vorbindu-se română în jurul lor, să se îndepărteze rapid, șansele ca respectivii să fie hoți sunt mai mari decât celelalte.

Mi-am amintit de domnii aceștia, singurii pe care i-am văzut în acest oraș făcând așa ceva în parc, pe iarbă, în timp ce hăhăie și urlă de parcă ar fi la 100m distanță unul de celălalt. Și nu m-am mai mirat deloc, mi-a trecut și road rage și tot și i-am înțeles.

Les sauvage roumain, cum a zis francezul. Cum să nu îi înțelegi? Oameni dintr-un oraș ca în Harry Potter, cu case vechi, de cărămidă, cu liniște multă și relaxare, deodată sunt asupriți de o pestă majoritară de hoți gălăgioși, veniți să facă bani de vilă. Mai stai să te gândești Dar vai, nu cred că toți sunt la fel? Nu cred că mai stai. Bine, să nu se înțeleagă că lorzii englezi nu au scârbele lor, hoții lor sau cocalarii lor. Doar că ai noștri le iau fața.

Într-un fel, brexitul mă bucură, prin prisma faptului că se va opri acest aflux de latinitate. Și nu, nu sunt snob, nu mă interesează să rămân aici pe termen nelimitat, vin lunar in Pantelimon cu diverse treburi, așa că mi-e profund indiferent ce se întâmplă. Pe de altă parte, dacă va fi hard brexit, cum se profilează pe aici, cam tot ce înseamnă UE va trebui să își facă bagajele și să o ia frumușel spre casă. Bine, nu știu cu ce avioane, că nici alea nu mai au dreptul de a trece prin spațiile aeriene.

În altă ordine de idei, alți colegi ne duc reputația pe cele mai înalte culmi și prin alte țări. Pentru că, se știe, dacă nu ai porcul tău, tăiat de mâna ta, sărbătorile nu mai sunt la fel. Nici măcar în italia.