Tocmai terminasem de citit “Franțuzoaicele nu se îngrășă” și îmi trosnise ideea că aș putea fi și eu mai franțuzoaică.

Și cum acolo zicea la pagina 89 că nicio madame care se respectă nu cumpără legume și fructe din supermarket, ci doar de la fermieri, a purces dis-dimineața și je, cu un coșuleț și două papornițe, spre piața Dacia, unde mi se spusese că e cea mai mare concentrație de țărani din toate piețele locale.

Dis-dimineața poate nu e chiar corect. Era ora 9, adică mult prea târziu pentru orice loc de parcare pe o rază de 1km în jurul pieței. După ce am parcat la mama zmeului în curte, de mai bine plecam pe jos de acasă, am pășit suav către raiul fermierilor români din urbea mea de rezidență.

Acolo numai moace măslinii. Orrr fi ferrrmieri magrrebieni, îmi zic, și râd un pic.

Fac turul pieței de două ori: peste tot aceleași produse: căpșuni de Satu Mare, cireșe la preț de icre negre, cartofi noi, zarzavaturi  și roșii grecești.

Opresc în dreptul unui vânzător de cartofi și încerc un zâmbet. Se uită amenințător la mine:

– Deah. Ce poftiți.

– Vă rog două kile de cartofi, dar puteți să îmi puneți mai mici, că vreau să îi fac întregi la cuptor, articulez eu, știind că nicio madame nu și-ar permite sa își înfigă mânușițele în marfa omului.

Își suge măselele zgomotos și se repede cu o pungă spre mine:

– Auzi duamnă, nu mai bine îți pui tu acilișea ce-ți trebuie?

Ba da. Mai bine.

La căpșuni era o cucoană cam de aceeași etate cu mine.

– Căpșuni buni (sic!), domniță, hai să-mi faci safteaua!

Ce saftea, că erau căpșunile de 3 zile uitate pe tarabă. Iau un kilogram de rușine și plec mai departe.

Mai fac piața roată odată, îmi umplu papornițele cu zarzavat de supă și salată plină de pământ și ajung la hala cu brânzeturi.

Mă îndrept spre cea mai curată tarabă pe care o văd și cer o bucată de brânză. După ce plătesc, privirea îmi cade pe certificatul de conformitate lipit de vitrină: expirase de două luni.

Pornesc spre ieșire. Calamitate. Pierdusem șirul tarabelor cu mutre măslinii și nu mai nimeream ieșirea. M-am plimbat de trei ori în jurul pieței să caut portița ascunsă prin care intrasem. Zadarnic.

Într-un final, am ieșit bombănind (nu foarte șic) pe una dintre porțile principale și am ocolit 2km cu papornițele grele agățate de crengi până când am ajuns la mașină.

Le bilan: 3 ore și toată răbdarea pierdute pentru o pungă de zarzavat mediocru, 2kile de cartofi buboși, un kil de căpșune borșite și o bucată de brânză puturoasă. Măcar asta avea, parcă, un ușor iz franțuzesc.