Pornind de la articolul cu tati care hohotește în bbrațele fiului de 11 ani, pentru că e prea prost pentru lumea asta și nu știe că un copil are nevoie să crească în lume, între oameni, nu într-un cub de sticlă, de preferat de boemia, decorat cu swarowski, mă gândeam că, mult prea des, vrem ca ceilalți să schimbe, să se schimbe, dar noi nu facem nimic în direcția asta.

Exemple? Cu duiumul!

Pe facebook, mai mulți jurnaliști de IT criticau o revistă din domeniu, proaspăt deschisă. Că advertoriale, că calitate slabă, că mai bine nu lansezi etc. Problema e că acei jurnaliști erau și sunt abonați, printre primii, la tot ce înseamnă pișcot în domeniu, genul de oameni care nu se conectează la internet să scrie o știre, dacă nu primesc bani special pentru acest efort. Cum să vorbești despre schimbare, când tu ești primul care beneficiază de actualul status quo?

O doamnă, din online, dă sfaturi despre locuri de muncă. Despre schimbare, despre cum piața muncii trebuie să fie într-o permanentă mișcare, despre cum trebuie să învățăm să ne vindem mai bine. Știți, clasicele blabla-uri, scoase din manualele de HR motivațional. Doamna lucrează de peste 10 ani în aceeași corporație. Pleacă la 7 de acasă și ajunge noaptea la 12-1. Urăște ceea ce face, dar eu nu o înțeleg, ea are rate, copii de crescut.

Până și articolul fătălăului cu plânsul este o aberație a neputinței. Neputința de a fi, neputința de a te schimba, indiferent de motivul pentru care te-ai schimba, neputința conceptuală, fără finalizare și orizont. Și știți care e problema reală?

Problema

Problema nu e că tipul ăla tâmpește, psihologic vorbind, un copil care, în loc să știe că tatăl său e un zid de apărare, omul pe care se poate baza în orice situație, vede de fapt că tac-su e un bou plângăcios care îi împletește codițele. Nu, problema e hoarda de oameni entuziasmată de rândurile-i tembele. Vai, senzațional, ce sentimente, ce trăiri, uite un bărbat adevărat, căruia nu îi e rușine să își arate partea feminină. După care dăm like și ne întoarcem la treburile noastre. Încă o zi plină de satisfacții.

Pe bune? Are you for real?
Pentru că, în aceste circumstanțe, Remus Cernea e un semizeu, față de acest mascul și acești oameni. E un prostănac, dar măcar încearcă să schimbe ceva. Prost, într-un mod idiot și pornind de la baze precare, DAR SE LUPTĂ pentru idealurile sale.

Și nu vorbesc de lucruri mari, ci de mutări mici. Nu cumpăra din magazinele care își tratează prost clienții. Nu da like-uri mizerabililor, sau, dacă ai dat și „nu știi”, poți da unlike. Nu cumpăra produse care sponsorizează persoane care vă dezgustă. Nu ascultați radiouri care dau țepe.

Tu când te-ai luptat ultima oară pentru ceea ce crezi? Când ai încercat să schimbi lumea cu umărul?

Exact. Mai ia o gură de cafea, ce știe grasul ăsta, nici nu-l mai citesc, dă-l naibii.