de Robert Agachi

Era in 1990, primavara, clasa a 6-a, al doilea trimestru.Tovarasul Nicolae Ceausescu nu mai era pentru ca avusese nu ‘s ce treaba pe la Targoviste si o confundasera unii pe nevasta-sa cu Ana lui Manole. Deosebirea fata de legenda era ca in cazul de fata nu au pus-o numai pe ea la zid ci i-au pus pe amandoi.Se deschisesera granitele,venea occidentul peste noi, umbla libertatea de nebuna pe strazi. O aveam la geografie pe doamna profesoara Carmen Dudec.Ne-a fost profesoara doar in primii doi ani de gimnaziu pentru ca dupa aia a plecat in strainatate.Era tanara si frumoasa.Stiu ca dupa aia ne-a venit alta profesoara care era doar tanara.
La ora de geografie ne spune doamna Dudec ca, daca vrem sa corespondam in Franta, ne da ea adresa unei reviste educative pentru copii, sa le scriem o scrisoare si eventual poate primim si un premiu.Revista se numea Okapi, era scoasa de editura Bayard. Bun, notez Okapi, rue de nustiuce, ques que se…
– Ce scriem in scrisoare?
– Povestiti ceva, o amintire, un vis, o dorinta, ce veti face cand veti fi mari…
– Trebuie in franceza?
– Nu,ca au aia traducatori.
Invatasem in acei ani despre Dumitru Prunariu si Iuri Gagarin cum s-au plimbat ei prin spatiu cu cateaua Laika si s-au intors, ca facea aia urat pe acolo, latra la stele si tot pe Pamant era mai interesant. Si-mi vine ideea: le povestesc astora cum vreau eu sa ma fac cosmonaut. Sigur nici un copil nu s-a gandit la asta, sa zboare, sa se duca, praf ii fac, castig sigur.
Ma duc acasa, scot o coala din blocul de desen si iau trusa de geometrie. Daca va aduceti aminte erau trusele alea metalice chinezesti, Mathematical Set se chemau. Aveau echer, raportor, rigla, compas.In ele bagasera chinezii si un calendar care avea pe verso o fotografie cu nave spatiale, statii spatiale, sateliti, etc. Cred ca doreau sa arate lumii ca sunt multi si deja nu mai incap, isi cauta loc prin spatiu si isi fac reclama, ca eu altfel nu-mi explic ce cautau pozele alea intr-o trusa de geometrie. Iau poza, ma chinui vreo cateva ore sa o reproduc pe coala de desen si incep dupa aia sa le explic la francezi in romana cum ca aia e nava mea, cum o sa ma duc eu in spatiu, ca o sa fiu cel mai tare astronaut, cum o sa vad eu inelele lui Saturn si o sa aterizez pe Marte. Vreau sa ii transmit pe aceasta cale lui Smiley ca eu am plecat pe Marte inainte sa cante el despre asta.
Bag scrisoarea si desenul intr-un plic, scriu adresa si ma duc la tata :
– Tata, pune-mi si mie scrisoarea asta la posta.
– Ce sa fac ?
– Le-am scris o scrisoare la francezi si tre’ sa le-o trimit.E un concurs pentru copii.
– Bai, baiatule da’ nu mai bine ii scrii tu lu’ bunica-ta sa-ti trimita niste tochitura ca ia uite ce palid esti ?!
– Hai, mai tata ca e important, tu nu intelegi ca eu CORESPONDEZ in Franta?! S-a dus tata si a dus scrisoarea la posta.
A doua zi la scoala era forfota. Eram multi din clasa care am trimis scrisori dar nimeni nu vroia sa zica ce a scris in ele. Bine, pe Alina Antohi o suspectam clar ca le povestise alora cum i-am spart eu ceasul intr-a 5-a si ca Robert Agachi, colegul ei, viseaza sa se faca ceasornicar. Peste vreo cateva saptamani incep sa apara pe rand, fetele, cu o revista lucioasa, colorata, frumoasa. O avea Alina, o avea Lavinia, cred ca si Itta o avea. Eu nu primisem nimic. Nici nu ma uitam la ele cum se faleau prin clasa, nu vedeam nimic, crapam de ciuda, eu vroiam revista mea. Il intrebam pe tata in fiecare zi daca sigur mi-a trimis scrisoarea in Franta si nu la bunica, sa faca focul cu ea si sa-mi prepare tochitura.Si, in sfarsit, intr-o zi apare tata cu un plic mare, maroniu in care se aflau pliante, calendare, autocolante si cel mai important lucru, REVISTA.
M-am dus la baie si m-am spalat pe maini, dupa care am scos-o din plic cu sfiala si evlavie cum scoate popa Evanghelia in biserica. Era superba, am rasfoit-o atent si cred ca daca puteam sa-i dau paginile fara sa o ating as fi facut-o.O buchiseam atent mai cu franceza pe care o stiam eu, mai cu dictionarul. Avea benzi desenate, reportaje cu animale, cu omul primitiv, cu omul de Cro-Magnon. Am dus-o si la scoala,sa ma laud si eu, o depuneam atent in ghiozdan si il pazeam de parca aveam in el prima editie din Noul Testament.
Vestea se raspandise cu repeziciune si prin bloc si toti baietii din vecini veneau la mine la usa sa o vada. Ii lasam sa se adune si o scoteam din casa ca pe Sfintele Moaste ale Paraschivei . Vecinii ma asteptau incremeniti, constienti de importanta momentului si de faptul ca se aflau in prezenta a ceva epocal. Eu dadeam paginile si le mai explicam una-alta, nu ii lasam sa o atinga. Stiu ca il aveam pe unu’ Gaina de la etajul doi, era in clasa a treia, nu stapanea saracu’ bine nici limba romana si ma tot intreba “ – Ce scrie ? Ce scrie ?” si eu ii raspundeam superior necajindu-l:
– Lasa, bai Gaina, ca nu stii de astea, tu uita-te la poze !