Print furat cu nerușinare de la zvoner.
Nu știu câți dintre voi știu cum se măsoară audiențele care împart feliile grase de publicitate de la televizor și print. Poate sunteți curioși, așa că hai să vă spun.

Să spunem că eu sunt un ziar oarecare, nu contează care, aș fi spus românia liberă sau jurnalul național, dar toate sunt la fel. Deci să spunem că sunt un ziar oarecare, care tipărește zilnic și vinde. Vinde undeva în jur de 5000 de exemplare. Nici prea prea, nici foarte foarte.

Ați spune că astfel apare o statistică. Ziarul X vinde 5000, ziarul y 6000, ziarul z 7000 și uite-așa, avem clasamentul care aduce publicitate și prețuri mai mari, nu?

Ete că nu. Pentru că de fapt acel clasament se bazează pe numărul de persoane estimat printr-un sondaj că AR CITI acel ziar. Cine face estimarea? Ghici ghicitoarea mea. Și uite-așa, toate ziarele din rromânia au peste 20-30 de cititori pe ediție. Ați priceput? Eu cumpăr ziarul, după care i-l dau lui Costel. Costel îl citește rapid și i-l dă lui Gigel. Gigel face același lucru și îl dă mai departe, până când citesc acel ziar circa 30 de inși. Dacă punem un minim de 10 minute la ziar, ajungem ca într-un birou, 5 ore pe zi să se citească doar românia liberă. Desigur, într-o uzină, 4-5 ore pe zi s-ar citi dilema veche, în special la atelierul de strungărie, unde ditirambele lui Păunescu declanșează orgasme intelectuale.

Știu, știu, probabil nici manifestele volante ale partidului comunist nu erau atât de citite. Da, ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns, pentru că metoda aceaasta e general acceptată de toată lumea. Ce contează că un ziar vinde dublu față de altul? Important e cât se declară că ar citi acel ziar. E simplu.

Audiențele tv știți cum se fac? Există o firmă, kantar media parcă, care împarte niște telecomenzi care trimit semnalul tv către un agregator. Nu trimit multe, vreo 1500, deși am impresia că sunt mult mai puține. Pe baza acelor 1500 de telecomenzi, posturile tv se bat cu cărămida în piept Noi suntem cei mai vizionați pe segmentul orar x-y. Asta la o țară de vreo 5 milioane de gospodării și probabil 20 milioane televizoare.

Și aici vin eu și mă întreb, privind receiverul digital pe care îl posed, receiver care e o bijuterie tehnică, prin care RDS-ul îmi poate controla și numărul de clipiri din geană când mă uit la TV.

De ce nu sunt întrebați cabliștii, cei ce știu cu adevărat câți oameni și la ce post tv se uită, care sunt audiențele reale?

Înțeleg interesul prin care ne spălăm mâinile reciproc, pentru că la final cele 300 milioane de euro din advertising ajung în toate buzunarele, dar chiar nimeni nu are interes ca aceste lucruri să se desfășoare pe bune?

În timp ce îmi pun această întrebare, realizez ce stupidă e.
Păi dacă s-ar face pe bune, cum ar raporta jurnalul național 27 de cititori pe ediție?

În spiritul celor spuse mai sus, aș dori să atrag atenția că la 40 000 de afisari zilnice, e posbil ca de fapt acelasi ecran sa fie citit de minim 20 de insi. Standout, se aude?