Am observat că, în ciuda aparenţelor şi a ceea ce credeam, eu chiar sunt ecologist. Bine, nu ecologist de genul că m-aş înscrie într-un partid ecologist şi aş milita pentru salvarea de la exterminare a găinilor pitice cu penaj roşu pe dreapta. Dar îmi place şi lupt, în felul meu, pentru a trăi într-un mediu curat, care să poată să asigure o viaţă frumoasă şi eventualilor urmaşi ai mei.

La început nu îmi plăceau deloc genul acesta de acţiuni cu Salvează planeta. Poate pentru că se repetă obsesiv, fără a aduce nimic nou decât repetate cereri de fonduri pentru a alunga baleniere prin Marea Japoniei.
Dar de când m-am căsătorit, traiul în 2 m-a învăţat că economizarea consumului este vitală pentru noi ca familie. Iar dacă prin asta şi mediul înconjurător este ajutat, cu atât mai bine.

Nu ştiu dacă aţi calculat vreodată ce cantitaţi de apă şi energie se economisesc lunar, doar printr-un comportament mai uman. Adică să nu faci duş 2 ore, cum mai fac unii ce citesc acest blog, să nu laşi apa să curgă la infinit şi altele. De fapt, cineva s-a gândit să facă un calculator real al consumului dintr-un apartament. Destul de freaky rezultatul final, dacă stai să te gândeşti.

Ce este plăcut este că, încet încet, lumea se sensibilizează la asta, iar campaniile de gen încep să fie puţin mai variate, să implice şi consumatorul, nu doar să îi atragă atenţia că mor somalezii de foame din cauză că el foloseşte duşul. Adică frate, implică-mă, dă-mi voie să îmi dau cu părerea, să spun şi eu ce cred despre idee, nu îmi da doar şansa şi minunata oportunitate de a-ţi da banii mei, eventual cei 2%.

Aşa că, aveţi o părere despre subiect? Tot Economiseştepentrutine a lansat un concurs video, pentru pasionaţii de natură şi ecologie, cu reale talente în faţa camerei de filmat.

Se va acorda câte un premiu pentru fiecare dintre cele 3 categorii de concurs: cel mai practic sfat pentru a economisi, cel mai amuzant filmulet, cel mai inovator mod de a economisi. Câştigătorii fiecărei categorii vor primi un set de becuri economice şi economizoare de apă pentru robinet, precum şi o maşină de pâine împreună cu ingredientele necesare – produse ecologice.

Dintre cei trei câştigători ai secţiunilor se va alege câştigătorul final al concursului, premiul cel mare constând într-o vizită la muzeul Experimentarium din Bruxeles pentru 2 persoane

Aşa că hai, cine mă ia drept partener pentru o excursie la Bruxelles?
Desigur, prefer câştigătorii de sex feminin…