26 aprilie 1986 a fost o zi ca oricare alta. Era zi de școală, am impresia că era sâmbătă, pentru că aveam sportul. M-am trezit, m-am îmbrăcat de școală, mi-am luat ghiozdanul și am plecat. La radio nu se anunțase nimic de așa ceva, părinții mei nu știau nimic. La școală era un zumzet în clasă, chicoteau băieții că au auzit undeva că a fost o explozie mare. Nu am băgat în seamă, mă jucam, pana mea, nu știam nimic.

La un moment dat, a venit profesoara de sport, din păcate omul e făcut în așa fel încât uită oamenii importanți din viață, ne-a strâns la un loc, la careu, pe toți și ne-a trimis acasă. Veniți la școală cel mai devreme miercuri, ne-a zis. Și am plecat.

Luni sau marți, cred, s-a trezit mama la ușă cu unul din directorii adjuncți ai școlii, care i-a explicat că, probabil a fost o neînțelegere și am înțeles eu greșit, trebuie să vin la școală, că pierd ore. Între timp, se aflase de eaccident, așa că mama m-a trimis la școală vineri, pe motiv că sunt răcit.

Nu am mai văzut-o niciodată pe tovarășa de sport. Nu a mai venit la școală, nimeni nu a mai vorbit despre ea, ne-au adus un profesor nou, problema s-a închis. Sper că, totuși, e sănătoasă pe unde o fi, era o femeie tânără.

Citesc recenzii pe net despre cu e așa de tare filmul Cernobâl de pe HBO și cum îți schimbă viața și îți arată fața monstruoasă a comunismului. Și da, trebuie să îl vedeți, dacă e așa cum spun oamenii. Dar doar dacă sunteți tineri și proști, iar proști nu e peiorativ sau cu sens rău, ci neexperimentați. Pentru că trebuie să vedeți în mod real cum era atunci și ce preț avea, de fapt, viața. Astfel, veți putea privi cum trebuie mesajele celor care ar vrea să reînvie puțin comunismul, pentru că nu era așa rău și de fapt tovarășul era bun, ea era aia care era rea.

Eu nu pot să îl privesc. Pur și simplu nu pot. Eu AM TRĂIT acele vremuri, eu am stat pe întuneric seara, la lummina lămpii pe gaz, eu urcam 9 etaje pe întuneric, ca să se economisească curent, eu am fost cel ce a ieșit în stradă, împreună cu ceilalți copii, pentru că nu ne-a spus nimeni că e un nor radioactiv care vine peste noi. Nu pot, NU VREAU să retrăiesc și să simt momentele alea.

Și, ca o idee, tatăl meu biologic, mort de cancer. Tatăl care m-a crescut, mort de cancer. Ambii socri, morți de cancer. Fratele mamei, mort de cancer. Sunt convins că e doar o întâmplare și, datorită Cernobîlului, au murit doar 30 de oameni, așa cum spun autoritățile ruse.