sala-worldclass

Problema mea cu abonamentul la sală, ca locuitor al fundului lumii, adică Pantelimon, era că după ce am fost la Worldclass Titan, pur și simplu nu mai am cum să mai merg în altă parte. După ce ai parte de toate condițiile posibile, orice altă chestie înghesuită la etajul 3 al vreunul bloc de nefamiliști nu mai poate fi cumpărată, pentru că arunci banii.

Partea proastă la abonamentele worldclass este că nu le poți plăti decât pe 3, 6 sau 12 luni, iar costul abonamentului pe 3 luni e ceva gen 70% din prețul celui pe un an, adică nu îți vine deloc să iei pe 3 luni, pentru că e scump cu draci. Iar de luat pe un an, nu o mai fac niciodată, pentru că din 12 luni plătite, probabil în cel puțin 6 luni nici nu am trecut pe acolo. Ba de lene, ba de timp, ba de piscină etc.

Well, datorită lui Neștian, care își poza într-o zi musculatura inexistentă, într-un worldclass, am aflat și eu de redbonuscard. Plata lunară, prețul absurd de decent, la 185 de lei daytime, full acces inclusiv piscina, plus accesul copiilor până în 12 ani gratuit la piscină.

Deci merită, recomand cu încredere. Nu, nu e un articol publicitar pentru nimeni, oamenii aceia habar nu au cine sunt și probabil nici nu îi interesează. E doar un serviciu bun, care merită împărtășit. Desigur, când am scris asta mi-am asumat viitoarea afluența de cocalari de la sală…