Pentru că mai e puțin și neamul pornit din mine, deja mare, va fi și mai mare, am început să ne uităm spre cumpărarea unei case prin jurul bucureștilor, undeva într-o zonă cum e cea din Pantelimon, deși aș prefera, desigur, undeva unde să ai acces în oraș mai facil dimineața, nu crima care este acum la ieșirile acestui sat puturos.

Întâi am luat-o prin pantelimon, cu anunțurile de pe net în brațe, uitându-ne după locații. Oameni buni, nu există ceva mai haotic decât construcțiile aici. Nu există nicio logică minimă a alegerii locurilor, nu există drumuri de acces, nu există drumuri punct. Serios, există o așa zisă stradă care e de fapt un mic câmp unde s-au plantat case, doar că nu au trecut suficiente mașini pe acolo, astfel încât să se facă un drumeag sau ceva. Boscheti si ciulini, simple as that.

Am mai fost și prin alte comune din zonă, se pare că e o problemă generală asta cu drumurile de acces. Cred că legea spune ceva de gen 2 metri, că altfel nu ai cum să ai hârtoape numite drum, late fix cât Honda mea. Locuri în care nu am putut ajunge din cauza drumului distrus, deși am 4×4, dar unde scrie în anunț că e la mică distanță de drum asfaltat. Dacă prin mică distanță se înțelege vre 2 km, da.

Nu mai știm, sincer, pe unde să ne uităm. Momentan, în zona asta, a căzut, pentru că sunt sătul de gropi și noroi, deja. În berceni nu m-aș duce, zona aia de după Ghencea e vestită pentru accesul facil, în militari știu sigur că miroase îngrozitor a gunoi.
Unde?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.