Când ești temător și pesimist de fel, n-ai ieșit din țară nici în vis, poate mai ești și într-o relație complicată, să pleci singur în vacanța poate să pară cel puțin.. dubios. Toată lumea se întreabă dacă pleci după vreo altfel de aventură decât culturală, dacă nu cumva te așteaptă cineva în aeroport, dacă ești pe prafuri sau dacă pur și simplu ai înnebunit.

Dar dacă ai nevoie pur și simplu să iei o gură de aer, să crești puțin adrenalina, să stai de vorbă cu tine și să afli ce-ți place ție să faci? Dacă ai impresia că nu te mai încape orașul, casa, jobul, că o țigară sau o tură de parc nu mai sunt destul ca să uiti de zgomotul creat în capul tău de probleme superficiale și vrei doar să afli ce naiba se întâmplă cu tine?

Cu riscul de a te expune unor predici și interogatorii din toate direcțiile, o fugă la Roma, Londra sau oriunde ți-ar plăcea să evadezi și îți permiți fără să faci niște sacrificii colosale ar putea să merite. E probabil să fie mai ieftin decât un weekend la Mamaia, mai antrenant decât o tură la mama, mai epuizant decât o săptămână la muncă, iar în avion, la întoarcere, s-ar putea să primești, fără să despici firul în patru (hai, bine, doar puțin, nicio femeie nu se poate abține să facă asta), răspunsul pe care îl cauți. Al meu, dupa 3 zile la Roma, e demn de un roman prost*.

Ai pleca singur, de nebun, într-un city break?

 

Cunoaște cineva un guru budist adevărat, nu impostor? Poate o comunitate budistă prin țară? Sau ceva cărți pentru începători legate de meditația samatha?

*așa alint eu lecturile ușoare, semi-siropoase, semi-lejere, cu care am crescut. Literatura de consum, pentru mine, nu e mai slabă cu nimic decât alte genuri, dar ăsta e stereotipul.

Nico este un nou contributor pe cetin.ro, sa speram ca de lunga durata.