Săptămâna trecută am fost, la invitația celor de la Skanska, să vizitez noul lor proiect, Campus 6. Campus 6 constă în patru clădiri de birouri care se întind pe o suprafață totală de 81.000 metri pătrați și doua niveluri subterane cu 1.000 de locuri de parcare. Desigur, momentan, la nivel de proiect, pentru că se construiește. Este situat undeva în spatele politehnicii, cumva vizavi de APACA și de metroul Politehnica, la câteva minute de AFI Cotroceni.

Pișcoturile, de fapt brioșele delicioase, plus prezentarea mi-au fost oferite de Andrei Ivan, Project Manager, Skanska România și pe Ștefan Toma, Innovation Champion Skanska România. De ce am fost?

Pe lângă construcție, care, conform planurilor, este super și va fi un hub excelent pentru toți inginerii care se pregătesc în politehnică, cei de la Skanska au implementat un nou sistem de prezentare pentru ceea ce fac, numit Holo for Skanska. Este, din ce știu eu, primul proiect imobiliar care folosește tehnologia Microsoft Hololens, prin care se pot vedea, în timp real, clădirile complexului, designul etajelor precum și alte informații legate de proiect.

Tehnologia e absolut demențială. Practic, cu ochelarii respectivi, alături de tine se materializează birouri, oamenii din ele, cafenele, pista de alergare de pe una din clădirile complexului, astfel încât privești ușor UAU, AȘA CEVA NU EXISTĂ. Serios, ești în cameră cu niște oameni și, dacă îți pui ochelarii pe nas, brusc apar lângă tine chestii, ca și cum ar face parte din decor. Desigur, am încercat să le ating cu mâna 🙂

Folosind informațiile 3D din modelul BIM (Building Information Modeling), existent în toate proiectele Skanska, aplicația construiește reprezentarea virtuală interactivă a clădirilor și realizează vizualizarea lor în mediul real în care se află privitorul, respectând perspectiva și mișcările acestuia. Prin intermediul tehnologiei holografice create de Microsoft, se pot conecta, la nevoie, mai multe dispozitive Hololens, astfel încât o întreagă echipă poate vizualiza în 3D și discuta pe marginea reprezentării virtuale a clădirilor.

Practic, da, eram conectați mai mulți oameni cu Hololensuri pe nas și vedeam aceleași chestii, în timp real. Adică, dacă eu sunt în fața clădirii și îi văd fața, cel de vizavi de mine în vede, desigur, spatele. Pare simplu, dar nu e, deloc. Nu cred că am văzut, în acest an, ceva mai interesant, din punct de vedere tehnic.

Alte lucruri interesante ce vor apărea odată cu Campus 6.
Recepția virtuală

Sistemul de Recepție Virtuală care va fi prezent in toate proiectele Skanksa România, va îmbunătăți accesul în clădirile de birouri. Prin intermediul acestui sistem, accesul în cladire al vizitatorilor se va face fără intervenție umană, prin transmiterea de catre persoana vizitata a unei invitații via e-mail sau SMS sau prin înregistrarea directă a vizitatorilor la dispozitivulul amplasat la parterul clădirilor. În ambele situații, vizitatorul va primi un cod de recunoaștere (QR Code) iar persoana care primește invitatul va fi notificată în momentul scanării QR Code-ului la intrarea in cladire. Din motive de siguranta, toate invitațiile vor avea o perioadă limitată de valabilitate iar numarul de intrări, respectiv ieșiri va putea fi limitat. Acest sistem va veni in completarea receptiei clasice existente in orice cladire de birouri.

Parcare inteligentă

Skanska România va implementa de asemenea un sistem de parcare inteligentă ce permite accesul mașinilor fără a fi nevoie de un card de acces. Acest lucru va fi posibil folosind un sistem de recunoaștere a numerelor de înmatriculare înregistrate deja în baza de date a clădirii. Astfel se va reduce timpul de așteptare la intrarea/ieșirea din parcare și va fi imbunatatita securitatea clădirii. Accesul vizitatorilor în parcare va fi posibil prin sincronizarea sistemului de parcare inteligenta cu cel de receptie virtuala, prin adăugarea numărului de înmatriculare al autoturismului la invitatia de vizitare.

Anyway. Întotdeauna am sperat ca viitorul să vină odată cu mine și să pot asista la inventarea sa și la apariția lucrurilor pe care le citeam în cărțile SF, acum mulți ani. Și nu, nu suntem departe de fazele alea din Star Trek, în care ai un desktop holografic pe care îl schimbi și muți cum vrei, cu gesturi.

Și mă bucur că le trăiesc.