Îi ştiţi. Sunt cei cu prioritate de jeep sau de şmecher, care dacă se blochează puţin traficul, nu stau la coadă cu muritorii, ci pleacă pe banda de urgenţă, pentru că pot. După care transformă în haos toată coada, pentru că, nu-i aşa, vor să se şi bage în faţă.

Aveţi o mică selecţie de saptămâna trecută, selecţie făcută de cătălina.
Ce numere am reuşit eu să desluşesc

B 39 TLP, B 21 HYI, B 15 JMJ, IS 64 SCF, B 110 MAC, IF 03 JFP

blonda care conducea „academia” de frumusete a fost cea mai agresiva, a injurat ca la usa salonului de frumusete, a plecat in tromba de pe banda de urgenta pe banda a doua, a mers citiva zeci de metri, a trecut de „filtrul” nostru si s-a dus mincind pamintul tot pe banda de urgenta.
altul a venit si-a batut in geam de era sa-l sparga, injurind de mama focului. cind a vazut aparatul de fotografiat, a rupt-o la fuga 🙂
cred ca-n ziua aia mi-au umplut multi frigiderul, dar macar s-a fluidizat circulatia.
poate ca-s idealista, dar cred ca daca oamenii s-ar mobiliza si n-ar mai lasa mitocanii sa-si faca de cap, s-ar mai schimba ceva.