Blogosfera şi online-ul sunt pline de snobi. Mulţi. Grei. Desigur, nici unul nu ar recunoaşte asta. Dar să revenim.
Se făcea tărăboi pe bloage în urmă cu ceva timp despre un restaurant cozy, mititel, cu mâncare extraordinară şi cu preţuri fantastice, pe nume Violeta’s Vintage Kitchen.

Ce să zic, după atâta reclamă pe blogele şi aiurea, am zis că e obligatoriu să mă duc, să văd şi eu minunea din buricul târgului, mai ales că în curând urmează să devin un mare critic de artă culinară :mrgreen:.
Zis şi făcut, l-am luat pe RaduBdeB şi am purces spre restaurantul doamnei.

Adevărat, micuţ. Chiar foarte micuţ. Înghesuit aş spune, dar na, eu am 1.80 si 120 de kile, poate nu sunt cel mai potrivit la aprecierea unui spaţiu. M-am strecurat printre mese până într-un colţ, am remarcat feţele de masă rustice, chiar extrem de rustice şi m-am aşezat.

A venit o păsărică cu un meniu scris la imprimantă (după aia am aflat că meniul nu e acelaşi în fiecare zi şi ăsta e motivul). Corect, dar se putea găsi o alternativă mai decentă. Bun. În meniu, numai denumiri pompoase, care mai de care mai aromate cu tot felul de arome, potrrivite sau nu.
Şi am comandat, din cele de mai jos:

Pîine de casă – servită la masă
Pîine cu cartofi, chimen si marar (vegetarian)
Pîine BIO, cu făină integrală de secară şi seminţe
Salată de varză albă cu ţelină, morcovi, mere, dovlecei, chimen, ceapă roşie, coriandru, nuci, pătrunjel şi lămîie (vegetarian)
Pastă de măsline, cu roşii, usturoi, oregano şi coriandru (vegetarian)
Salată de icre (icre de crap, praz, ulei de măsline şi lămîie)
Supă cremă de dovleac, cu nuci, coriandru, cuişoare şi ghimbir (vegetarian)
Ciorbă de varză acră cu cartofi, bacon, chimen şi mărar
Mîncare de găină cu gutui, cimbru şi sos caramel
Sufleu de creier cu cartofi, ceapă verde, pătrunjel, Parmezan şi lămîie
Cuşcuş cu legume, linte verde, şofran şi fistic (vegetarian)
Cremă de zahăr ars, cu seminţe de vanilie şi portocale
Amandine

O pastă de măsline, o pastă de icre, eu am luat o ciorbă de varză cu afumătură, pentru că altceva chiar nu aveam ce să comand, RaduBdeB a luat un sufleu de creier, un ceai şi o cafea.
Ciorba de varză era plină de varză, extrem de acră, cu o rămăşiţă de carne prin ea. Am mâncat-o, cu 2 chifle, ca să îi mai atenuez gustul. Creier nu mănânc, deci nu ştiu ce gust avea, icre nu mănânc, pastă de măsline nu aveam chef. Cantitatea de icre şi măsline? Vreo 100 de grame fiecare. Maxim, am spus!

Nota finală?
96 de lei. Adică 960 000 lei vechi. Poftim?
Păi mâncam la Waterloo de râgâiam de banii ăştia şi mai băgam şi o bere belgiană deasupra. Şi asta pe mâncare gătită in house, nu pe pastă de măsline luată din Metro. Sau icre, la fel.

Concluzia? Scump, snob, mancaruri pline de tot felul de arome, care mai de care mai nepotrivite, dar puse acolo ca să dea bine la feţele luminat ce calcă acel prag (Vai dragă, am mâncat o găină cu gutui, caramel, ghimbir, nucşoară, şofran, coriandru, nuci, lămâie şi pătrunjel, ceva de speriat).
De recomandat. Duşmanilor.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.