Bănuiesc că acum știm toți despre ce s-a întâmplat ieri în Spania, unde niște băieți deștepți, cam cum e UDMR la noi, s-au gândit că oamenii trebuie inflamați în direcția secesionismului, pentru că, nu-i așa, singuri o vom duce mai bine decât împreună.

Dintotdeauna m-a lăsat mască această capacitate umană de a crede prostii vizibile, în numele naționalismului idiotic. Și argumentele acestea nu sunt ceva nou, fac parte din orice manual de manipulare din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.

Apelul la strămoși și moștenirea națională, faptul că singuri facem mult mai mulți bani decât ceilalți și că avem nevoie să fie doar ai noștri, prin urmare, cu siguranță autodeterminarea este calea.

Iar proștii votanți cred. Proștii votanți cred că provincia lor putea face bani dacă nu făcea parte dintr-o organizație statală mare, care impune respect și care are un cuvânt de spus în negocierile economice dintre state. Proștii votanți cred că un stat micuț, creat pentru a satisface orgoliile unor lideri de moment, poate să fie puternic, de sine stătător și continuator al moștenirii incredibile a strămoșilor lor, care construiau tuneluri sub Anzi, Alpi, Carpați etc, nu prea contează locația, poveștile sunt aceleași, pentru mințile puține.

De ce Spania nu avea altă alternativă decât ce s-a întâmplat ieri?
În primul rând, pentru că așa spune constituția: Stat unitar și indivizibil, orice tentativă de a distruge acel stat este echivalent cu actul de înaltă trădare. Legal.

Secundar, dacă i-ar fi lăsat pe catalani să își țină referendumul și doar nu l-ar fi recunoscut, ce s-ar fi întâmplat? Apăreau experții UE care îndemnau să se așeze toată lumea la masa negocierilor, să se discute mult și fără sens, timp în care începeau formalități de creere de granițe și chestii de gen. UE e renumit pentru incapacitatea de a rezolva lucruri, așa că liderii reali ai Spaniei erau obligați să se uite cum țara se distruge, pe temeiul incapacității de reacție suprastatale.

Da, au fost oameni bătuți de poliție. Nasol. Suferința lor este pe mâinile partidului secesionist care a împins totul aici și ai primăriței Barcelonei, care se visează președinte de stat.
Pentru că ÎNTOTDEAUNA, pentru visele de mărire ale târfelor politice, suferă oamenii simpli, care cred ambalarea sclipicioasă care li se oferă.

Și nu în ultimul rând, vorbind despre noi, dacă mizeria asta era lăsată să o ia pe căile de așa zisă legitimitate, să ne gândim cam când începeau discuțiile de gen și în România?