Atâta tam-tam se face pe chestia asta cu am renascut, avem echipă, avem valoare, vom mătura pe jos cu Chelsea, încât aproape că mă voi bucura când o să ne-o furăm de la englezi. Prea multă gălăgie, prea multă aroganță, având în spate doar un succes la penaltyuri. Din păcate, întotdeauna, la noi, revenirea cu picioarele pe pământ e dureroasă și se petrece de la înălțimi foarte înalte.

Vorbind tot despre Steaua, îmi place și bălărismul cu vedetele care nu au primit bilete la meci.

Un evreu se ruga zilnic, de 20 de ani, la dumnezeul lor al evreilor, să câștige la loto. Și se lamenta, hai doamne, nu câștig, ajutp-mă, dă-mi norocul de a câștiga, arătă-mi cum a trecut moise marea.

Până când. într-o seară, o voce bubui ca trăznetul, din tavanul kibuțului său mirositor:

– Dar joacă măcar o dată, în pizda mă-tii, dacă vrei să câștigi.

E bine cum au ieșit gloriile în presă, să se plângă că nu au primit bilete, deși nu se duseseră să ceară nimănui.

Pe de altă parte, mă uit cu tristețe cum SINGURII JUCĂTORI DE FOTBAL din rromânia, care au câștigat o Cupă a Campionilor Europeni, sunt lăsați vraiște de către clubul pentru care au câștigat, deși ne lăudăm peste tot Câștigători ai Champions league, avem aură, avem istorie etc.

Dar cei ce ne-au făcut istoria sunt ținuți ca cerșetori la porțile clubului, în loc să fie mândria lui, părțile sale exponențiale.
Doar în rromânia.

PS: pentru căței și zburătoare, dacă o dați pe aia cu ștoaia și ștelemeaua, spam și pa.