Primul apartament în care am stat cu chirie a fost o cameră de cămin de la ASE, undeva pe Victoriei. Nu aveam dreptul de a sta acolo, povestea e mai complicată și nu prea pot povesti, dar cert e că stăteam 8 persoane într-o cameră de 4. Atât de mult sex se făcea în camera aia încât nu vă imaginați. Și atât de idioți erau toți încât deși în absolut fiecare seară suăraveghetoarea de etaj intra în cameră, la ora 11, de fiecare dată minim un cuplu era prins, la propriu, cu chiloții în vine. Mi-am adus aminte de Moxa doar pentru că a fost o perioadă fun a vieții mele.

La alt apartament, proprietarul avea moftul de a se duce, lunar, la vecinii direcți, să îi întrebe dacă sunt liniștit, dacă aduc femei acasă, dacă pun muzică, chestii de astea normale, de chiriași. Baba de dedesubt îi povestea, de fiecare dată, cum fac eu gălăgie seara, pun muzică, urlu, tropăi prin casă. Eu munceam de la 9 dimineața până la 12-1 noaptea, în fiecare zi, pentru că munceam pentru un studio de filme…speciale, ăla era programul. Desigur, eram certat corespunzător, cum adică aduc femei acasă în apartamentul lui?

Apartamentul din Pantelimon, de la Delfinului, era un gunoi de casă. Mobilat clasic, adică mobilă Ileana de la 1965, vitrină cu bibelouri, globlenuri peste tot și o masă centrală din lemn masiv, pe care de abia o puteam muta. În rest, linoleu pe jos, o cadă jegoasă și ruginită în baie, o bucătărie împuțită, cu mobilă de colț pe care nu puteai sta. De abia mă întorsesem de la Constanța, era cea mai ieftină casă găsită, la 300 de euro lunar.

Atracția principală a apartamentului era că, în fiecare dimineață, pe la 5, în grădina din fața blocului se căcau 2 boșorogi care locuiau la etajul 5 și nu voiau să folosească apa de la wc. Fără probleme, relaxați, își făceau treaba, la adăpostul, credeau ei, întunericului. Ziua îi vedeai eleganți, prin cartier, niște oameni numai buni să le pupi mâinile bătrâne și muncite.

Apartamentul nu avea aer condiționat. Mi s-a spus că nu e necesar, pentru că e umbră și răcoare tot timpul anului. În anul ăla s-a născut primul copil și a venit și primul val de căldură serios, de am crezut că îmi moare fata de cald. Când am propus să instalez aer condiționat, mai că nu a făcut criză de nervi, cum adică, să îi găuresc ei casa?? Așa că am plecat la Ruse, la Metro, de unde am luat un aparat de aer condiționat mobil.

Mi s-a pus pata și am plecat când a venit într-o seară să își ia chiria și cum stătea ea ca baroneasa pe scaun, deodată întinde mâna spre vitrina mă-sii cu bibelouri și ne spune, critic, cu un deget murdar de praf ridicat în sus:
– Dar praful din vitrina asta nu îl mai ștergeți și voi, cine așteptați să îi șteargă?
Am plecat brusc, a doua zi.

Ultimul haios a fost tipul cu casa din Green City, unde am stat cu chirie cât am renovat apartamentul ăsta, după ce a trebuit să ne întoarcem din Doiciland. Una două, se invita la noi la grătar. Dar poate îl ajut să își promoveze businessul. Dar poate…tot felul. Dar cea mai tare fază a fost când m-a sunat și mi-a cerut să îi împrumut 2000 de euro. Repet, eu necunoscându-l pe om deloc, doar din anunțul de pe net.

Dacă îmi cumpăr casă acolo, o să îl am vecin.

Mi-am adus aminte de asta vorbind despre chirii cu o prietenă și realizând că nu aș mai putea sta cu chirie în românia. Proprietarii români nu au nicio treabă cu cei care închiriază, în alte țări. Ei sunt atașați de apartamentul de la mama iar chiriașul este o lepră căruia i se permite să locuiască acolo, dar alte drepturi nu are și trebuie verificat cu biciul.

Alte povești de astea cu proprietari români de case?