Nu am avut vreo legătură foarte strâns cu colegii mei de generală. Din cauză că am plecat la liceul de la dracu în praznic, nu aveam timp să ne întâlnim, vorbim și restul. Pur și simplu, în timp, am ajuns că nu ne mai recunoșteam pe stradă, mă trezeam tras de mânecă Alo, ce faci, Cetin, eu sunt, nu mă mai recunoști?

Același lucru s-a întâmplat și în liceu. Făcând liceul de căi ferate, situat la linia ferată, colegii mei de clasă erau majoritar din Ploiești, era singurul liceu bucureștean accesibil pentru ei, ieftin, că veneau gratuit, CFR, deci le dădea statul casă și restul de avantaje care au dispărut fix în 1993, când am absolvit eu.

Iar din bucurești eram doar câțiva. Unii dintre ei au emigrat, pe unul l-am văzut mare patron de imobiliare prin Canada. Unele din gagici s-au măritat prin alte sate ale româniei și au plecat instant din oraș, iar pe unii, pur și simplu, nu i-am suferit niciodată și nu m-a interesat soarta lor.

Acum câteva luni îmi găsisem o colegă, pe facebook. I-am dat add, mi-a dat accept și…pauză. Nu i-am zis nimic, habar nu aveam ce am fi putut discuta. Evoluasem diferit, ea era pe un cu totul alt palier decât mine, deși, în școală, era o tipă foarte silitoare și deșteptățică. Dar acolo ni se opreau toate afinitățile. Habar nu am ce aș fi putut vorbi cu ea. În plus, din cauza vârstei și senilității gata instalate, nici măcar discuțiile gen Îl mai știi pe X, care făcea aia și aia nu ar fi fost valabile, pentru că nu mai țineam minte decât câteva nume, restul s-au topit în negura indiferenței, la fel ca și în școală.

Și nu e ceva ce ține de mine, am verificat. Nici ei între ei nu au vorbit, nu au făcut nici măcar reuniunea de 10 ani, m-am interesat la școală. M-am interesat și la reuniunea de 20 de ani, tot nu a fost nimic. La aia de 30 bănuiesc că, deja, vor începe să se împuțineze din cauza sporului natural.

Sunt singular?