Vă mai știți colegii din liceu sau școala generală?

Nu am avut vreo legătură foarte strâns cu colegii mei de generală. Din cauză că am plecat la liceul de la dracu în praznic, nu aveam timp să ne întâlnim, vorbim și restul. Pur și simplu, în timp, am ajuns că nu ne mai recunoșteam pe stradă, mă trezeam tras de mânecă Alo, ce faci, Cetin, eu sunt, nu mă mai recunoști?

Același lucru s-a întâmplat și în liceu. Făcând liceul de căi ferate, situat la linia ferată, colegii mei de clasă erau majoritar din Ploiești, era singurul liceu bucureștean accesibil pentru ei, ieftin, că veneau gratuit, CFR, deci le dădea statul casă și restul de avantaje care au dispărut fix în 1993, când am absolvit eu.

Iar din bucurești eram doar câțiva. Unii dintre ei au emigrat, pe unul l-am văzut mare patron de imobiliare prin Canada. Unele din gagici s-au măritat prin alte sate ale româniei și au plecat instant din oraș, iar pe unii, pur și simplu, nu i-am suferit niciodată și nu m-a interesat soarta lor.

Acum câteva luni îmi găsisem o colegă, pe facebook. I-am dat add, mi-a dat accept și…pauză. Nu i-am zis nimic, habar nu aveam ce am fi putut discuta. Evoluasem diferit, ea era pe un cu totul alt palier decât mine, deși, în școală, era o tipă foarte silitoare și deșteptățică. Dar acolo ni se opreau toate afinitățile. Habar nu am ce aș fi putut vorbi cu ea. În plus, din cauza vârstei și senilității gata instalate, nici măcar discuțiile gen Îl mai știi pe X, care făcea aia și aia nu ar fi fost valabile, pentru că nu mai țineam minte decât câteva nume, restul s-au topit în negura indiferenței, la fel ca și în școală.

Și nu e ceva ce ține de mine, am verificat. Nici ei între ei nu au vorbit, nu au făcut nici măcar reuniunea de 10 ani, m-am interesat la școală. M-am interesat și la reuniunea de 20 de ani, tot nu a fost nimic. La aia de 30 bănuiesc că, deja, vor începe să se împuțineze din cauza sporului natural.

Sunt singular?

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

47 comentarii

  1. Cred ca mai vorbesc cu un coleg de facultate și atât mai ales după ce am văzut ce poate face Facebook-ul din domnișoare inteligente cu potențial devenite doamne mămici anti vaxxere și ilustre cunoscătoare in geo politica internațională.

    Ironia e că intr-o perioada unde comunicarea e atât de ușoară nimeni nu mai vorbeste ,discuta cu nimeni.

    Thumb up 16
  2. Eu am pe Facebook prieteni din creșă, grădiniță, școală generală și tot așa. Ba chiar cu unii de clasele 1-4 sau liceu sunt colegă de breaslă. Vorbim des prin Facebook și pe grupurile dedicate. Iar la liceu mergem anual la ziua lui 🙂

    Thumb up 9
    • Daca spui că e vorba si de creșă/grădiniță, eu zic că probabil arăți bine așa că toata lumea a căutat motive să țină legătura cu tine.

      Thumb up 21
    • Tru dat…milf seekers everywhere…in rest tot pe FB ii am si eu pe majoritatea.

      Thumb up 1
    • #5

      indraznesc sa presupun ca n-ai mai mult de 23-24 de ani

      Thumb up 2
  3. #6

    Noi colegii de liceu nu prea am pastrat contactul vreo 6-7 ani (cel putin gasca de cei 7 baieti, ca restul erau fete), apoi ne-am reintalnit la primele nunti ale noastre si am inceput din nou sa stragem legaturile. Cel putin odata la 2 luni ne reintalnim si stam la o barfa/pizza de casa/gratare etc…

    Thumb up 2
  4. #7

    Cu colegii din generală, cu care țin legătura, este o duduie tare faină și mișto, care a evoluat fix cum trebuie, plecată în Polonia de câțiva ani.
    Restul nicio treabă cu dânșii.
    Exact cum ai spus, majoritatea neagră-s măritați, însurate, cu copii și viață de familie, dispăruți pe te miri unde. Un fost coleg, penticostal dă fel, a fugit prin Londonistan cu muheru, dar nu a răspuns la un simplu salut. Probabil din cauză că-s negru, fără să fiu rudar.
    La reuniunea de 10 ani de liceu, n-am dat p-acolo, pentru că amintirile nu-s taman bune.
    Fix cu un prieten m-am ales, om de pus pe rană. Restu-s căzuți la datorie și niște triști.

    Mesajul către ei: from Nelu with love.

    Thumb up 4
  5. #10

    Pe vreo 7-8 insi din generala i-am mai intalnit in ultimii 10 ani, la trecerile prin tarisoara (e un pic mai usor sa-i intalnesc, fiind peizani, nu ditamai orasenii).
    Din liceu mi-a ramas singurul prieten pe care-l am in tara, de restul am mai auzit una, alta, da’ n-am intalnit vreunul in ultimii 12 ani.
    Facultate n-am neam.

    Thumb up 1
  6. Emirate, SUA, Grecia, Franta,Germanica, Anglia, Romania, Spania, Italia… Facebook, ne-am dat add cu unii/unele, salutat dar nu cu toti, ramas cam asa. Ne mai dam likeuri, singura chestie este ca ne-am intalnit 7 oameni la pizza la 20 de ani de la liceu. Din generala mai stiu 3 oameni, ne mai salutam pe strada uneori. Problema mea e alta. M-am inteles foarte bine cu unii fosti colegi de armata (graniceri, deh, putini in pichete, copii tristi). DIn aia chiar nu am mai gasit nici unul 🙁

    Thumb up 2
  7. Nu. La fel si aici…

    Thumb up 1
  8. #17

    Știu că vă vine greu să credeți, dar eram cam nesuferit în liceu, deși mi-am revenit (un pic) la facultate. Uneori parcă aș vrea să-l revăd pe P., prima mea victimă orală, pe vremea aia un rokăraș neînțeles. Ființe impresionabile, rokării. Mă rog, vine unul, pleacă altul, vorba lui Rutebeuf („La Complainte” e genială!!!)
    „Ce sont amis que vent me porte/Et il ventait devant ma porte/Les emporta”
    (Adică, pentru amatorii de franceză medievală: „Ce sont ami que vens enporte/Et il ventoit devant ma porte /S’es enporta”)

    Thumb up 6
  9. #18

    Deci io il iubesc sau o iubesc pe Maithun. Nu’s lamurit ce e dar e nene.
    Je te aime mon ami.
    Ba frate cata cultura si caterinca’n fiinta asta mai rar.
    In alta ordine de idei, din generala nu mai stiu nimic de nimeni, de vecinii pana’n 16 ani mai aud rar catr ceva, in 40 ani de viata nerotunjiti inca am schimbat 3 continente….
    Din liceu aveam cateva persoane cand detineam cont de feisbuc acum nada…
    De colegi de pluton mi’e dor si’s curios cum au evoluat…
    La intalnire n’am fost nici de 10 nici de 20, la prima configuram encase pentru diicot la a 2-a imi luam o certificare prin iowa.
    Da stiu, am luat’o ca george cu nasa lui.
    Chiar sunt curios, cont de fb, datele reale si trecute toate scolile absolvite, mi-ar aduce colegii in screen updatati nu asa nebuni frumosi cum mi’i amintesc?
    Vazusem niste „tocilare” pe la atlantis in emirate si eram curios ce’au ajuns restul.

    Thumb up 2
  10. #19

    Nu cred ca e asa de important sa se faca reuniuni de 10-20 de ani. Oamenii aceia sunt asemeni unor personaje episodice (flash-uri practic) in romanul nostru al vietii setat pe mai multe volume.
    Ce legaturi sa ai daca nu aveati alta intersectare decat orele de la scoala? Mai mult am impresia ca a fost exact cum e la corporatie, un fel de prietenie fortata in folosul & profitul corporatiei (scolii).

    Chiar si cu fostii colegi/camarazi de armata, erati si voi tineri adulti, ce ”legaturi” sa mai faci dupa 12 ani de scoala obligatorie, unii chiar cu facultatea facuta in prealabil? Sa fii si cel mai amiabil om de pe planeta, ai si tu o limita cu atatea prietenii false si fortate.

    Intrebarea corecta, Cetin, pe care ar avea sens sa ti-o pui e urmatoarea: ”De ce n-am vrut (tu, voi) sa tinem legatura imediat dupa ce-am terminat?” Intrebarea fiind usor blajina, sparge iluzia at its core, iar saptamana viitoare o sa uiti ca ai scris asta. Iti trece dorul si nostalgia imediat.
    In realitate, chiar sa fi fost prieteni apropiati, voi toti nu ati insemnat nimic pentru ceilalti si viceversa. Ati fost niste corpuri care s-au intersectat temporar, ulterior sa va vedeti de caile voastre personale de viata.

    Se spune ca omul isi face cu greu prieteni cand e adult decat atunci cand era copil. E total fals. Cand omul a devenit adult, realizeaza instantaneu ca ”prieteniile” din copilarie si scoala au fost false, nesincere, fortate si fara noima (poate chiar profitabile pentru unii). Acum, adult si batran fiind, omul isi da seama ca sa-ti faci prietenii unice, reale, a fost mereu foarte greu, iar copilaria & scoala au fost o iluzie grosolana ce mima prietenia reala cu ceilalti.

    S-ar putea sa fi ajuns sa realizezi ca ”prieteniile” din copilarie, scoala, armata si serviciu au fost false, dar se prea poate de pe urma socului sa cauti o noima, justificare, sa te minti pe tine insuti ca nu a fost asa, ca oamenii pe care i-ai cunoscut au fost persoane unice in viata ta (in realitate, n-a fost asa). E indicat sa te complaci cu realitatea asta fiindca o sa-ti faci singur rau, cel putin pe partea emotionala.

    Colegii de scoala, armata si din locurile de serviciu anterioare (pentru mine) erau & sunt asemeni cum eu vad un maturator pe strada: nimic, nu simt nimic pentru acel maturator; exact cum nu am simtit si nu simt nimic pentru fostii colegi.
    De ce sa ma prefac & sa-mi fac iluzii cum ca ”prieteniile” si ”camaraderia” sunt reale cand ele nu sunt? De ce sa sufar eu pentru acesti nimeni in drum care, dupa ce ne terminam rocada impreuna, nu ne vom mai vedea niciodata; ba chiar unii nici sa nu mai auzim de ceilalti? Iti faci rau degeaba si pentru ce? Pentru niste nimeni temporari in drumul vietii.

    Thumb up 7
    • In liceu si facultate ai colegi de aceeasi varsta si, oarecum, si aceleasi preocupari. De aia se formeaza prietenii mai stranse. La batranete ai hobby-uri si tabieturi deja formate, greu le mai schimbi, persoanele pe care le intalnesti la fel. In tinerete iti formezi parerea despre lume si filozofia personala odata cu gasca din care faci parte, ca atunci esti mai maleabil. In consecinta, cu gasca aia ai cele mai multe lucruri in comun. Prieteniile alea de care zici nu sunt false. Bine, mai depinde mult si de persoana.

      Thumb up 1
  11. #21

    Ai întrebat cine e Andrusca? Pai nu poate fi decât cel mai competent ministru, al Economiei, iubit și apreciat de toți ceilalți. Pentru ca pe linga el, ei par absolvenți de Harvard, inclusiv tanti Dancila.
    https://youtu.be/ChfQmUzHRgA

    Thumb up 0
  12. am reuşit să facem acum doi ani reuniune de 20. cu câţiva ţinusem legătura, pe ceilalţi nu-i mai văzusem.
    am venit 21 din 28, deci a fost ceva. bineînţeles, cum am fost clasă de beţivi, mai toţi domnii şi câteva doamne am băut ca porcii 🙂

    Thumb up 3
  13. #23

    Eu inca tin legatura cu destul de multi si cand vin in tara tot se strange un grup de vreo cativa colegi din liceu, generala. Mi se par cele mai bune prietenii si sanatoase prietenii. Sa nu mai zic ca prin liceul ala nu prea erau urate si pentru asta exista un interes sa pastrezi legatura.
    Si observ chestia asta cu pastratul legaturii nu doar la mine ci si la altii de varsta mea sau mai mici. Aia mai mari in schimb au disparut complet.

    Thumb up 0
  14. #24

    Anul viitor avem intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, vad atunci cati o sa vina. Doar cu o parte din ei am pastrat legatura.

    Thumb up 0
  15. #25

    Generalizand puțin, ceea ce ți se întâmplă ție cu foștii colegi de școală, mi se întâmplă mie cu foștii prieteni din copilărie /adolescenta sau early adulthood. Mai zicea cineva pe aici acum ceva vreme, ce dracu s-a întâmplat cu ei?! Adică înțeleg, nu mai suntem aceiași oameni, schimbarea e normală, dar eu unul chiar nu mai găsesc un numitor comun cu cei mai multi dintre ei.
    Naționaliști, extremiști, rasiști, conspirationisti și ultra ortodocși, si, ce-i mai grav, cu păreri puține dar fixe, efectiv, nu mai găsesc puncte de vedere comune cu ei. Ajunsesem ca la fiecare întâlnire sa ne certam din motive diverse, asa ca soluția a fost sa ma instrainez.
    Desigur, și eu am partea mea de vina, nu sunt cel mai sociabil om, și din cauza asta mi-e extrem de greu sa-mi fac prieteni noi. Asa ca aia vechi sunt praf, iar aia noi sunt sublimi pt ca lipsesc cu desăvârșire. Prin urmare sunt cam paduretz, stau cu familionul și cam atât („norocul” meu a fost ca și soția mea e pe același calapod ca și mine).
    Mai are cineva problema asta..?

    Thumb up 8
  16. La reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului nici nu m-am dus ca am vazut pe FB cam ce o sa fie: ala super snob ca i-au aranjat ai lui sa devina avocat/notar, lu alalalt i-au aranjat la primarie, unu capitan in marina tot pe urmele lui taica-su si tot asa s-a format un grup cu care chiar nu am de ce sa ma intalnesc. Iar cei fara pile au cam plecat din tara.

    Thumb up 7
    • Reuniunea de la 10 ani e cea mai urata, toti incearca sa-si dea importanta iar cei care nu vin, nu vin ca au impresia ca nu au reusit nimic in viata.

      Noi am avut luna trecuta reuniunea de 30 de ani, am facut la fiecare 5 ani si a fost din ce in ce mai bine. Dupa 20-30 de ani nu mai exista vedete, doar ne-am bucurat ca ne vedem, ne-am imbratisat profesori cu soferi, directori cu bucatarese etc.

      Dar suntem o generatie mai veche, am ramas majoritatea in tara si avem persoane in orasul unde am facut liceul dispuse sa-si piarda din timpul liber pentru organizare.

      Thumb up 0
  17. Da, le stiu si pe cele la care am inscris :))

    Thumb up 0
  18. #30

    bat ofcors. tocmai ce a fost intalnirea de 20 de ani de la absolvire liceu. foarte misto. se tine inca stransa gasca, mai ales acum cu plozi si toate cele.
    dar am observat o chestie misto: aia care s-au nascut spre finalul ceausismului sunt aia care au plecat in procent major din tara. astia de am apucat ceva ani de epoca de aur, mai subtire cu plecatul, asa pare la prima vedere.

    Thumb up 0
    • Confirm asta cu non-plecatul masiv. Care au plecat, s-au dus de tot, nu un an doi. Dar mai intreb, multi divortati si la tine?

      Thumb up 0
  19. La noi s-a reusit intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, pentru c-a fost o colega care s-a ocupat. A fost oksih, dar dup-aia intalnirea de la 10 ani de la terminarea facultatii nu s-a reusit, iar la cea de 20 de ani de la terminarea liceului s-a organizat in pripa (desi discutiile incepusera din timp). Aceeasi problema, multi diasporezi, greu de ajuns. Intre timp mor si profesorii.

    Thumb up 1
  20. #33

    m’am mai întâlnit cu câțiva, dar majoritatea au ajuns niște rebuturi, vai de ei

    Thumb up 1
    • ati fost o promotie reusita:)))

    • #35

      m’am bucurat când am scăpat de alcoolicii și drogații din liceu, băieți de bani gata și când colo’n academia de poliție AM DAT DE NIȘTE ANIMALE, ÎNCEPÂND DE LA COLEGI ȘI TERMINÂND CU COMANDANȚII ȘI PROFESORII
      brrrrrr

      Thumb up 1
  21. #36
    Moony

    Eu am pastrat legatura cu vreo 2 colege de generala si 2 din liceu.
    Restul din generala sunt „dispersati” si nu mai avem nimic in comun, liceul l-am urât din suflet, iar de la facultate – desi ma asteptam sa raman cu cateva contacte – mai discut doar cu 1-2 persoane fara a face din asta un obicei.

    Thumb up 0
  22. #37

    Generala am facut-o in satul unde m-am nascut. Colegii din generala sunt cam prin sat pe acolo, fetele prin alte sate, care mai traiesc, ca am inteles ca unii s-au grabit nitel si au plecat inainte de 40. Liceul l-am facut la oras, eh, alta lume, ceva mai spalati. Clasa mea a fost alcatuita din copii exclusiv de la tara. Ai mai buni de la tara. Desi stiam ca nu au fost grozavi la invatatura, la reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului (1991 terminat) am avut o oarecare satisfactie si o tristete.

    Satisfactie generata de faptul ca nici unul nu era un ratat, toti aveau situatie, nu neaparat studii, dar erau oameni respectabili, cu job-uri, afaceri, etc, semn ca scoala comunista de atunci a produs oameni cu educatie suficienta sa fie utili lor insisi. Din ce-mi aduc aminte, in primii 3-4 ani dupa terminarea liceului doar 7 din toata clasa de 36 erau studenti, la stat evident, ca era imediat dupa revolutie, 1991, nu aparusera fabricile de diplome.

    Tristetea mi-a fost generata de faptul ca nu si-au exploatat potentialul, unii aveau potential de dezvoltare.

    Nu am tinut legatura cu nici unul, nici macar prietenii buni din liceu, viata ne-a imprastiat ca pe soareci dupa trecerea combinei prin tarla. Am pastrat legatura cu un singur prieten bun, am fost si colegi de facultate, ne vedem des. Restul, abia i-am recunoscut la intalnire, destul de imbatraniti. Fetele erau deja mamaite, la 38 de ani cand ne-am revazut dupa fix 20 de ani de pauza a fost un soc. Un singura, o ratusca cea urata in liceu, arata bine de tot la 38 de ani, fara a fi pitipoanca. Fostele prietene, oau, m-am speriat gandindu-ma cum ar fi fost daca ramaneam cu vreuna. Una din ele era grasa de te speriai, si ce floricica subtirica era la 18 ani, eram mort dupa ea. Acum e bunica, la 45. Alta e singura cuc, dar arata nasol de tot. Probabil e socul schimbarii, persoanele astea fiind asociate in mintea mea cu imaginea de la 18 ani. Probabil si eu arat ciudat pentru colegii de atunci.

    Despre cei din facultate nimic, nu am nici o amintire, doar chestii vagi, numele sunt pierdute in negura timpului. Deja sunt 22 de ani de cand nu i-am mai vazut pe oamenii aia. Nu i-as mai recunoaste pe strada. Incerc sa-i gasesc pe facebook, dar nu-mi aduc aminte numele.

    In definitiv, fostii colegi de scoala, liceu, facultate sunt niste oameni cu care ne-am vazut zilnic timp de 4-5 ani, atunci cand nu eram maturi. Nu ne leaga multe chestii, mai ales daca nu am facut chestii impreuna. Amintirile se bazeaza pe experiente comune, trairi comune, nu doar de faptul ca zilnic ai vazut persoana respectiva si i-ai adresat un salut.
    In primele minute cand am vazut colegii de liceu a trebuit sa ma gandesc intens la numele lor. Abia cand dirigintele a strigat catalogul mi-am adus aminte unele nume.

    Thumb up 0
  23. #38

    Buna asta: viata ne-a imprastiat ca pe soareci dupa trecerea combinei prin tarla.

    Thumb up 1
  24. Fix la fel !
    Si nu este vorba doar de colegi de scoala/facultate ci si de prieteni cu care eram ca fratii acum 5 ani iar acum este fiecare pluteste pe alta orbita.
    Plus ca acum oamenii se compara din punct de vedere material , sa fi realizat, cariera, masina,job smecher, vila la munte..etc, chestie care nu prea era chiar asa acutizata pe vremea mea (terminat liceul IMEB in 1993)

    Thumb up 0
    • suntem de-un leat

    • Da ! Si simt ca ma cam bosorogesc de la un timp, am inceput sa repet lucruri /povesti si sa traiesc din amintiri…
      Cu armata , la fel.Am facut la termen redus stagiul , oameni misto, radeam ,glumeam, mancam impreuna, credeam ca o sa pastram legatura dar dupa ce am rupt poarta unitatii cu livretul in mana s-a terminat si filmul.

      Thumb up 0
    • bai, si ce oameni misto erau. dar, cel putin, in cazul meu, adevarul e ca relatiile bazate pe momente dificile si pericole nu dureaza in conditii normale. m-am intalnit cu un tip de acolo, dupa cativa ani…pauza, nici nu stiam ce sa ne spunem

  25. #43

    Multam’ pentru articolul asta si pentru comentarii. M-au ajutat sa realizez ca nu-s singurul ciudat care nu a tinut legatura cu niciun coleg de gimanziu, liceu si facultate. N-am avut nici intalniri de 10 ani la niciunul din ele.
    Nici ei intre ei nu au tinut legatura.
    Ii mai caut eu pe facebook cateodata in momentele de nostalgie insa ma ia deprimarea si mai rau sa constatat ca majoritatea au imbatranit urat si ma fac sa ma intreb daca nu cumva si eu sunt la fel de batran si zbarcit ca ei si am eu o perceptie gresita cum ca as arata ca un tinerele sau chiar e pe bune si m-am mentinut bine in comparatie cu colegii si mai ales colegele.

    cel mai mare regret, o fata din gimanziu care era atat de frumoasa si desteapta ca intreaga scoala ar fi vrut sa se combine cu ea, fete si baieti deopotriva. Fata de viceprimar. A picat admiterea la liceu, a ajuns la o scoala profesionala apoi a dat echivalare sa intre la un liceu de rahat, apoi a facut 2 copii la 19 ani si o facultate particulara la 27. Acum are 80 de kg si arata ca o ruina, lucreaza contabilitate la firma sotului si isi fac o singura vacanta de vara la eforie sud cu rulota.
    Eu o vedeam pe fata asta avocata prin US, procuror criminalist, influencer instagram si cand colo, contabila basoldina….plm.

    Thumb up 3
    • oamenii nu se dezvolta daca nu au suport pentru asta din partea familiei. trebuia și că EL sa o vadă așa. afla a văzut-o doar contabila…

  26. De scoala generala nu stiu nimic chiar si cu facebook..nici macar numele nu le mai stiu la toti…prin liceu doar o tipa ce ii mai retin numele…si cam atat.
    Din armata..fie Snagovul laudat,doar unele gagici le mai retin…de camarazii de arme nimic..tot asa..celularele abia erau la inceput..apoi am plecat spre zari si mari si cam asta e…acum alti oameni,alt popor incerc sa pastrez putini oameni si buni

    Thumb up 0
  27. Încep să cred ca Liceul cu nr. 12 a fost unul foarte bun dacă si Cetin a fost pe acolo. !!
    Din pacate ai dreptate, mai mult de jumătate dintre colegii din liceu sunt plecați sau nu mai stiu nimic de ei.
    PS: acum este colegiu si ii zice Mihai I.

    Thumb up 0