Bună ziua,

Sunt Ovidiu Moisescu, cadru didactic la UBB, în Cluj (la semnătură aveți câteva detalii și link web). De circa două săptămâni am demarat o cercetare privind festivalurile principale din Cluj (Untold, Electric Castle și TIFF). Este vorba, pe de o parte, de a evalua modul în care clujenii percep impactul acestor festivaluri, iar, pe de altă parte, de a evalua calitatea percepută de către participanții din toată țara a ceea ce au oferit în 2019 cele trei festivaluri.

În prezent stăm bine cu răspunsurile din partea clujenilor, având și norocul unei oarece diseminări în presa locală (aici linkuri către apariții: Monitorul de Cluj, Actual de Cluj, Ziar de Cluj, Adevărul de Cluj, Cluju.ro). Mai avem însă de lucru la răspunsurile participanților proveniți din celelalte județe ale țării.

Cred că un articol pe blogul dvs., în care să îndrumați cititorii blogului (care au participat în 2019 la Untold, EC sau TIFF) să completeze chestionarul aferent, ar putea genera un număr suplimentar consistent de răspunsuri din partea participanților proveniți din întreaga țară. Modul în care formulați acel articol ar fi, evident, alegerea dvs.

Se poate face acest lucru? Dacă da, cât ar costa? Menționez că dacă îmi permit suma, voi achita prin Internet Banking (BT24), ca persoană fizică (nu există un buget sau grant instituțional alocat acestei cercetări).

Linkul către chestionar (versiune română și engleză) este acesta: econ.ubbcluj.ro/~ovidiu.moisescu/festivals

Toate cele bune,

Ovidiu I. MOISESCU
Associate Professor, PhD

Dom’ profesor, nu costa nimic. Succes in cercetare.