Eu sunt un tip bun la suflet. Nu omor animale sau insecte, nu fac rău oamenilor, nu păcătuiesc prin preacurvire, sodomie și alte lucruri pedepsite de cartea sfântă, ajut oamenii cât pot, sunt un bun samaritean, ce să mai discutăm.

Una din prostiile pe care le fac destul de frecvent este să ajut bătrâni, când nu mai au bani să plătească ce au în coș, la casa de marcat. Mi-e milă de ei când îi văd cum se scociorăsc după 1 leu sau doi și se uită la casieră cu speranța că poate le spune lăsați așa, e ok.

Așa și azi, stăteam la magazinul de cartier, în spatele unui bătrânel amărât, îmbrăcat în niște pantaloni scurți de blugi ponosiți, cu o cămașă fostă albă, actualmente galbenă, din cauza vechimii matusalemice, cu niște sandale vechi și ponosite, care plimbau o pereche de ciorapi găuriți și vai de mama lor. Din nas îi atârna o picătură de muc zoios, care își căuta drumul spre barba în neorânduială.

A stat și s-a căutat în portofel și toate buzunarele, după 90 de bani, câteva minute. Nu râdeți, timpul e altfel la timișoara iar oamenii se mișcă în reluare oriunde în județ. În fine, când să îi zic lăsați, plătesc eu, să fiți sănătos, omul scoate din nou portofelul și deschide un buzunar din el, unde de fapt ținea banii mari.

Oamenilor, avea minim 3000 de euro în portofel, în hârtii de 500 și 200, plus câteva hârtii de 100 lei plus niște mărunțiș de 10 lei. El de fapt nu voia să schimbe o hârtie de zece, nu că nu avea bani. Ba chiar era foarte supărat, a luat restul până la ultima copeică de aramă și a plecat, lăsându-mă în pendulare, cu leul meu amărât, ce mi se scurgea dintre degete.

Dar nu dezertez.
Eu tot o să îi ajut.